Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Theodor Balș: Portretul (III)

Activitatea politică

În vremea lui Balș funcțiile în stat („dregătoriile”) se moșteneau din tată în fiu sau puteau fi câștigate sau pierdute, după merite.

Se pare că Theodor Balș a apărut pe scena politică a Moldovei în jurul anului 1815, pe când ar fi avut 25 de ani. A primit mai întâi responsabilități mai puțin importante în stat și, pe măsură ce a acumulat experiență în politică și în administrație, a fost pus în fruntea marilor dregătorii.

În 1830 îl găsim în rolul de Șef de Stat Major al Armatei Moldovei, cu titlul de Agă. La acea vreme armata Moldovei avea însă un rol mai mult decorativ, țara supunându-se unor interdicții militare drastice din partea puterilor vremii, Rusia și Turcia. De pildă, artileria Moldovei consta pe atunci într-un singur tun, tras de un cal.

În februarie 1835 Adunarea Obștească a Moldovei îi aduce lui Theodor Balș, pe atunci șef al miliției țării, mulțumiri pentru lichidarea unui incident petrecut loc la Târgu Ocna, unde s-a încercat „scoaterea și eliberarea vinovaților din gropile ocnelor”.

Theodor a purtat în epocă patru mari titluri nobiliare: mare logofăt (al treilea rang în stat după domnitor și mitropolit; echivalentul primului-ministru de astăzi), mare hatman al miliției, general al armatei și cavaler al mai multor ordine împărătești.

Schiță de portret

În contradicție cu impactul său pozitiv asupra târgului Darabanilor, despre Theodor Balș s-ar putea spune că a fost privit de contemporanii săi ca un om mai degrabă vanitos, egoist și lipsit de mari capacități de conducere.

La conacul din Darabani, povestește Dumitru Moruzzi în memoriile sale, Balș ținea frecvent mese bogate pentru invitați numeroși: „niciodată mai puțin de doupsprezece feluri de mâncare, afară de mezeluri, și să te fi încumetat să guști din toate…”. În aceleași memorii găsim un episod aparent reprezentativ pentru personalitatea „conului Toderaș”:

„Baluri nu da decât unul pe an, de ziua dumisale onomastică. Fiindcă însă acea zi cădea întotdeauna în postul cel mare, Înalt Prea Sfinția Sa trimitea cioclii Mitropoliei să alunge lăutarii și să strice petrecerea. Oștii mitropoliei i se opunea întotdeauna cu îndârjire și succes oastea hătmăniei sau, în lipsă, țigănimea din curte. A doua zi cuconul Toderaș se suia măreț în careta cea de gală trasă de patru telegari rusești cu hamuri numai de argint și în astfel de alai se ducea smerit să cadă la picioarele mitropolitului ca să-i sărute mâna, rugându-l să-l dezlege de groaznicul păcat pe care-l săvârșise în ajun și pe care era bine hotărât că avea să-l săvârșească și la anul…”

O altă descriere a lui Theodor Balș îi aparține lui Radu Rosetti: „Îmbrăcat în pașă turcesc cu două tuiuri, nu l-am apucat pe conu’ Toderaș. În strălucitul său mundir de mare hatman îl țin însă minte foarte bine, și, ‘nalt cum era, îi ședea chiar frumos; cine însă nu l-a văzut în timpul domniei lui Cuza, îmbrăcat în uniformă de general de divizie franțuzesc, cu pană de bâtlan zbârlită pe vârful chipiului împodobit cu frunze de stejar de aur, acela poate spune apoi cu dreptate că n-a văzut nimica.”

Citește și:

Partea I: Întemeietorul

Partea a II-a: Viața de familie

Partea a III-a: Portretul

Partea a IV-a: Moștenirea


8,885 Comments

  1. more info

    Hmm is anyone else having problems with the images on this blog loading?I’m trying to figure out if its a problem on my endor if it’s the blog. Any feed-back would be greatly appreciated.

    Reply
  2. casino pin up

    Heya i am for the first time here. I found this board and I in finding It truly useful& it helped me out a lot. I hope to present one thing again and help others such asyou aided me. 7SKU Wholesalemicrophone hygiene cover

    Reply
  3. for more info

    I blog frequently and I really appreciate your information. Your article has really peaked my interest. I will book mark your blog and keep checking for new information about once per week. I opted in for your Feed too.

    Reply
  4. quan chay bo

    I’ll right away grasp your rss as I can not find your e-mail subscription link or newsletter service. Do you’ve any? Kindly allow me know in order that I could subscribe. Thanks.

    Reply
  5. BrettFes

    VPS SERVER
    Высокоскоростной доступ в Интернет: до 1000 Мбит/с
    Скорость подключения к Интернету — еще один важный фактор для успеха вашего проекта. Наши VPS/VDS-серверы, адаптированные как под Windows, так и под Linux, обеспечивают доступ в Интернет со скоростью до 1000 Мбит/с, что гарантирует быструю загрузку веб-страниц и высокую производительность онлайн-приложений на обеих операционных системах.

    Reply
  6. calm magnesium gummies

    I blog quite often and I really thank you for your information. The article has truly peaked my interest. I will take a note of your blog and keep checking for new information about once per week. I opted in for your Feed as well.

    Reply
  7. magnesium in gummy form

    Thanks for the marvelous posting! I seriously enjoyed reading it, you’re a great author.I will ensure that I bookmark your blog and will come back in the foreseeable future. I want to encourage that you continue your great writing, have a nice day!

    Reply
  8. calm gummies magnesium

    I do agree with all the ideas you have presented in your post. They’re very convincing and will certainly work. Still, the posts are very short for starters. Could you please extend them a little from next time? Thanks for the post.

    Reply
  9. magnesium citrate gummy

    Howdy! I know this is kinda off topic but I was wondering if you knew where I could locate a captcha plugin for my comment form? I’m using the same blog platform as yours and I’m having problems finding one? Thanks a lot!

    Reply
  10. magnesium gummy benefits

    Wow that was strange. I just wrote an extremely long comment but after I clicked submitmy comment didn’t show up. Grrrr… well I’m not writing all thatover again. Anyways, just wanted to say great blog!

    Reply
  11. click here

    Hello there! I just would like to offer you a huge thumbs up for the great information you have got here on this post. I’ll be returning to your blog for more soon.

    Reply
  12. BrettFes

    https://medium.com/@BNguyen27331/бесплатный-vps-выделенная-память-dc60151d7d2f
    VPS SERVER
    Высокоскоростной доступ в Интернет: до 1000 Мбит/с
    Скорость подключения к Интернету — еще один важный фактор для успеха вашего проекта. Наши VPS/VDS-серверы, адаптированные как под Windows, так и под Linux, обеспечивают доступ в Интернет со скоростью до 1000 Мбит/с, что гарантирует быструю загрузку веб-страниц и высокую производительность онлайн-приложений на обеих операционных системах.

    Reply
  13. https://crazysale.marketing/

    Wonderful beat ! I wish to apprentice even as you amend your site, how can i subscribe for a blog web site? The account aided me a appropriate deal. I have been tiny bit familiar of this your broadcast provided vibrant transparent concept

    Reply
  14. květinový medailonek

    Aw, this was a very nice post. Spending some time and actual effort to produce a great article… but what can I say… I procrastinate a lot anddon’t manage to get nearly anything done.

    Reply

So, what do you think ?