Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Istoria cabanei „Prutul”

„Condei de junior” este o rubrică semnată de elevii Școlii Generale „Leon Dănăilă” din Darabani, pasionați de istorie locală, interesați de a învăța secretele scrisului și dornici să facă și altora cunoscute poveștile pe care ei le descoperă.

 

Teioasa 12Cât de bine ne cunoaștem orașul ? Dar împrejurimile? Suntem mereu prea ocupați… griji, teme,serviciu… și uităm că sunt lucruri și locuri frumoase care ne înconjoară și pe care le lăsăm în uitare.

Trec zilnic prin diverse locuri. Le admir sau dimpotrivă și… deodată… mi-amintesc …
A fost odată un loc bine cunoscut de către alții… nu de mine.De la ei am aflat că acel loc pe lângă care trec zilnic în drumul meu spre şcoală e o cabană, azi uitată, e fosta cabană de la Teioasa, în care oamenii puteau să se întâlnească în trecut pentru a sărbători diverse zile, precum 1 și 2 mai sau 23 august.

poiana 1Am aflat că în 1967 s-a construit scena din beton, unde de 1 și 2 mai, dar și de 23 august, aveau loc sărbătorile mult iubite de comuniști în poiana de la Teioasa. Nu exista nicio construcție în acea zonă, tarabele cu mici fiind aduse din Darabani de la Cooperația de Consum.

În 1985 primarul orașului Darabani era Octav Porfireanu. Acesta, după o ședință ținută la primăria Darabani (Consiliul Popular), a propus conducătorilor de pe raza localității o contribuție voluntară pentru o cabană în pădurea de la Teioasa, ce trebuia să aibă caracter de restaurant și de bar pentru oamenii muncii de la unitățile din Darabani, care ar fi avut astfel unde să petreacă sărbătorile.

cabanaÎn vara anului 1985 se ridică, prin contribuția socialiștilor din Darabani, acea cabană, pe nume „Prutul”. Astfel, CAP-ul Bajura contribuie cu cărămizi, chirpici, țiglă, ceva tâmplărie și forță de muncă la turnarea pereților și a temeliei. La fel a procedat si CAP-ul Darabani, iar Cooperativa „Prestarea” din Darabani contribuie cu tâmplărie (uși, ferestre etc.).

După ridicarea la roșu a clădirii, Cooperația de Consum – Darabani preia cabana în administrare, fără plată. O tencuiește, o văruiește, o vopsește, îi pune lambriuri şi o amenajează ca unitate turistică, mobilând-o cu scaune, mese, vitrine etc. Camerele amenajate de Cooperație aveau inițial următoarele destinații: mini-restaurant, cameră oficială, cameră de protocol, terase sus la etaj şi jos la parter și magazie de mărfuri.

Până la 22 decembrie 1989, când a avut loc revoluția anticomunistă, a fost condusă de Valerian Pintilie. Prin apariția legii 18/1991 (Legea fondului funciar), pădurea de la Teioasa a fost retrocedată foștilor proprietari din 1948, inclusiv zona în care a fost construită cabana.

După privatizarea comerțului în România postrevoluționară, unitățile cooperațiilor de consum își reduc activitatea, fiind nevoite să vândă o parte din activele fixe, astfel că, de voie sau de nevoie, și clădirea cabanei Prutul este vândută unor întreprinzători particulari: mai întâi domnului Mimi Bujor, apoi domnului Dan Ţîmpău.

Teioasa 3În vara anului 2014, în poiana la Teioasa s-au întors zilele de sărbătoare, graţie organizării festivalului „Zilele Nordului”.

Dan Tîmpău, actualul proprietar al cabanei, a declarat că își propune ca din 2015 să înceapă să facă investiții în spațiul pe care îl posedă, pentru a readuce Cabana în circuitul turistic și de agrement, pentru dărăbăneni și pentru turiști.

Îi mulțumim domnului Dumitru Haha pentru informațiile furnizate la redactarea acestui articol.

Articol semnat de Lavinia Alungulese, elevă în clasa a VIII-a A, Școala Gimnazială „Leon Dănăilă”. 

13,648 Comments

  1. tlovertonet

    Wonderful paintings! That is the type of information that are supposed to be shared around the net. Shame on the seek engines for not positioning this submit higher! Come on over and consult with my site . Thanks =)

    Reply
  2. more

    I need to to thank you for this very good read!! I definitely enjoyed every bit of it. I have you saved as a favorite to check out new stuff you post…

    Reply
  3. necsiphohot1987

    It’s nice, citizens, to observe how actively developing third world countries are combined into entire clusters of their own kind. In particular, the semantic analysis of external oppositions unambiguously defines each participant as capable of making his own decisions regarding new principles of the formation of the material, technical and personnel base.

    Reply
  4. Indian live show

    Heya i’m for the first time here. I came across this board and I find Ittruly useful & it helped me out a lot. I hope to give something back and aid others likeyou helped me.

    Reply
  5. Tylerfrump

    Aparatos de calibración: clave para el rendimiento suave y efectivo de las maquinarias.

    En el mundo de la innovación contemporánea, donde la rendimiento y la confiabilidad del aparato son de alta trascendencia, los dispositivos de balanceo tienen un rol fundamental. Estos sistemas específicos están creados para ajustar y estabilizar elementos móviles, ya sea en maquinaria industrial, vehículos de traslado o incluso en dispositivos de uso diario.

    Para los expertos en mantenimiento de aparatos y los profesionales, operar con aparatos de ajuste es crucial para proteger el funcionamiento suave y confiable de cualquier mecanismo giratorio. Gracias a estas alternativas tecnológicas avanzadas, es posible reducir significativamente las oscilaciones, el zumbido y la presión sobre los sujeciones, extendiendo la tiempo de servicio de partes caros.

    También importante es el rol que juegan los aparatos de equilibrado en la atención al usuario. El soporte especializado y el reparación continuo utilizando estos equipos facilitan ofrecer prestaciones de gran estándar, mejorando la contento de los consumidores.

    Para los titulares de negocios, la inversión en sistemas de equilibrado y dispositivos puede ser clave para mejorar la rendimiento y rendimiento de sus aparatos. Esto es especialmente relevante para los empresarios que gestionan reducidas y pequeñas empresas, donde cada aspecto cuenta.

    Por otro lado, los sistemas de balanceo tienen una vasta utilización en el sector de la fiabilidad y el control de excelencia. Habilitan localizar probables fallos, evitando intervenciones caras y problemas a los sistemas. Incluso, los indicadores obtenidos de estos sistemas pueden aplicarse para mejorar métodos y incrementar la visibilidad en motores de búsqueda.

    Las sectores de uso de los equipos de balanceo comprenden variadas industrias, desde la manufactura de transporte personal hasta el supervisión del medio ambiente. No importa si se refiere de importantes fabricaciones de fábrica o limitados locales caseros, los aparatos de calibración son indispensables para asegurar un operación eficiente y sin interrupciones.

    Reply
  6. Nelly Dabbraccio

    you’re in reality a just right webmaster. The website loading velocity is incredible. It kind of feels that you are doing any distinctive trick. In addition, The contents are masterwork. you have performed a great job in this subject!

    Reply
  7. TylerSlalp

    เล่นฟรี สล็อต PG หมายถึงอะไร? ด้วยเหตุใด ถึงเป็น เกมที่ได้รับความนิยม?

    เกมสล็อตออนไลน์ จัดเป็นเกมที่ เป็นที่ชื่นชอบ อย่างแพร่หลาย ตลอดทุกยุคทุกสมัย และ ถือเป็น หนึ่งในจำนวน เกมที่ผู้คน รู้จักกันดี และยัง สนุกสนาน ที่สุด ในสาขา เกมบนอินเทอร์เน็ต แต่สำหรับ ผู้ที่ยังคงเป็น ผู้ที่ยังไม่ชำนาญ หรือแม้แต่ มีประสบการณ์น้อย การเล่น เพียงเล็กน้อย วันนี้เราจะ จะพาคุณ มาทำความเข้าใจ ลองเล่น สล็อตแมชชีน PG ซึ่ง เกมสล็อตโดยตรง ที่คนนิยม อย่างแพร่หลาย โดยที่ คุณจะสามารถ ทำความเข้าใจ และยัง เริ่มการเล่น ได้เร็ว และยัง สนุก พร้อมกับ ประสบการณ์ใหม่ การเล่นเกม ที่ท้าทาย พร้อมทั้ง น่าตื่นตาตื่นใจ

    ลองเล่น สล็อตแมชชีน PG หมายถึงอะไร?
    ทดลองเล่น สล็อต PG คือเกม สล็อตออนไลน์ ที่สร้างขึ้น จาก บริษัทผู้พัฒนา PG Soft ซึ่ง หนึ่งใน ผู้พัฒนาเกม เกมสล็อต ชั้นนำ ของโลก เกมสล็อตนี้ ได้แนวคิด จาก เครื่องสล็อต แบบคลาสสิก แต่มีการ เพิ่มความ ความทันสมัยและความน่าสนใจ และยัง ความตื่นเต้น เข้าไปในเกม โดย เกมสล็อต มี 5 แถว พร้อมทั้ง 15 แบบ รูปแบบการรับรางวัล ซึ่ง ผู้เล่นออนไลน์ มีโอกาสที่จะ รับรางวัล ได้หลายรูปแบบ

    สัญลักษณ์ ในเกมดังกล่าว สล็อต PG นั้นมีอยู่ มีหลายแบบ เช่นเช่น ผลเชอร์รี่, สัญลักษณ์ 7, เพชร, พร้อมทั้ง สัญลักษณ์ อื่นๆอีก ที่เชื่อมโยง กับรูปแบบของ เกม ที่ แต่ละเกม มี แนวคิด รวมทั้ง รูปแบบการเล่น ที่แตกต่างกัน ออกไป เช่น ธีมธรรมชาติ, ธีมเทพ, ธีมอาหารอร่อย, หรือแม้แต่ ธีมการสำรวจ เป็นต้นไป

    ทำไม เล่นฟรี เครื่องสล็อต PG จึงกลายเป็น เกมที่คนชอบมาก?
    ความสะดวก ในการเล่นสล็อต
    เล่นฟรี สล็อต PG ถือเป็นเกม ที่ง่ายต่อการเข้าใจ ไม่ยาก เหมาะสมสำหรับ ผู้ที่เพิ่งเริ่ม และ ผู้เล่นเก่า ผู้เล่นออนไลน์ เพียงเท่านั้น เลือกจำนวนเงินที่ เงินเดิมพัน กดเริ่ม และ รอผล ผลลัพธ์ ซึ่งทำให้ ระบบการเล่น ที่ไม่ซับซ้อน ทำให้คุณ ผู้เล่นเกม สามารถที่จะได้ เพลิดเพลินไปกับ ได้โดยไม่จำเป็นต้อง ไม่ต้องกังวลใจ ในเรื่อง กฎเกณฑ์ ที่ยุ่งยาก

    รูปแบบการ การให้รางวัล ที่หลายรูปแบบ
    เกมสล็อตออนไลน์ PG มี รูปแบบการได้รางวัล ให้ลุ้นรางวัล มากถึง 15 รูปแบบการชนะ ซึ่งส่งผลให้ มากกว่าจำนวน สล็อตแมชชีนคลาสสิก ปกติ ทำให้คุณ ผู้เล่น มีโอกาสได้ ชนะรางวัล ได้บ่อยครั้ง อีกทั้ง ยังมีให้เลือก ฟีเจอร์เสริม เช่น ฟรีสปิน, ตัวคูณเงิน, และ รางวัลโบนัส ที่เพิ่มเติม ความตื่นเต้น ให้กับ การเล่นสล็อต

    Reply
  8. violiwordmorr1989

    Gentlemen, a high -tech concept of a public way ofide allows you to complete important tasks for developing a development model. In the same way, consultation with a wide asset unambiguously defines each participant as capable of making his own decisions regarding innovative process management methods.

    Reply

So, what do you think ?