„Condei de junior” este o rubrică semnată de elevii Școlii Generale „Leon Dănăilă” din Darabani, pasionați de istorie locală, interesați de a învăța secretele scrisului și dornici să facă și altora cunoscute poveștile pe care ei le descoperă.
Motto: „Chiar dacă omul e trecător, poporul și țara sunt eterne. Ceea ce pentru noi, maturii, apare ca un fapt cunoscut și chiar arhicunoscut, pentru cei mici constituie o noutate indiscutabilă cu care își ilustrează conștiința, fără alt efort decât cel al recepționării unor nume și întâmplări, interesante, atrăgătoare și dragi.”
Pentru români, Al Doilea Război Mondial a început la 22 iunie 1941 şi s-a terminat pe 9 mai 1945, în ziua de Paşte.
Născut la data de 10 noiembrie 1923, veteran Al Celui De-al Doilea Război Mondial, Gheorghe Apachiţei a fost recrutat în armată pe când avea 20 de ani. Deși instructajul obișnuit înaintea plecării pe front ar fi trebuit să dureze 12 luni, împărțite în două perioade, urgența situației de pe câmpul de luptă a făcut ca soldatul Apachiței să ajungă pe front după numai o lună de instrucție.
Regimentul 23 „Vânători de munte”, căruia i s-a alăturat dărăbăneanul Apachiței, făcea parte din Armata a XII-a, condusă de generalul german Schorner, care avea să devină mai târziu field-mareșal.
La puțin timp de la încorporare și la capătul unui marș de trei zile de la Darabani la Iași, Gheorghe Apachiței avea să ia parte la o luptă lungă și grea, la nord de capitala Moldovei. După două săptămâni de luptă în prima linie, la ofensiva rușilor, Apachiței a fost rănit la genunchiul piciorului drept. Un camarad, pe nume Gheorghe Timiță, i-a sărit în ajutor și l-a dus la mașina Salvării. Apoi soldatul dărăbănean a fost transportat la spitalul “Regina Maria” din Brașov, iar de acolo mutat la spitalul „Timișul de Sus”, pentru a fi stabilizat într-un final la București. A fost externat abia după un an de spitalizare în București și decorat cu mai multe medalii, pe care le amintim mai jos.
Medalia comemorativă A Celui De-al Doilea Razboi Mondial, acordată foștilor combatanți și veterani de război prin decretul nr.64, supra 1967, semnat de președintele României atunci, Emil Constantinescu.
- Medalia „Serviciul Credincios” cu spade, acordată gradelor inferioare pentru fapte de vitejie în linia 1 a frontului, uneori acordându-se și un pumnal ce se acordă subofițerilor români, el fiind fabricat la firma “SOLINGEN” din Germania.
- Medalia “Victoria împotriva fascismului”, acordată de autoritațile comuniste foștilor combatanți, în special celor care au luptat după 23 august 1944 în Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia.
- „Za pobeda” pentru victoria împotriva fascismului, medalie rusească cu chipul lui Stalin, acordată celor care au luptat în războiul din Apus până la 9 mai 1945 când s-a încheiat războiul în Europa, prin căderea Berlinului.
Articol semnat de Vlad Guceanu, elev în clasa a VIII-a A, Școala „Leon Dănăilă”
Fabulous, what a website it is! This blog presents valuable information to us, keep it up.
It’s impressive that you are getting thoughts from this article as well as from our dialogue made at this time.
here
smart wallet cryptocurrency
Prodentim review
PINK SALT TRICK
There is definately a lot to know about this subject. I really like all the points you’ve made.
Great article, totally what I needed.
I’d like to thank you for the efforts you have put in penning this website. I’m hoping to view the same high-grade content from you later on as well. In truth, your creative writing abilities has motivated me to get my own, personal blog now ;)
PINK SALT TRICK WEIGHT LOSS
Mitolyn
PINK SALT TRICK
NATURAL MOUNJARO FOR WEIGHT LOSS
This Site smart wallet app
Prodentim
anchor smart wallet cryptocurrency
It’s wonderful that you are getting ideas from this post as well as from our discussion made here.
I completely agree with your perspective on this topic It’s refreshing to see someone presenting a balanced and thoughtful viewpoint
PINK SALT TRICK
Awesome article.Really looking forward to read more. Will read on…
Natural mounjaro
It’s clear that you truly care about your readers and want to make a positive impact on their lives Thank you for all that you do
Your positive and uplifting words are like a ray of sunshine on a cloudy day Thank you for spreading light and positivity in the world
Your articles always make me think and reflect on my own life Thank you for prompting me to be introspective and make positive changes
I am constantly impressed by the depth and detail in your posts You have a gift for making complex topics easily understandable
It’s clear that you have a deep understanding of this topic and your insights and perspective are invaluable Thank you for sharing your knowledge with us
see this site
online smart wallet
BRAZILIAN MOUNJARO
PRIME BIOME REVIEWS
Natural mounjaro
Good write-up. I definitely love this website. Thanks!
Prodentim
I do not even know how I ended up here, but I thought this post was good. I don’t know who you are but definitely you’re going to a famous blogger if you are not already 😉 Cheers!
This site was… how do I say it? Relevant!! Finally I’ve found something that helped me. Many thanks.
this hyperlink
smart wallet crypto
I wanted to thank you for this wonderful read!! I certainly loved every little bit of it. I have got you book marked to check out new things you postÖ
PRIME BIOME
A round of applause for your article.Really looking forward to read more. Cool.
PRIME BIOME REVIEWS
What a information of un-ambiguity and preserveness of valuable knowledge regarding unexpected feelings.
PRIME BIOME
PRIME BIOME
PRIMEBIOME
NATURAL MOUNJARO
PRIME BIOME REVIEWS
BRAZILIAN MOUNJARO RECIPE
NATURAL MOUNJARO
PRIME BIOME REVIEWS
BRAZILIAN MOUNJARO RECIPE
PRIME BIOME REVIEWS
PRIMEBIOME