Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Locul unde se agaţă harta în cui

0

Pentru mai bine de jumătate din populaţia României locul unde se agaţă harta în cui se indentifică cu locaţia oraşului Darabani. Şi mai mulţi nici măcar nu au auzit decât la ştiri de acest oraş şi de cele mai multe ori îi stâlcesc numele.

Puţini ştiu, însă, că Darabaniul trăieşte. Trăieşte ca orice mic orăşel în anonimat, un anonimat care din câte se pare asigură confortul şi liniştea sufletelor de aici. Din când în când mai apare câte o minte luminată care aminteşte lumii de Darabani. În rest viaţa aici e tăcută şi timidă. Sunt multe lucruri pe care Darabaniul le are de arătat lumii. De asta m-au convins oamenii de pe aceste meleaguri. Ca un venetic ce sunt, ochii mei sunt acaparaţi de orice mişcă atunci când intru în Darabani. Portul, temperamentul, tristeţea de pe feţele oamenilor, mersul grăbit, însă, abia acum, după mai mulţi ani, am început încetul cu încetul să-i cunosc pe cei care locuiesc aici. Cel puţin aşa cred.

Dărăbăneanul vrea în primul rând respect. Nu te deranjează şi nu-ţi spune “dă-te deoparte” atât timp cât nu-l calci pe opincă, sau pe bătături, ca să nu fiu prost înţeles. Are orgoliu şi te străfulgeră cu privirea atunci când îndrăzneşti să-i pui la încercare personalitatea. Dărăbăneanul e un fel de Moromete căruia îi place să vorbească puţin. Nu se întinde la discuţii inutile, iar dacă e cazul, îţi retează lălăiala fără milă. Sunt oameni cu care nu te împrieteneşti în cinci minute. Te analizează, te studiază, te pune la încercare. În schimb prieteniile legate aici greu se destramă. Îşi iubesc istoria şi cultura.

După sute de ani amintesc cu demnitate de boierii care au cârmuit aceste pământuri, semn că rădăcinile lor sunt aici de multă vreme şi nu pot fi clintiţi sub nicio formă. Unii cârcotaşi spun că mulţi dintre dărăbăneni sunt rusofili convinşi din tată în fiu datorită celor două lungimi de băţ care-i desparte de graniţă. E drept. Am cunoscut şi eu rusofili convinşi în Darabani pentru care istoria fostului URSS a devenit în timp o carte de căpătâi. Diferenţa este că aceşti oameni au luat şi şi-au însuşit doar ceea ce au crezut ei de cuviinţă din tradiţia, cultura şi istoria rusă. Mesele dărăbănenilor gem din toţi rărunchii în timpul sărbătorilor, iar băuturile curg la fel ca la vecinii noştri.

Nu acceptă compomisuri şi vei rămâne veşnic un vizitator dacă încerci să le schimbi stilul de viaţă. Oamenii ăştia se îndârjesc să existe chiar dacă în acest colţ uitat de lume nu foarte mulţi şefuleţi ajung să se perinde vreodată în viaţă. Nu se laudă cu cine ştie ce industrie măreaţă însă au învăţat să se descurce.

Ştiu încă din cele mai vechi timpuri că în iernile geroase străinii, fie ei şi comercianţi avizi după îmbogăţire, uită pentru o perioadă de ei. În tot acest timp viaţa merge înainte. Orice descriere a zonei nu poate cuprinde toată viaţa din Darabani. Nu există decât o singură posibilitate. Porţile dărăbănenilor sunt în permanenţă deschise. Veniţi şi convingeţi-vă singuri, chiar dacă trebuie să ajunge-ţi în locul unde se agaţă harta în cui său, după cum spun unii, acolo unde intră crivăţul în ţară.

Editorial semnat de Marius Prelipceanu în Momentul de Darabani.

So, what do you think ?

  • Please leave these two fields as-is: