„Condei de junior” este o rubrică semnată de elevii Școlii Generale „Leon Dănăilă” din Darabani, pasionați de istorie locală, interesați de a învăța secretele scrisului și dornici să facă și altora cunoscute poveștile pe care ei le descoperă.
Cât de bine ne cunoaștem orașul ? Dar împrejurimile? Suntem mereu prea ocupați… griji, teme,serviciu… și uităm că sunt lucruri și locuri frumoase care ne înconjoară și pe care le lăsăm în uitare.
Trec zilnic prin diverse locuri. Le admir sau dimpotrivă și… deodată… mi-amintesc …
A fost odată un loc bine cunoscut de către alții… nu de mine.De la ei am aflat că acel loc pe lângă care trec zilnic în drumul meu spre şcoală e o cabană, azi uitată, e fosta cabană de la Teioasa, în care oamenii puteau să se întâlnească în trecut pentru a sărbători diverse zile, precum 1 și 2 mai sau 23 august.
Am aflat că în 1967 s-a construit scena din beton, unde de 1 și 2 mai, dar și de 23 august, aveau loc sărbătorile mult iubite de comuniști în poiana de la Teioasa. Nu exista nicio construcție în acea zonă, tarabele cu mici fiind aduse din Darabani de la Cooperația de Consum.
În 1985 primarul orașului Darabani era Octav Porfireanu. Acesta, după o ședință ținută la primăria Darabani (Consiliul Popular), a propus conducătorilor de pe raza localității o contribuție voluntară pentru o cabană în pădurea de la Teioasa, ce trebuia să aibă caracter de restaurant și de bar pentru oamenii muncii de la unitățile din Darabani, care ar fi avut astfel unde să petreacă sărbătorile.
În vara anului 1985 se ridică, prin contribuția socialiștilor din Darabani, acea cabană, pe nume „Prutul”. Astfel, CAP-ul Bajura contribuie cu cărămizi, chirpici, țiglă, ceva tâmplărie și forță de muncă la turnarea pereților și a temeliei. La fel a procedat si CAP-ul Darabani, iar Cooperativa „Prestarea” din Darabani contribuie cu tâmplărie (uși, ferestre etc.).
După ridicarea la roșu a clădirii, Cooperația de Consum – Darabani preia cabana în administrare, fără plată. O tencuiește, o văruiește, o vopsește, îi pune lambriuri şi o amenajează ca unitate turistică, mobilând-o cu scaune, mese, vitrine etc. Camerele amenajate de Cooperație aveau inițial următoarele destinații: mini-restaurant, cameră oficială, cameră de protocol, terase sus la etaj şi jos la parter și magazie de mărfuri.
Până la 22 decembrie 1989, când a avut loc revoluția anticomunistă, a fost condusă de Valerian Pintilie. Prin apariția legii 18/1991 (Legea fondului funciar), pădurea de la Teioasa a fost retrocedată foștilor proprietari din 1948, inclusiv zona în care a fost construită cabana.
După privatizarea comerțului în România postrevoluționară, unitățile cooperațiilor de consum își reduc activitatea, fiind nevoite să vândă o parte din activele fixe, astfel că, de voie sau de nevoie, și clădirea cabanei Prutul este vândută unor întreprinzători particulari: mai întâi domnului Mimi Bujor, apoi domnului Dan Ţîmpău.
În vara anului 2014, în poiana la Teioasa s-au întors zilele de sărbătoare, graţie organizării festivalului „Zilele Nordului”.
Dan Tîmpău, actualul proprietar al cabanei, a declarat că își propune ca din 2015 să înceapă să facă investiții în spațiul pe care îl posedă, pentru a readuce Cabana în circuitul turistic și de agrement, pentru dărăbăneni și pentru turiști.
Îi mulțumim domnului Dumitru Haha pentru informațiile furnizate la redactarea acestui articol.
Articol semnat de Lavinia Alungulese, elevă în clasa a VIII-a A, Școala Gimnazială „Leon Dănăilă”.
I am so grateful for your article post. Want more.
The next step in examining the gender wage gap is to use the Blinder-Oaxaca decomposition process on the OLS regression final results.
Everyone loves it when individuals come together and share ideas. Great blog, keep it up!
สารภาพว่ากระแสพนันออนไลน์แรงล้นหลาม ขั้นแรกผมไม่กล้าเล่นนะครับ ถึงแม้ว่าขมักเขม้นๆถึงพวกเราไม่เล่นพนันออนไลน์เราก็ไปเล่นแบบอื่นอยู่ดี สู้เล่นแบบไม่เสี่ยงดีกว่า พอมาทดลองเล่นก็ไม่ได้น่าสยองเหมือนอย่างที่คิดครับผม แถมผมได้กำไรมาเยอะเลย อิอิ
Paragraph writing is also a fun, if you know then you can write if not itis complex to write.
Wow, great blog.Much thanks again. Great.
Профессиональный сервисный центр по ремонту бытовой техники с выездом на дом.
Мы предлагаем:ремонт бытовой техники в мск
Наши мастера оперативно устранят неисправности вашего устройства в сервисе или с выездом на дом!
Proper supplementation is necessary to get the body you want! Check out my supplement advice here!
I loved your blog article.Really looking forward to read more. Really Cool.
на этом сайте http://lapplebi.com/obzory/
Great blog.Much thanks again.
Beast Force review
Se ti imbatti in questo messaggio che cerca di acquistare una patente di guida registrata senza gli esami, allora siamo qui per te, fai semplicemente clic sul collegamento in basso per parlare con un agente. l’agente ti guiderà su come ottenere la patente di guida
https://comprarelapatenteb.com/chi-siamo/
Se ti imbatti in questo messaggio che cerca di acquistare una patente di guida registrata senza gli esami, allora siamo qui per te, fai semplicemente clic sul collegamento in basso per parlare con un agente. l’agente ti guiderà su come ottenere la patente di guida
https://comprarelapatenteb.com/chi-siamo/
Kup prawdziwe, zarejestrowane prawo jazdy na naszej stronie internetowej bez zdawania testów lub egzaminu praktycznego. Potrzebujemy tylko Twoich danych, które zostaną wprowadzone do systemu w ciągu najbliższych ośmiu dni. Prawo jazdy musi przejść taką samą procedurę rejestracji, jak te wydawane w szkołach jazdy,
https://polskieprawojazdy.com/
Als u dit bericht tegenkomt waarin u probeert een geregistreerd rijbewijs te kopen zonder de examens, dan staan wij voor u klaar. Klik eenvoudig op de onderstaande link om met een agent te praten. de agent zal u begeleiden bij het verkrijgen van het rijbewijs
https://belgischrijbewijs.com/
Se ti imbatti in questo messaggio che cerca di acquistare una patente di guida registrata senza gli esami, allora siamo qui per te, fai semplicemente clic sul collegamento in basso per parlare con un agente. l’agente ti guiderà su come ottenere la patente di guida
https://compropatente.com/
Wenn Sie auf diese Nachricht stoßen und versuchen, einen registrierten Führerschein ohne Prüfungen zu kaufen, dann sind wir für Sie da. Klicken Sie einfach auf den Link unten, um mit einem Agenten zu sprechen. Der Agent wird Sie dabei unterstützen, den Führerschein zu erhalten
https://fuhrerschenkaufen.com/
Als u dit bericht tegenkomt waarin u probeert een geregistreerd rijbewijs te kopen zonder de examens, dan staan wij voor u klaar. Klik eenvoudig op de onderstaande link om met een agent te praten. de agent zal u begeleiden bij het verkrijgen van het rijbewijs
https://echtrijbewijskopen.com/
Se você se deparar com esta mensagem buscando comprar uma carteira de motorista registrada sem os exames então estamos aqui para ajudá-lo, basta clicar no link abaixo para falar com um agente. o agente irá orientá-lo sobre como obter a carteira de motorista
https://imt-cartadeconducao.com/
Very neat post.Thanks Again. Want more.
Really enjoyed this blog article. Much obliged.
Wenn Sie auf diese Nachricht stoßen und versuchen, einen registrierten Führerschein ohne Prüfungen zu kaufen, dann sind wir für Sie da. Klicken Sie einfach auf den Link unten, um mit einem Agenten zu sprechen. Der Agent wird Sie dabei unterstützen, den Führerschein zu erhalten
https://fuhrerscheinkf.com/
Your passion for what you do shines through in every post It’s truly inspiring to see someone doing what they love and excelling at it
This is exactly what I needed to read today Your words have given me a new perspective and renewed hope Thank you
I couldn’t stop scrolling and reading, your content is truly one-of-a-kind. Thank you for all the time and effort you put into creating such amazing content.
Thank you for creating such valuable content. Your hard work and dedication are appreciated by so many.
Wow, I had never thought about it in that way before You have really opened my eyes to a new perspective Keep up the great work!
What other topics would you like to see covered on the blog? Let us know in the comments!
injectable ivermectin for humans tractor supply ivermectin paste
I really enjoy the blog.Really looking forward to read more. Awesome.
Glucosix
This is one awesome post. Keep writing.
Link Tải F79
Профессиональный сервисный центр по ремонту бытовой техники с выездом на дом.
Мы предлагаем:ремонт крупногабаритной техники в москве
Наши мастера оперативно устранят неисправности вашего устройства в сервисе или с выездом на дом!
Your blog has become a part of my daily routine Your words have a way of brightening up my day and lifting my spirits
Mitolyn review
apartments bend oregon brittany springs apartments
Профессиональный сервисный центр по ремонту бытовой техники с выездом на дом.
Мы предлагаем:ремонт бытовой техники в мск
Наши мастера оперативно устранят неисправности вашего устройства в сервисе или с выездом на дом!
I want to to thank you for this fantastic read!! I certainly enjoyed every little bit of it. I have you saved as a favorite to look at new things you post…
A fascinating discussion is worth comment. I believe that you need to publish more about this issue, it may not be a taboo subject but typically folks don’t talk about such subjects. To the next! Best wishes.
Im obliged for the post.Really thank you! Great.
Slimjaro
Great, thanks for sharing this blog post. Fantastic.
Appreciate you sharing, great blog post.Thanks Again. Want more.
I needed to thank you for this fantastic read!!I certainly loved every little bit of it. I have got you saved as a favorite to look at new stuff you post…
I think this is a real great post.Really looking forward to read more. Keep writing.
complaint with the same story, for the main reason why clenbuterol for sale in usa
Say, you got a nice post.Thanks Again. Great.
The topics covered here are always so interesting and unique Thank you for keeping me informed and entertained!