La Darabani am întâlnit un poet popular atemporal. Aglaia Florea s-a născut la 24 ianuarie 1932 și scrie versuri dintotdeauna. În caietele sale am găsit cântece de dor, de jale și de bucurie, delicioase filosofii ale românului fără multă școală, dar plin de talent.

În iernile lungi din nordul Moldovei, Aglaia umple rând după rând și pagină după pagină cu versuri auzite din bătrâni, culese din cărți sau create chiar de ea. Un asemenea cântec este Doina Prutului, inspirat de poemul scris de George Buznea în 1940 și îmbogățit cu tristețea de acasă a țărancei-poetese, a cărei familie a fost împărțită de istorie pe cele două maluri ale Prutului.

Redăm mai jos versiunea locală a doinei, așa cum apare ea în caietele Aglaiei.

Prutule apă bătrână
Prutule apă română
Prutule întunecat
Mâl cu plâns amestecat

Prutule adâncă vamă
Peste Țara cea Ștefană
Tu desparți ca un dușman
Moldovean de moldovean
Grai de grai de la o mamă
Și năframă de năframă
Ud de plâns sub cer înalt
Și pe-un mal și pe cel-lalt
Și desparți de la Carpați
Până-n vale la Gălați
Brazdă lungă răzășească
De-altă brazdă românească
Și pe văi îngenunchiate
Desparți frate de alt frate
Și pe plai cu-aceeași Horă
Desparți soră de-altă soră

Și prin neguri și prin ceață
Desparți viață de-altă viață
Și pe ploaie și pe vânt
Un mormânt de alt mormânt

Că nu e hotar sau carte
Să nu se poată desparte
Prutu-i cu Siretul frate
Și cu Nistrul jumătate
Prutule care ne-mparți
Cât o să ne mai desparți
Ca să-mi văd tată și mamă
Cât o să mai trec prin vamă
Prutule cât ne mai frângi
Că și tu o să mai plângi
De atâta nedreptate
De la un vecin și frate
Ieri într-o creștinătate
Azi în roșie dreptate

Măi vecine frățioare
Ai o țară cât un soare
Iar eu una cât o stea
Și ne-ai rupt și tu de ea

Frățioare măi vecine
Ce-ai avut ce ai cu mine
Că din Prutul Românesc
Ai făcut și Prut Rusesc
Iar din hora prinsă-n slove
Ai făcut două Moldove
Care vin și plâng la Prut
Că de azi le-ai despărțit
Ca să-și plângă mereu soarta
Una-n stânga alta-n dreapta
Și vor plânge-ntotdeauna
Că sunt două și nu una
Cât li-e neamul și moșia
Mama noastră România

Iar s-au pus strâmbi în hotare
Din Hotin până la mare
De la mare la Hotin
Între noi ai pus un spin
Cu țăpușe și mai mari
Decât cel sădit de Țari

Că azi frate ne-ai trecut
Și dincoace peste Prut
Iar din Țara cea de sus
Alte sate mi s-au dus
Cum s-a dus și-o Bucovină
Dulce-a neamului grădină
De o plâng și văile
Pe toate poticele
Prin ogrăzi și pe la stâni
Că și cânii sunt Români

Und-i Moldova mama lor
Ne-a fost nașă din popor
Cum rămâne zările
Poamele și grânele
Și toate fântânele
Care pe drumeți îi adapă
Și cu lacrimi și cu apă

Prutule râu blăstămat
Prutule întunecat
Face-te-ai pe veci mutat
Lângă Nistru înspumat
Să ne fie acolo hat
Cum a fost de mult de mult
Trecea lumea peste Prut
Trecea lume peste tine
Și era cu mult mai bine
Vedeai fratele și sora
Bucuria tuturora
Vedeai mamă vedeai tată
Și vatra de altă dată