„Condei de junior” este o rubrică semnată de elevii Școlii Generale „Leon Dănăilă” din Darabani, pasionați de istorie locală, interesați de a învăța secretele scrisului și dornici să facă și altora cunoscute poveștile pe care ei le descoperă.
„Şcoala nu este un institut de învăţătură, ci un templu ai cărui preoţi sunt profesorii.” (Regele Carol al- II -lea)
La Darabani istoria „templului” începe în secolul al XIX-lea, odată cu prima școală sătească de stat din Moldova. Aceasta s-a înființat în anul 1841, pe 21 martie, în urma cererii logăfătului Theodor Balș, proprietarul moșiei Darabani. Cursurile școlii au început la 1 septembrie 1841 cu elevi, cu vârste între 13 și 17 ani. Se susține că primul local al școlii ar fi fost amplasat lângă cel de-al treilea rând de ziduri ale conacului, spre sud-est, la circa 300 de metri de reședința lui Balș .
Al doilea local de școală a fost instalat în casele văduvei Pugernița, sub supravegherea preotului Gheorghiescu. În anul 1866 se transferă la Darabani normalistul Gheorghe Tomaziu, o personalitate a învățământului din județul Dorohoi, care pune școala din Darabani pe noi făgașe.
Anul 1871 a reprezentat un eveniment de cotitură în învățământul dărăbănean: școala are un local propriu, rod al eforturilor materiale financiare și fizice ale locuitorilor din Darabani. În aprilie 1877, se deschide și o școală de fete sub conducerea Aglaiei Tomaziu, unde accentul se pune pe lucrul de mână. La 1 septembrie 1904 se dă în folosință o nouă clădire cu 4 săli de clasă și cancelarie. În 1945 se înființează un gimnaziu unic care va funcționa la Castelul lui Theodor Balș, în anexele unde cândva a fost atelier de fierărie.
În 1964 se construiește un nou local cu 8 săli de clasă si laborator de chimie, actualul sediu al Școlii Gimnaziale „Leon Dănăilă”. La vremea aceea însă clădirea ținea de „Școala Medie Mixtă”, precursoarea liceului de la Darabani, care se va desprinde în timp de școala gimnazială.
Cetățean de onoare al orașului nostru, doctor în medicină din 1973, medic primar neurochirug, profesor universitar și membru al Academiei Române, Leon Dănăilă este născut în 1933, la 1 iulie. Lui îi mulțumim astăzi că școala îi poartă numele. Această decizie a fost luată în dată de 24 aprilie 2001, când Consiliul de administrație al școlii a decis in unanimitate de voturi ca școala să-i adopte numele.
„Școala nu poate avea decât două scopuri . Primul e să dăm copilului cunoștințe generale de care bineînțeles, va avea nevoie să se servească : aceasta este instrucția. Cealaltă e să pregătim copilul de azi pentru omul de mâine, și aceasta este educația” spunea Gaston Berger .
Minunea Școlii „Leon Dănăilă” este aceea de a reliza formarea inițială și continuă a tinerilor pentru satisfacerea nevoilor județului . Pentru realizarea acestei misiuni, școala se bucură de sprijin din partea autorității locale și județene privind facilitatea investițiilor și condițiilor materiale.
Pe băncile acestea roase de generațiile de copii și de negura vremurilor s-au perindat multe personalițăți printre care : înv. Iancu Duzinschi, acad. dr. Leon Dănăilă, prof. Gheorghe Cliveti, poetul Victor Teișanu, istoricul Dorin Dobrincu.
Deși o școală mare cu mai multe structuri ( Bajura, Teioasa, Eșanca, Cornești, Lismănița, Luconița), problema natalității din zilele noastre și plecarea masivă a cetățenilor peste hotare a făcut ca unele dintre acestea să fie închise (Școala Lucovița, Cornești, Eșanca, Lișmănița ).
Mari profesori sau învățători au îndreptat pașii mei și pe ai altora pentru ceea ce sunt azi și poate vom fi mâine . Amintesc pe: d-na Ilaș Saveta, d-nul Ilaș Gheorghe, d-nul Hrițcu Ioan, d-na Ionel Maria, d-nul Petru Bivoleanu , d-na Avasiloaie Elena, d-na Pop Despina, d-na Ursuleanu Gheorghina, d-na Dumitrel Lucica, d-nul Sfleclă Stelian, d-nul Anechitoaei Petru.
În viață toți şi toate sunt trecătoare, dar ceea ce ar putea râmâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală ar fi educația .
Mulțumiri prof. Ramona-Maria Hrimiuc pentru informațiile furnizate.
Articol semnat de Lavinia Alungulese, Clasa a-VIII-a A, Şcoala Gimnazială „Leon Dănăilă”
He requires a young lady dressed in a formal white evening gown, with layered lace decorations.
267. A young woman reaches as much as a fowl on a perch, her young sibling appears on (both are dressed for the outdoors), and their guardian looks over them both.
Semi-gloss walls in tangerine and plum add depth and richness to the shade scheme, making the bath look bigger without feeling remote.
Readers are advised to refer all inquiries relating to shows to the sponsor’s contact shown in the listing.
Or go the opposite excessive and embrace the fireplace-a brand new sushi and izakaya joint makes a speciality of skewers cooked over Japanese charcoal, while a modern Indian restaurant dials up the spices on its lamb chops and seafood curries.
Andon, Stephen Patrick (Could 11, 2011).
Of course since it’s simply the retrieval engine you will need to additionally purchase the CD-ROM that contains the precise dictionaries.
Music symbols, flowers, dates, and so forth., make for superb tiny blackwork tattoo designs available.
Ordering all the machine instruments and elements and assembling them in the basement would give away his secret id.
Joint possession of certified property.
Thanks so much for the article. Will read on…
McNulty, Phil (27 December 2010).
Walk one block to the first small street and switch proper.
Although Land Rovers could be the automobile of selection for the royal family of Great Britain and the second wives of American investment bankers, for a lot of owners, Land Rover’s appeal goes past real-wood trim, decadent leather, cooled drink consoles and 500 horsepower engines.
Redrawn model of illustration from a Book of Hours printed by Simon Vostre in Paris in 1524 (also reproduced in vol.
Yoo-ra guarantees to present him the password if he conquers a number of women and learns useful classes from each of them so as to conquer Na Hong-ran, Yoo-ra’s ex mother-in-regulation and the Chairman Park Ki-suk’s spouse, who is evil and ruthless.
I once needed to climb into a pump room that was under a bale.
Great, thanks for sharing this blog.Thanks Again. Really Great.
Thanks , I’ve recently been looking for info about this subject for ages and yours is the best I have came upon till now. But, what in regards to the conclusion? Are you sure concerning the source?
excellent submit, very informative. I wonder why the other experts of this sector do not notice this. You should proceed your writing. I am sure, you’ve a huge readers’ base already!
how to make hydroxychloroquine trump hydroxychloroquine
I am genuinely happy to glance at this blog posts which carries lots of valuable data, thanks for providing these kinds of data.
Thanks, I appreciate it.
That is a really good tip particularly to those new to the blogosphere. Simple but very precise information… Appreciate your sharing this one. A must read post!
Nice response in return of this question with genuine arguments and explaining all about that.
https://elodieyttm814549.pointblog.net/discover-your-next-treasure-in-free-classifieds-72636207
Hello friends, its wonderful article on the topic of tutoringand fully explained, keep it up allthe time.
freelance essay writing q34lda best essay writing services outstanding college essays g24owi
Roller coasters such as the Incredible Hulk went out with half-filled green trains and water rides carried same-household parties to maintain social distancing during the thrill ride.
Thanks for finally writing about > Milad 27 Yayasan As-Shofa Pekanbaru – As-Shofa
A motivating discussion is definitely worth comment. I believe that you should publish more on this topic, it might not be a taboo subject but usually people don’t speak about such issues. To the next! Cheers!
Your passion for what you do is evident in every post It’s inspiring to see someone truly fulfilling their purpose and making a positive impact
https://aprilkzpl108727.wikiannouncing.com/user
I think this is a real great blog article. Will read on…
off to the public that this PSN Generator, we strive to be
fantastic points altogether, you just won a emblem new reader. What could you suggest about your put up that you just made some days ago? Any positive?
Usually I do not read post on blogs, however I wish to say thatthis write-up very forced me to check out and do it! Your writing stylehas been amazed me. Thanks, very great post.
Fantastic article.Much thanks again. Fantastic.
https://forum-info.ru/
Love this appreciation for great content
Informative and precise Its hard to find informative and accurate info but here I noted
This excellent website really has all the information and facts I needed about this subject and didn’t know who to ask.
Great article. I am going through some of these issues as well..
Thanks for sharing, this is a fantastic blog article.Much thanks again. Really Great.
Thanks so much for the post.Thanks Again. Cool.
List your items on free classifieds submission sites.
WOW just what I was searching for. Came here by searching for their
Hello there! I simply would like to offer you a huge thumbs up for the great info you have got right here on this post. I’ll be returning to your blog for more soon.
This is a really good tip especially to those fresh to the blogosphere. Simple but very precise info… Thank you for sharing this one. A must read article!
You made some good points there. I did a search on the issue and found a good number of persons will go along with with your blog.