Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Scurt istoric al școlii gimnaziale la Darabani

„Condei de junior” este o rubrică semnată de elevii Școlii Generale „Leon Dănăilă” din Darabani, pasionați de istorie locală, interesați de a învăța secretele scrisului și dornici să facă și altora cunoscute poveștile pe care ei le descoperă.

 

„Şcoala nu este un institut de învăţătură, ci un templu ai cărui preoţi sunt profesorii.” (Regele Carol al- II -lea)

scoala sateascaLa Darabani istoria „templului” începe în secolul al XIX-lea, odată cu prima școală sătească de stat din Moldova. Aceasta s-a înființat în anul 1841, pe 21 martie, în urma cererii logăfătului  Theodor Balș, proprietarul moșiei Darabani. Cursurile școlii au început la 1 septembrie 1841 cu elevi, cu vârste între 13 și 17 ani. Se susține că primul local al școlii ar fi fost amplasat lângă cel de-al  treilea rând de ziduri ale conacului, spre sud-est, la circa 300 de metri de reședința lui Balș .

Al doilea local de școală a fost instalat în casele văduvei Pugernița, sub supravegherea preotului Gheorghiescu. În anul 1866 se transferă la Darabani normalistul Gheorghe Tomaziu, o personalitate a învățământului din județul Dorohoi, care pune școala din Darabani pe noi făgașe.
conacAnul 1871 a reprezentat un eveniment de cotitură  în învățământul dărăbănean: școala are un local propriu, rod al eforturilor materiale financiare și fizice ale locuitorilor din Darabani. În aprilie 1877, se deschide și o școală  de  fete sub conducerea  Aglaiei Tomaziu, unde accentul se pune pe lucrul de mână. La 1 septembrie 1904 se dă în folosință o nouă clădire cu 4 săli de clasă și cancelarie. În 1945 se înființează un  gimnaziu unic care va  funcționa la Castelul lui Theodor Balș, în anexele unde cândva a fost atelier de fierărie.

În 1964 se construiește un nou local cu 8 săli de clasă si laborator de chimie, actualul sediu al Școlii Gimnaziale „Leon Dănăilă”. La vremea aceea însă clădirea ținea de „Școala Medie Mixtă”, precursoarea liceului de la Darabani, care se va desprinde în timp de școala gimnazială.

 scoalaȘcoala „Leon Dănăilă”

Cetățean de onoare al orașului nostru, doctor în medicină din 1973, medic primar neurochirug, profesor universitar și membru al Academiei Române, Leon Dănăilă este născut în 1933, la 1 iulie. Lui îi mulțumim astăzi că școala îi poartă numele. Această decizie a fost luată în dată de 24 aprilie 2001, când Consiliul de administrație al școlii a decis in unanimitate de voturi ca școala să-i adopte numele.

„Școala  nu poate avea decât două scopuri . Primul e să dăm copilului cunoștințe generale  de care  bineînțeles, va avea nevoie să se servească : aceasta este instrucția. Cealaltă e să pregătim copilul de azi pentru omul de mâine, și aceasta este educația” spunea Gaston Berger .

romanaMinunea Școlii „Leon Dănăilă”  este aceea de a reliza formarea inițială și  continuă a tinerilor pentru satisfacerea nevoilor județului . Pentru realizarea acestei misiuni, școala se bucură de sprijin din partea autorității locale și județene privind facilitatea investițiilor și condițiilor materiale.

Pe băncile acestea roase de generațiile de copii și de negura vremurilor s-au perindat multe personalițăți printre care : înv. Iancu Duzinschi, acad. dr. Leon Dănăilă, prof. Gheorghe Cliveti, poetul Victor Teișanu, istoricul Dorin Dobrincu.

Deși o școală mare cu mai multe structuri ( Bajura, Teioasa, Eșanca, Cornești, Lismănița, Luconița), problema natalității din zilele noastre și plecarea masivă a cetățenilor peste hotare a făcut  ca unele dintre acestea să fie închise (Școala Lucovița, Cornești, Eșanca, Lișmănița ).

chimieMari profesori sau învățători au îndreptat pașii mei și pe  ai altora pentru ceea ce sunt azi și poate vom fi mâine . Amintesc pe: d-na Ilaș Saveta, d-nul Ilaș Gheorghe, d-nul Hrițcu Ioan, d-na Ionel Maria, d-nul Petru Bivoleanu , d-na Avasiloaie Elena, d-na Pop Despina, d-na Ursuleanu Gheorghina, d-na Dumitrel Lucica, d-nul Sfleclă Stelian, d-nul Anechitoaei Petru.

În viață  toți şi toate sunt trecătoare, dar ceea ce ar putea râmâne după  ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală ar fi  educația .

Mulțumiri prof. Ramona-Maria Hrimiuc pentru informațiile furnizate.

Articol semnat de Lavinia Alungulese, Clasa a-VIII-a A, Şcoala Gimnazială „Leon Dănăilă”    

3,329 Comments

  1. Larrywaype

    PBN sites
    We build a system of self-owned blog network sites!

    Merits of our privately-owned blog network:

    We perform everything SO THAT google doesn’t understand that this is A privately-owned blog network!!!

    1- We purchase domains from different registrars

    2- The principal site is hosted on a virtual private server (VPS is fast hosting)

    3- Additional sites are on different hostings

    4- We allocate a unique Google profile to each site with confirmation in Search Console.

    5- We develop websites on WordPress, we don’t employ plugins with assisted by which malware penetrate and through which pages on your websites are produced.

    6- We don’t reiterate templates and utilize only exclusive text and pictures

    We don’t work with website design; the client, if wished, can then edit the websites to suit his wishes

    Reply
  2. http://man-attestats24.com

    https://man-attestats24.com/ – Купить аттестат в москве – ключ к твоему перспективам. В данном портале все вы можете легко и оперативно приобрести аттестат, необходимый для последующего обучения или профессионального роста. Наши консультанты обеспечивают качество и конфиденциальность услуги. Заказывайте учебный сертификат здесь и откройте дополнительные варианты для вашего карьерного развития и трудоустройства.

    Reply
  3. WlassofaOnepantub

    Within the always changing arena of SEO, tools and methods that can successfully amplify a website’s digital visibility are in continuous request. Introduce XRumer, a cutting-edge software built to power up link-building efforts. Through the potential to post on message boards, blogs, guestbooks, and different platforms automatedly, XRumer revolutionizes the way digital marketers handle off-page SEO. This strong tool skirts typical online obstacles like CAPTCHAs, guaranteeing an uninterrupted and efficient backlink creation method. A skillfully executed XRumer SEO run can significantly boost a site’s search engine rankings, driving organic traffic and enhancing online presence.

    Still, while the possibility of XRumer is indisputable, its use calls for a strategic and judicious method. Like all SEO tools, the effects are merely as excellent as the method behind them. Too much reliance or misuse might lead to unfavorable results, such as punishments from search engines for artificial link building. Thus, when embarking on an XRumer SEO run, it’s vital to focus on excellence over quantity, aiming at applicable and high-authority sites that match with the brand’s values. In the hands of a proficient SEO specialist, XRumer turns into a formidable asset, bridging the gap between a brand and its online potential.

    Telgrm: @xrumers
    https://XRumer.art
    Skype: XRumer.pro

    Reply
  4. conservation forest services

    May I simply just say what a comfort to find someone that really knows what they’re discussing on the web. You actually realize how to bring an issue to light and make it important. A lot more people ought to read this and understand this side of the story. I can’t believe you’re not more popular because you surely have the gift.

    Reply
  5. Larrywaype

    PBN sites
    We create a structure of privately-owned blog network sites!

    Pros of our self-owned blog network:

    We execute everything so Google does not grasp THAT this is A private blog network!!!

    1- We purchase domains from distinct registrars

    2- The primary site is hosted on a VPS server (VPS is fast hosting)

    3- Other sites are on distinct hostings

    4- We designate a distinct Google account to each site with confirmation in Google Search Console.

    5- We develop websites on WordPress, we don’t utilise plugins with assisted by which malware penetrate and through which pages on your websites are established.

    6- We never reproduce templates and use only unique text and pictures

    We don’t work with website design; the client, if wished, can then edit the websites to suit his wishes

    Reply
  6. Larrywaype

    PBN sites
    We shall build a web of privately-owned blog network sites!

    Merits of our private blog network:

    WE DO everything SO THAT GOOGLE doesn’t grasp THAT this is A PBN network!!!

    1- We buy domains from different registrars

    2- The leading site is hosted on a VPS hosting (VPS is rapid hosting)

    3- Other sites are on various hostings

    4- We attribute a individual Google profile to each site with confirmation in Search Console.

    5- We develop websites on WP, we don’t use plugins with aided by which malware penetrate and through which pages on your websites are produced.

    6- We don’t reproduce templates and utilise only exclusive text and pictures

    We refrain from work with website design; the client, if desired, can then edit the websites to suit his wishes

    Reply
  7. https://playfreeslots.info

    You can definitely see your enthusiasm in the work you write. The world hopes for even more passionate writers like you who are not afraid to say how they believe. Always follow your heart.

    Reply

So, what do you think ?