Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Ion Pillat – în drum spre Miorcani

Fără îndoială că măcar de câteva zeci de ori (sute sau chiar mii – după cei mai înfocați dintre patrioții locali) a trecut Ion Pillat prin Darabanii începutului de secol trecut, în drum spre moșia sa de la Miorcani.

Poetul, recunoscut ca unul de modă veche și viță nobilă și apreciat mai ales pentru volumul „Pe Argeș în sus” din 1923, și-a petrecut copilăria în vecinătatea Darabaniului. Ani mai târziu s-a mutat cu totul la Miorcani, de unde administra treburile județului Dorohoi, al cărui președinte de consiliu era. E consemnată în arhive întâmplarea din 1937 când, din această calitate, Ion Pillat a cerut și obținut fonduri de la Guvernul României pentru sinistrații din Darabani ale căror case au fost mistuite în incediul din același an.

Cu acel prilej, dar și cu multe altele – fără îndoială, omul de cultură și de stat s-a oprit de-a lungul vremii în Darabani, ba cu treburi administrative pe la Primărie, ba cu unele mai de rând pe la hanurile târgului. De multe ori în aceste popasuri dărăbănene îl însoțeau poeții Horia Furtună și Vasile Voiculescu, dar și fiul lui – Dinu Pillat, scriitor și el.

Ion Pillat a fost un om politic important al vremii sale, dar și un valoros om de cultură. Astfel, Pillat a deținut funcții importante în stat (deputat liberal în două mandate, secretar al delegații române la Conferința de Pace de la Paris etc.), dar a avut și timp să publice aproape 20 de volume de poezie și să editeze altele (pentru Macedonski și Bacovia, de exemplu). A condus câteva reviste literare și în 1936 a primit premiul național pentru literatură, fiind ales membru corespondent al Academiei Române. În 1945 Ion Pillat se stinge din viață la București, afectat fără doar și poate de acțiunile întreprinse de noul regim comunist împotriva sa și a familiei sale: i-au fost confiscate proprietățile, iar poezia asta a fost îndepărtată din toate manualele și cărțile oficiale.

La Miorcani Ion Pillat și-a petrecut veri multe, încă din copilărie, dar și ani întregi de deplină maturitate. Aici a scris, inspirat de meandrele Prutului, versuri care îl mai leagă și astăzi de nordul Moldovei. De altfel, dacă din partea mamei Ion Pillat se trăgea din marea familie a Brătienilor (bunicul său a fost însuși fostul prim-ministru Ion Brătianu), dinspre tată poetul era de-al locului. Bunicul său, Nicu Vizitiu-Pillat, a fost arendaș și mai târziu proprietar al moșiei Miorcanilor, pe care a lăsat-o moștenire celor doi fii ai săi (Gheorghe Pillat și Ion N. Pillat – tatăl poetului). În memoria tatălui lor aceștia au ctitorit pe la 1870 Biserica din Rădăuți, unde au și strămutat mormintele părinților lor ani mai târziu (bunicii poetului sunt deci înmormântați în Rădăuți-Prut, lângă vechea lor moșie din Miorcani).

Mai jos, fotografii de la vechea moșie a familiei Pillat (Miorcani, 30 aprilie 2012).

La casa amintirii cu-obloane și pridvor,
Paianjeni zăbreliră și poartă și zăvor.

(Aci sosi pe vremuri, vol. Pe Argeș în sus, 1923)

Vechiul conac

2,207 Comments

  1. jordan outlet

    Hey! I just wish to give a huge thumbs up for the good info you have got right here on this post. I will probably be coming again to your weblog for more soon.

    Reply
  2. חשפניות

    Hey There. I found your blog using msn. This is an extremely well written article. I will be sure to bookmark it and come back to read more of your useful information. Thanks for the post. I will definitely comeback.

    Reply
  3. golden goose sneakers

    Nice post. I be taught one thing tougher on totally different blogs everyday. It’ll all the time be stimulating to read content material from different writers and apply a little something from their store. I抎 prefer to make use of some with the content on my weblog whether or not you don抰 mind. Natually I抣l provide you with a link in your web blog. Thanks for sharing.

    Reply
  4. jordan outlet

    I used to be very pleased to search out this web-site.I wished to thanks in your time for this excellent read!! I definitely having fun with every little little bit of it and I’ve you bookmarked to take a look at new stuff you weblog post.

    Reply
  5. burial place

    Hi my family member! I wish to say that this article is amazing, nice written and come with approximately all important infos. I’d like to look more posts like this .

    Reply
  6. документы на гостиницу в москве

    Have you ever considered about including a little bit more than just your articles? I mean, what you say is valuable and all. Nevertheless think of if you added some great photos or video clips to give your posts more, “pop”! Your content is excellent but with images and video clips, this site could undeniably be one of the most beneficial in its niche. Excellent blog!

    Reply
  7. hermes

    The subsequent time I learn a weblog, I hope that it doesnt disappoint me as much as this one. I imply, I do know it was my option to read, but I actually thought youd have something attention-grabbing to say. All I hear is a bunch of whining about something that you would fix if you happen to werent too busy searching for attention.

    Reply
  8. гостиничные чеки купить в москве

    Howdy! I know this is kinda off topic however I’d figured I’d ask. Would you be interested in exchanging links or maybe guest writing a blog article or vice-versa? My website discusses a lot of the same subjects as yours and I believe we could greatly benefit from each other. If you might be interested feel free to send me an e-mail. I look forward to hearing from you! Terrific blog by the way!

    Reply
  9. goyard outlet

    There are certainly plenty of details like that to take into consideration. That could be a nice point to deliver up. I offer the thoughts above as basic inspiration however clearly there are questions like the one you convey up where an important factor might be working in trustworthy good faith. I don?t know if finest practices have emerged round issues like that, but I am positive that your job is clearly recognized as a fair game. Both girls and boys feel the influence of just a moment抯 pleasure, for the remainder of their lives.

    Reply
  10. air jordan travis scott

    Can I simply say what a reduction to search out somebody who truly is aware of what theyre speaking about on the internet. You undoubtedly know find out how to carry a difficulty to gentle and make it important. Extra folks must read this and perceive this aspect of the story. I cant believe youre not more standard since you positively have the gift.

    Reply
  11. yeezy boost 380

    Can I simply say what a reduction to seek out somebody who really is aware of what theyre speaking about on the internet. You undoubtedly know methods to convey a problem to light and make it important. More folks have to read this and understand this facet of the story. I cant imagine youre not more well-liked since you definitely have the gift.

    Reply
  12. goldengoose shoes

    Thank you for your whole work on this site. Debby loves engaging in investigations and it’s really easy to see why. Most people know all regarding the compelling tactic you give vital guides by means of this web blog and even cause participation from people about this theme plus our favorite child is really starting to learn a whole lot. Enjoy the remaining portion of the new year. You’re doing a first class job.

    Reply
  13. jordan shoes

    There are some interesting points in time in this article however I don抰 know if I see all of them heart to heart. There may be some validity but I will take hold opinion until I look into it further. Good article , thanks and we wish extra! Added to FeedBurner as nicely

    Reply
  14. bapesta

    After study a couple of of the blog posts in your website now, and I really like your way of blogging. I bookmarked it to my bookmark web site listing and will likely be checking back soon. Pls check out my site as properly and let me know what you think.

    Reply

So, what do you think ?