„Condei de junior” este o rubrică semnată de elevii Școlii Generale „Leon Dănăilă” din Darabani, pasionați de istorie locală, interesați de a învăța secretele scrisului și dornici să facă și altora cunoscute poveștile pe care ei le descoperă.
Cât de bine ne cunoaștem orașul ? Dar împrejurimile? Suntem mereu prea ocupați… griji, teme,serviciu… și uităm că sunt lucruri și locuri frumoase care ne înconjoară și pe care le lăsăm în uitare.
Trec zilnic prin diverse locuri. Le admir sau dimpotrivă și… deodată… mi-amintesc …
A fost odată un loc bine cunoscut de către alții… nu de mine.De la ei am aflat că acel loc pe lângă care trec zilnic în drumul meu spre şcoală e o cabană, azi uitată, e fosta cabană de la Teioasa, în care oamenii puteau să se întâlnească în trecut pentru a sărbători diverse zile, precum 1 și 2 mai sau 23 august.
Am aflat că în 1967 s-a construit scena din beton, unde de 1 și 2 mai, dar și de 23 august, aveau loc sărbătorile mult iubite de comuniști în poiana de la Teioasa. Nu exista nicio construcție în acea zonă, tarabele cu mici fiind aduse din Darabani de la Cooperația de Consum.
În 1985 primarul orașului Darabani era Octav Porfireanu. Acesta, după o ședință ținută la primăria Darabani (Consiliul Popular), a propus conducătorilor de pe raza localității o contribuție voluntară pentru o cabană în pădurea de la Teioasa, ce trebuia să aibă caracter de restaurant și de bar pentru oamenii muncii de la unitățile din Darabani, care ar fi avut astfel unde să petreacă sărbătorile.
În vara anului 1985 se ridică, prin contribuția socialiștilor din Darabani, acea cabană, pe nume „Prutul”. Astfel, CAP-ul Bajura contribuie cu cărămizi, chirpici, țiglă, ceva tâmplărie și forță de muncă la turnarea pereților și a temeliei. La fel a procedat si CAP-ul Darabani, iar Cooperativa „Prestarea” din Darabani contribuie cu tâmplărie (uși, ferestre etc.).
După ridicarea la roșu a clădirii, Cooperația de Consum – Darabani preia cabana în administrare, fără plată. O tencuiește, o văruiește, o vopsește, îi pune lambriuri şi o amenajează ca unitate turistică, mobilând-o cu scaune, mese, vitrine etc. Camerele amenajate de Cooperație aveau inițial următoarele destinații: mini-restaurant, cameră oficială, cameră de protocol, terase sus la etaj şi jos la parter și magazie de mărfuri.
Până la 22 decembrie 1989, când a avut loc revoluția anticomunistă, a fost condusă de Valerian Pintilie. Prin apariția legii 18/1991 (Legea fondului funciar), pădurea de la Teioasa a fost retrocedată foștilor proprietari din 1948, inclusiv zona în care a fost construită cabana.
După privatizarea comerțului în România postrevoluționară, unitățile cooperațiilor de consum își reduc activitatea, fiind nevoite să vândă o parte din activele fixe, astfel că, de voie sau de nevoie, și clădirea cabanei Prutul este vândută unor întreprinzători particulari: mai întâi domnului Mimi Bujor, apoi domnului Dan Ţîmpău.
În vara anului 2014, în poiana la Teioasa s-au întors zilele de sărbătoare, graţie organizării festivalului „Zilele Nordului”.
Dan Tîmpău, actualul proprietar al cabanei, a declarat că își propune ca din 2015 să înceapă să facă investiții în spațiul pe care îl posedă, pentru a readuce Cabana în circuitul turistic și de agrement, pentru dărăbăneni și pentru turiști.
Îi mulțumim domnului Dumitru Haha pentru informațiile furnizate la redactarea acestui articol.
Articol semnat de Lavinia Alungulese, elevă în clasa a VIII-a A, Școala Gimnazială „Leon Dănăilă”.
Your blog is a true gift to the world. We’re big fans from Asheville!
Thanks for another magnificent article. Where else could anybody get that type of info in such a perfect way of writing? I’ve a presentation next week, and I am on the look for such info.
The the next time I read a weblog, I really hope which it doesnt disappoint me approximately this. Come on, man, It was my solution to read, but I actually thought youd have something fascinating to mention. All I hear is actually a handful of whining about something you could fix when you werent too busy interested in attention.
Wow, you’ve really outdone yourself this time! Your effort and dedication shine through in every aspect of this work. I couldn’t resist expressing my gratitude for bringing such outstanding content with us. Your dedication and talent are truly remarkable. Keep up the fantastic work! 🌟👏👍
An interesting discussion is definitely worth comment. I think that you should write more on this subject matter, it might not be a taboo matter but usually folks don’t talk about these topics. To the next! Cheers!!
You made several fine points there. I did a search on the topic and found nearly all people will agree with your blog.
Wow, you’ve knocked it out of the park this time! Your commitment to excellence is evident in every aspect of this work. I couldn’t resist expressing my gratitude for producing such outstanding content with us. Your dedication and talent are truly remarkable. Keep up the awesome work! 🌟👏👍
modalert provigil medication modalert online
線上賭場
Hey!. Awesome! I’m really enjoy this. It will be great if you’ll read my first article on AP!) porn
blibliblu
Your posts always leave me feeling enlightened and inspired. Thank you for sharing your knowledge with us. Asheville sends its love!
Fantastic job
香港娛樂城
provigil over the counter provigil medication
Your article was a delightful read. It’s clear you’re passionate about what you do, and it shows.
child porn
I love what you guys tend to be up too. This kind of clever work and coverage! Keep up the wonderful works guys I’ve added you guys to my blogroll.
日本にオンラインカジノおすすめランキング2024年最新版
2024おすすめのオンラインカジノ
オンラインカジノはパソコンでしか遊べないというのは、もう一昔前の話。現在はスマホやタブレットなどのモバイル端末からも、パソコンと変わらないクオリティでオンラインカジノを当たり前に楽しむことができるようになりました。
数あるモバイルカジノの中で、当サイトが厳選したトップ5カジノはこちら。
オンラインカジノおすすめ: コニベット(Konibet)
コニベットといえば、キャッシュバックや毎日もらえるリベートボーナスなど豪華ボーナスが満載!それに加えて低い出金条件も見どころです。さらにVIPレベルごとの還元率の高さも業界内で突出している点や、出金速度の速さなどトータルバランスの良さからもハイローラーの方にも好まれています。
カスタマーサポートは365日24時間稼働しているので、初心者の方にも安心してご利用いただけます。
さらに【業界初のオンラインポーカー】を導入!毎日トーナメントも開催されているので、早速参加しちゃいましょう!
RTP(還元率)公開や、入出金対応がスムーズで初心者向き
2000種類以上の豊富なゲーム数を誇り、スロットゲーム多数!
今なら$20の入金不要ボーナスと最大$650還元ボーナス!
8種類以上のライブカジノプロバイダー
業界初オンラインポーカーあり,日本利用者数No.1の安心のオンラインカジノメディア!
おすすめポイント
コニベットは、その豊富なボーナスと高還元率、そして安心のキャッシュバック制度で知られています。まず、新規登録者には入金不要の$20ボーナスが提供され、さらに初回入金時には最大$650の還元ボーナスが得られます。これらのキャンペーンはプレイヤーにとって大きな魅力となっています。
また、コニベットの特徴的な点は、VIP制度です。一度ロイヤルクラブになると、降格がなく、スロットリベートが1.5%という驚異の還元率を享受できます。これは他のオンラインカジノと比較しても非常に高い還元率です。さらに、常時週間損失キャッシュバックも行っているため、不運で負けてしまった場合でも取り返すチャンスがあります。これらの特徴から、コニベットはプレイヤーにとって非常に魅力的なオンラインカジノと言えるでしょう。
コニベット 無料会員登録をする
| コニベットのボーナス
コニベットは、新規登録者向けに20ドルの入金不要ボーナスを用意しています
コニベットカジノでは、限定で初回入金後に残高が1ドル未満になった場合、入金額の50%(最高500ドル)がキャッシュバックされる。キャッシュバック額に出金条件はないため、獲得後にすぐ出金することも可能です。
| コニベットの入金方法
入金方法 最低 / 最高入金
マスターカード 最低 : $20 / 最高 : $6,000
ジェイシービー 最低 : $20/ 最高 : $6,000
アメックス 最低 : $20 / 最高 : $6,000
アイウォレット 最低 : $20 / 最高 : $100,000
スティックペイ 最低 : $20 / 最高 : $100,000
ヴィーナスポイント 最低 : $20 / 最高 : $10,000
仮想通貨 最低 : $20 / 最高 : $100,000
銀行送金 最低 : $20 / 最高 : $10,000
| コニベット出金方法
出金方法 最低 |最高出金
アイウォレット 最低 : $40 / 最高 : なし
スティックぺイ 最低 : $40 / 最高 : なし
ヴィーナスポイント 最低 : $40 / 最高 : なし
仮想通貨 最低 : $40 / 最高 : なし
銀行送金 最低 : $40 / 最高 : なし
Phenomenal, great job
Metanail Total Cleanse is our ultimate solution against internal fungus buildup While Metanail Serum Pro fights fungus from the outside, working in perfect sync with the serum,
fake rolex links with the outstanding watchmaking connotation.
harker heights apartments rentberry scam ico 30m$ raised glacier run apartments
Really informative post. Awesome.
strelkaproject.com
그런 게임 플레이는 처음 보았고 정말 놀랐습니다.
ivermectin egg withdrawal ivermectin horse wormer tractor supply
Hi there, just became alert to your blog through Google, and foundthat it is really informative. I’m going to watch out for brussels.I will be grateful if you continue this in future.A lot of people will be benefited from your writing.Cheers!
child porn
hello!,I love your writing very much! share we keep in touch more approximately your article on AOL? I need an expert in this house to solve my problem. Maybe that’s you! Looking ahead to peer you.
A big thank you for your article post. Much obliged.
Terrific, continue
Controversy is good, yes… but are you prepared to handle the heat or the direction the comments might take? Being the first to comment is good for driving traffic. Make it a habit, though, and you might be seen as a groupie!우리카지노
smcasino7.com
하지만 이 순간 Chen Tong은 평정을 되찾고 힘을 되찾은 것 같았습니다.
Consider whether personal values are innate or shaped by external factors such as culture, upbringing, or personal experiences.
I really like and appreciate your blog article.Really thank you! Really Cool.
nice content!nice history!! boba :D
child porn
Hello there, just became aware of your blog through Google, and found that it is really informative.I am going to watch out for brussels. I will be grateful if you continue this in future.A lot of people will be benefited from your writing.Cheers!
bahis porno eyeconartxx.vx6K9nDvmg0c
I’m extremely pleased to discover this website. I wanted to thank you for ones time just for this fantastic read!
My website: писсинг девушек
I go to see daily some web sites and blogs to read posts, except this weblog gives quality based content.
hello!,I really like your writing so much! percentage we communicate more about your post on AOL? I need an expert on this space to unravel my problem. Maybe that is you! Taking a look forward to look you.
Fantastic job
porn siteleri 250tldenemebonusuxx.tiWpkWa9gXhc
porno izle mobileidn.dr61zVOQhNUD
หนังการ์ตูนหนังครอบครัวหนังจินตนาการหนังตลกหนังบู๊ Comedy ภาพยนตร์ตลก เบาสมอง เหมาะกับคนที่ต้องการดูเพื่อการพักผ่อน ไม่ต้องคิดอะไรมาก
Muchos Gracias for your article.Really thank you! Cool.
My website: порно видео молодые
citas mujeres rusasTodo en nuestro sitio es abierto y comprensible, no arriesgas nada.
nice content!nice history!! boba :D
wow, amazing