„Condei de junior” este o rubrică semnată de elevii Școlii Generale „Leon Dănăilă” din Darabani, pasionați de istorie locală, interesați de a învăța secretele scrisului și dornici să facă și altora cunoscute poveștile pe care ei le descoperă.
„Şcoala nu este un institut de învăţătură, ci un templu ai cărui preoţi sunt profesorii.” (Regele Carol al- II -lea)
La Darabani istoria „templului” începe în secolul al XIX-lea, odată cu prima școală sătească de stat din Moldova. Aceasta s-a înființat în anul 1841, pe 21 martie, în urma cererii logăfătului Theodor Balș, proprietarul moșiei Darabani. Cursurile școlii au început la 1 septembrie 1841 cu elevi, cu vârste între 13 și 17 ani. Se susține că primul local al școlii ar fi fost amplasat lângă cel de-al treilea rând de ziduri ale conacului, spre sud-est, la circa 300 de metri de reședința lui Balș .
Al doilea local de școală a fost instalat în casele văduvei Pugernița, sub supravegherea preotului Gheorghiescu. În anul 1866 se transferă la Darabani normalistul Gheorghe Tomaziu, o personalitate a învățământului din județul Dorohoi, care pune școala din Darabani pe noi făgașe.
Anul 1871 a reprezentat un eveniment de cotitură în învățământul dărăbănean: școala are un local propriu, rod al eforturilor materiale financiare și fizice ale locuitorilor din Darabani. În aprilie 1877, se deschide și o școală de fete sub conducerea Aglaiei Tomaziu, unde accentul se pune pe lucrul de mână. La 1 septembrie 1904 se dă în folosință o nouă clădire cu 4 săli de clasă și cancelarie. În 1945 se înființează un gimnaziu unic care va funcționa la Castelul lui Theodor Balș, în anexele unde cândva a fost atelier de fierărie.
În 1964 se construiește un nou local cu 8 săli de clasă si laborator de chimie, actualul sediu al Școlii Gimnaziale „Leon Dănăilă”. La vremea aceea însă clădirea ținea de „Școala Medie Mixtă”, precursoarea liceului de la Darabani, care se va desprinde în timp de școala gimnazială.
Cetățean de onoare al orașului nostru, doctor în medicină din 1973, medic primar neurochirug, profesor universitar și membru al Academiei Române, Leon Dănăilă este născut în 1933, la 1 iulie. Lui îi mulțumim astăzi că școala îi poartă numele. Această decizie a fost luată în dată de 24 aprilie 2001, când Consiliul de administrație al școlii a decis in unanimitate de voturi ca școala să-i adopte numele.
„Școala nu poate avea decât două scopuri . Primul e să dăm copilului cunoștințe generale de care bineînțeles, va avea nevoie să se servească : aceasta este instrucția. Cealaltă e să pregătim copilul de azi pentru omul de mâine, și aceasta este educația” spunea Gaston Berger .
Minunea Școlii „Leon Dănăilă” este aceea de a reliza formarea inițială și continuă a tinerilor pentru satisfacerea nevoilor județului . Pentru realizarea acestei misiuni, școala se bucură de sprijin din partea autorității locale și județene privind facilitatea investițiilor și condițiilor materiale.
Pe băncile acestea roase de generațiile de copii și de negura vremurilor s-au perindat multe personalițăți printre care : înv. Iancu Duzinschi, acad. dr. Leon Dănăilă, prof. Gheorghe Cliveti, poetul Victor Teișanu, istoricul Dorin Dobrincu.
Deși o școală mare cu mai multe structuri ( Bajura, Teioasa, Eșanca, Cornești, Lismănița, Luconița), problema natalității din zilele noastre și plecarea masivă a cetățenilor peste hotare a făcut ca unele dintre acestea să fie închise (Școala Lucovița, Cornești, Eșanca, Lișmănița ).
Mari profesori sau învățători au îndreptat pașii mei și pe ai altora pentru ceea ce sunt azi și poate vom fi mâine . Amintesc pe: d-na Ilaș Saveta, d-nul Ilaș Gheorghe, d-nul Hrițcu Ioan, d-na Ionel Maria, d-nul Petru Bivoleanu , d-na Avasiloaie Elena, d-na Pop Despina, d-na Ursuleanu Gheorghina, d-na Dumitrel Lucica, d-nul Sfleclă Stelian, d-nul Anechitoaei Petru.
În viață toți şi toate sunt trecătoare, dar ceea ce ar putea râmâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală ar fi educația .
Mulțumiri prof. Ramona-Maria Hrimiuc pentru informațiile furnizate.
Articol semnat de Lavinia Alungulese, Clasa a-VIII-a A, Şcoala Gimnazială „Leon Dănăilă”
Hey, thanks for the article.Thanks Again. Will read on…
Best mobile crypto service available.
Crypto experts trust this website.
Reliable platform, never disappointed.
Fraxswap Crypto
I cannot thank you enough for the article post. Fantastic.
A fascinating discussion is definitely worth comment. There’s no doubt that that you should write more about this subject, it may not be a taboo matter but typically people don’t talk about such issues. To the next! Kind regards!!
кракен сайт
Thanks again for the article.Thanks Again.
ivermectol tablets
I am now not sure the place you’re getting your information, however good topic. I needs to spend a while finding out more or figuring out more. Thanks for wonderful information I was searching for this info for my mission.
Im obliged for the blog. Keep writing.
Having read this I thought it was extremely informative. I appreciate you taking the time and effort to put this content together. I once again find myself spending a significant amount of time both reading and leaving comments. But so what, it was still worth it.
Good article! We will be linking to this particularly great post on our site. Keep up the good writing.
You are wrong. I can defend my position. Email me at PM.
RenBridge Dashboard
Fraxswap
ivermectin 6 ivermectin for sale humans – stromectol nz
Appreciate you sharing, great blog. Great.
Im grateful for the blog.Much thanks again. Keep writing.
I blog often and I seriously thank you for your information. This great article has really peaked my interest. I will book mark your blog and keep checking for new information about once per week. I subscribed to your RSS feed as well.
This web site truly has all the information and facts I wanted about this subject and didn’t know who to ask.
It’s hard to come by educated people in this particular subject, however, you sound like you know what you’re talking about! Thanks
Good day! Do you know if they make any plugins to assist with SEO?I’m trying to get my blog to rank for some targeted keywords but I’m not seeing very good gains.If you know of any please share. Thanks!
Thank you for your blog post. Fantastic.
Great blog you have here.. Itís difficult to find good quality writing like yours these days. I really appreciate individuals like you! Take care!!
It’s fantastic that you are getting ideas from this article aswell as from our dialogue made at this place.
Amazing! Its really amazing paragraph, I have got muchclear idea concerning from this post.
vegas slots online slots games free slot games
wow, awesome blog article.Much thanks again. Fantastic.
betpuan güncel giriş adresi <a href="betpuan“>tıkla gir
There is visibly a bundle to identify about this. I assume you made some nice points in features also.
Im obliged for the post.Thanks Again. Much obliged.
betpuan gerçek giriş adresi <a href="betpuan“>tıkla
Great blog post. Awesome.
Multichain
Multichain
Multichain
Hello! Do you use Twitter? I’d like to follow you ifthat would be okay. I’m definitely enjoying your blog andlook forward to new posts.
It’s an amazing piece of writing designed for all the online people; theywill obtain benefit from it I am sure.
Great, thanks for sharing this blog post.Much thanks again. Cool.
Im obliged for the blog.Really looking forward to read more. Fantastic.
What a refreshing take on this subject. I completely agree with The points!
The attention to detail is remarkable. I appreciate the thoroughness of The post.
An incredibly helpful post, like a satellite navigation system for my wandering thoughts.
Consistently producing high-high quality content, like sending flowers just because. Thank you for The dedication.
Your talent for rendering complex ideas accessible is a quality I hold in high regard.
The writing style is like a signature scent—distinct, memorable, and always pleasant.
Thank you for dependably creating such exceptionally high-quality material.
The hard work you put into this post is as admirable as The commitment to high quality. It’s very attractive.