Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Viață și moarte în cel de al doilea război mondial

„Condei de junior” este o rubrică semnată de elevii Școlii Generale „Leon Dănăilă” din Darabani, pasionați de istorie locală, interesați de a învăța secretele scrisului și dornici să facă și altora cunoscute poveștile pe care ei le descoperă.

 

Acum trei sferturi de secol, la 31 august 1939, Germania nazistă invadează Polonia. Urmează o avalanşă de domino care aduce România anului 1941 în  pragul războiului. În urma unor jocuri politice ale vremii, ţara aflată atunci sub conducerea mareşalului Antonescu porneşte lupta de partea Axei.

În acel an comuna urbană Darabani avea, conform recensământului, 12.951 de locuitori. Armata U.R.S.S. – ului ocupa tot ce avea în cale, cucerind localitate după localitate. Basarabenii se refugiază la sud de Prut. Pe teritoriul Darabaniului şi al satului Bajura se duc primele ostilităţi care anunţă teroarea anilor următori. În această perioadă situaţia târgului este descrisă ca fiind „lamentabilă”. Războiul şi neglijenţa transformă localitatea într-o ruină. Nu este luată atitudine, iar anii următori nu aduc îmbunătăţiri.

Data de 2 aprilie 1944 aduce alături de fulgii de nea şi armata sovietică pe teritoriul comunei. Aceasta vine din Rădăuţi Prut şi îşi continuă expansiunea teritorială. Autorităţile dau bir cu fugiţii, lăsând orașul de izbelişte.

buletinÎn aceşti ani de nelinişte şi de haos total familiile locuitorilor dărăbăneni au stat cu sufletul spre front. Soldaţii care nu s-au temut de moarte, alţii terifiaţi au plecat la luptă împotriva U.R.S.S. – ului la voinţa conducerii vremii. Zile de coşmar în frigul rusesc urmate deseori de alte zile în lagăre au îndurat soldaţii de pe plaiurile dărăbănene.

tanarAnisie  Minu, soldat care a luptat în Al Doilea Război Mondial a fost unul dintre cei trimişi pe front pentru a se împotrivi ruşilor, în Crimeea. Acesta locuia în Păltiniş, era asistent medical, soţ şi tată. Soarta a făcut ca în anul 1943 să fie înrolat în armată şi să fie trimis în Crimeea. După lupte crâncene, apare riscul de a fi luat prizonier şi dus în Siberia. Cu un gram de noroc şi cu altul poate de isteţime, soarta îi surâde totuşi şi reuşeşte să scape. Prefăcându-se mort alături de alţi camarazi, reuşeşte să ajungă pe un vas care are ca destinaţie Constanţa.

Aventura sa nu s-a oprit aici. În apropierea destinaţiei, echipajul şi soldaţii fugari ajung în urma bombardamentelor, în voia valurilor. După două zile în care doar credinţa  şi speranţa l-au ajutat, soldatul Anisie Minu este salvat şi adus pe pământ românesc. În Constanţa are onoarea de a-l întâlni pe Mareşal. Întoarcerea sa acasă a fost umbrită de către invazia trupelor sovietice. Acesta a trebuit să se ascundă în horn pentru a evita pedeapsa sovieticilor.

in varstaPovestea sa, alături de poveștile altor locuitori care s-au născut pe plaiurile noastre, ne face să privim spre trecut pentru a ne cunoaşte mai bine.

Din păcate arhivele cu numele soldaţilor dărăbăneni care au murit în acest conflict armat s-au pierdut, doar câţiva putând fi amintiţi: Sergent Acibotăriţei G.Vasile – Divizia Tudor Vladimirescu; Fruntaş Metanie G. Ioan – Divizia Tudor Vladimirescu; Soldat Bălan G.Constantin; Soldat Cozma T.Teodor – Divizia Tudor Vladimirescu; Soldat Trişcă Constantin;

Date culese de la locuitori din Darabani şi Corneşti: Andruş V.Dumitru; Andruş V.Vasile; Aştefănoaei D.Ghiorghi; Berbece Gheorghe; Dobrincu I.Dumitru; Gherasim Constantin; Prodan Mihai; Scorea Toader; Stredie T.Petru; Vatamanu T.Aurel; Vatamanu T.Toader; Vatamanu P.Ion.

Articol semnat de Miruna Chirilă, elevă în clasa a VIII-a A, Școala Generală „Leon Dănăilă”

3,302 Comments

  1. testoprime reviews

    Hey there I am so glad I found your blog page, I really found you by
    error, while I was searching on Bing for something else, Anyhow I am here now and would just like to say
    cheers for a fantastic post and a all round entertaining blog (I also
    love the theme/design), I don’t have time to browse it all at the minute but I have book-marked it and also included your RSS feeds, so when I
    have time I will be back to read more, Please do keep up the excellent work.

    Feel free to visit my web-site; testoprime reviews

    Reply
  2. hackers for hire

    Simply want to say your article is as astonishing. The clearness in your post is simply spectacular and i could assume you’re a professional on this subject. Fine with your permission let me to grasp your RSS feed to stay updated with imminent post. Thank you 1,000,000 and please keep up the rewarding work.

    Reply
  3. try this web-site

    When I originally left a comment I seem to have clicked the -Notify me when new comments are added- checkbox and from now on every time a comment is added I recieve four emails with the exact same comment. Perhaps there is an easy method you are able to remove me from that service? Thank you.

    Reply
  4. pro nerve 6 ingredients

    Hi! I know this is kind of off topic but I was wondering which blog platform are you
    using for this site? I’m getting tired of WordPress because I’ve had issues with
    hackers and I’m looking at options for another platform.

    I would be awesome if you could point me in the direction of a good platform.

    Also visit my web page … pro nerve 6 ingredients

    Reply
  5. такой вот

    Я хотел бы выразить свою благодарность автору этой статьи за исчерпывающую информацию, которую он предоставил. Я нашел ответы на многие свои вопросы и получил новые знания. Это действительно ценный ресурс!

    Reply
  6. jungle beast pro reviews

    I know this if off topic but I’m looking
    into starting my own blog and was wondering what all is required to get set
    up? I’m assuming having a blog like yours would cost
    a pretty penny? I’m not very web savvy so I’m not 100% certain. Any recommendations or advice would be greatly appreciated.
    Thanks

    My web site – jungle beast pro reviews

    Reply
  7. phen q

    I got this web page from my buddy who informed me on the topic of this web
    site and now this time I am browsing this web page and reading very informative
    posts at this time.

    Feel free to surf to my web-site: phen q

    Reply
  8. who makes prodentim

    Hey, I think your blog might be having browser compatibility issues.
    When I look at your website in Safari, it looks fine but when opening in Internet Explorer, it has some overlapping.
    I just wanted to give you a quick heads up! Other then that, amazing blog!

    Also visit my website – who makes prodentim

    Reply
  9. herpesyl reviews

    Thank you for any other informative website.

    Where else could I get that type of information written in such a perfect manner?
    I’ve a venture that I am just now running on, and I’ve been on the glance out
    for such information.

    Look into my web blog herpesyl reviews

    Reply
  10. prodentim lozenges

    I’m now not certain the place you are getting your information, but good
    topic. I needs to spend a while finding out more or understanding
    more. Thanks for excellent information I used to
    be in search of this information for my mission.

    my webpage – prodentim lozenges

    Reply
  11. is lottery defeated software a scam

    Hi terrific blog! Does running a blog such as this take a massive
    amount work? I’ve absolutely no knowledge of computer programming however I had been hoping to start
    my own blog in the near future. Anyhow, should you have any
    recommendations or techniques for new blog owners please share.
    I know this is off subject however I simply wanted to ask.
    Appreciate it!

    My blog post: is lottery defeated software a scam

    Reply

So, what do you think ?