Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Stația de apă de la Darabani

„Condei de junior” este o rubrică semnată de elevii Școlii Generale „Leon Dănăilă” din Darabani, pasionați de istorie locală, interesați de a învăța secretele scrisului și dornici să facă și altora cunoscute poveștile pe care ei le descoperă.

 

IMG_1916Staţia de tratare a apei de la Darabani a fost construită în timp de 4 ani și jumătate, fiind pusă în funcţiune în 1980. Înainte, localitatea era alimentată de puţurile din Lacul Bălăşescu.

„Stația de apă” este localizată în cartierul Teioasa, în vecinătatea pădurii cu acelaşi nume şi în apropierea Staţiei Meteorologice Darabani. A fost construită în acest loc dintr-un motiv foarte bine întemeiat: este zona cea mai înaltă din perimetrul localităţii Darabani, căderea apei fiind astfel asigurată gravitaţional. Asta înseamnă că apa curge liberă datorită pantei, coborând fără vreun ajutor prin conducte.

IMG_1929Staţia funcționează 24 de ore din 24 și 365 de zile pe an, cu un personal de 10 operatori şi un laborant.

Nu există un izvor propriu-zis, pentru înmagazinarea apei folosindu-se un dren amplasat lângă albia majoră a răului Prut, care prin infiltrații, ajunge într-un puţ colector de unde începe procesul de pompare. Apa este prelucrată în nişte bazine de beton şi trece prin filtre de nisip cuarţos.

 

IMG_1913La finalul procesului calitatea apei este evaluată prin analize fizico-chimice. Analizele constau în determinări de substanţe organice, măsurarea durităţii apei, a PH-ului, amoniacului şi azotiţilor din apă. Aceşti indicatori sunt foarte importanţi şi trebuie respectaţi pentru ca apa să fie declarată potabilă. După analize apa este tratată prin dezinfecţie cu clorură de var.

Informaţiile sunt însemnate într-un registru pentru a verifica dacă apa se încadrează în normele de potabilitate. Ne putem mândri cu una dintre cele mai bune ape din judeţ.

Articol semnat de Bianca Ceică, elevă în clasa a VIII-a, Școala Generală „Leon Dănăilă”

13,464 Comments

  1. serolean usa

    I couldn’t stop scrolling and reading, your content is truly one-of-a-kind. Thank you for all the time and effort you put into creating such amazing content.

    Reply
  2. ремонт бытовой техники в москве

    Профессиональный сервисный центр по ремонту бытовой техники с выездом на дом.
    Мы предлагаем:сервис центры бытовой техники москва
    Наши мастера оперативно устранят неисправности вашего устройства в сервисе или с выездом на дом!

    Reply
  3. nervovive usa

    Your writing is so relatable and down-to-earth It’s like chatting with a good friend over a cup of coffee Keep sharing your wisdom with us

    Reply
  4. glucotil

    I appreciate how well-researched and detailed your posts are It’s evident that you put a lot of time and effort into providing valuable information to your readers

    Reply
  5. Caribbean Food Near Me

    I thoroughly enjoyed reading it and even shared it with a friend who was researching the same topic. He found it so valuable that he treated me to lunch as a token of appreciation! Thank you once again for your efforts.

    Reply
  6. Harland Searer

    I am extremely impressed along with your writing skills and also with the format in your blog. Is that this a paid subject or did you customize it your self? Either way stay up the excellent high quality writing, it’s rare to peer a great blog like this one nowadays..

    Reply
  7. Tres Leches Cake

    It was an enjoyable read. I shared it with a friend who was researching this topic, and he was so pleased that he treated me to lunch as a thank-you! So, let me express my gratitude again.

    Reply

So, what do you think ?