Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Theodor Balș: Moștenirea (IV)

În urma lui Theodor Balș

Theodor C. Balș a murit la 4 martie 1867 și este înmormântat la Iași, în biserica Sf. Dimitrie Balș, ctitorită de stră-străbunicul său Ioan, fost vornic al Moldovei. Din arhivele păstrate de avocatul Emil Costeanu aflăm că „extrasul de moarte al lui Theodor C. Balș – nr. 205, obținut dela Of. St. Civile al Municipiului Iași pentru uz oficial, s-a pierdut din Expoziția Centenarului (1937), unde fusese expus”.

Despre Theodor Balș unii contemporani au spus că ar fi fost vanitos, egoist sau lipsit de abilități de conducere. Alții au afirmat că tocmai aceste însușiri l-ar fi păstrat atâția ani în fruntea Moldovei, fiindcă au făcut din el un om pe placul rușilor, deloc incomod puterii de la est.

Căsătoria sa cu Maria se poate să nu fi fost una model. N-au avut descendenți direcți pe linie masculină, iar celor două fete le-au lăsat moștenire proprietăți fărâmițate, încărcate de datorii. Urmașii Anei și ai Smarandei au dispărut în praful istoriei și, odată cu ei, s-a stins și urma genetică a lui Theodor Balș.

Cât de aproape sau de departe de adevăr or fi toate cele de mai sus e greu de spus acum, la un secol și jumătate după ce s-au întâmplat. Un lucru e sigur însă: Theodor Balș a schimbat definitiv și în bine soarta micului târg nordic al Darabanilor.

Copiii contemporanilor lui Balș își mai aminteau poate cum părinții lor îi ieșeau în cale boierului pe culmile Milencii când el venea la Darabani de la Iași, în trăsura lui trasă de patru cai cu hamuri de argint. Își scoteau cușmele și se ploconeau în genunchi în fața „generalului”, povestindu-și fiecare pricinele. Balș îi asculta pe toți, fără să coboare din caleașcă, apoi îi chema la „castel” pentru a-i pune față-n față cu învinovățiții.

Mai apoi, cu fiecare generație, poveștile despre Balș s-au șters, bătând în legendă. Din 1900 încoace ni s-a povestit că o rețea imensă de tuneluri ar împânzi vechiul târg, legând conacul Balș de biserica Sf. Nicolae. Apoi că la vechea poartă „numărul 4” a conacului ar sta îngropată o oală plină cu galbeni, ascunsă de bucătarul generalului, pe nume Forcaș, care nu avea ce face cu atâta bănet. Mai spre anul 2000 am auzit că în noaptea de Înviere clopotele vechii biserici îngână „Balș, Balș” atunci când bat.

De la Balș ne-au rămas trei monumente neprețuite, vertebre în șira spinării Darabanilor. Biserica veche, la fel de frumoasă ca în 1840. Conacul Balș, cu misterele lui, adăpostind azi aproape 50.000 de volume de cărți în biblioteca orașului. Prima școală sătească de stat din istoria țării Moldovei.

Ne-a rămas un oraș încărcat de istorie și de legendă, lăudat în epocă și vizitat de nume mari ale culturii românești. Departe încă de epoca automobilului, Balș ne-a pornit motoarele și ne-a dus departe, lăsându-ne un târg cu cheile în contact. Am știut sau nu să-l conducem cu bine până azi, o vor spune alții, după noi.

Vă las cum am și început, cu vorbele avocatului dărăbănean Emil Costeanu, păstrate în manuscrisele sale din 1937.

Rămâne viitorului și deplinei înțelegeri a fiilor Darabanilor de a se pătrunde de faptele grăitoare ce au purtat gândul lui Balș de a întemeia un oraș pe malul Prutului, așezare vredincă de strălucirea numelui său ce a ilustrat istoria țării Moldovei.”

Numele lui Balș e trecut pe clopotele bisericii vechi din centrul târgului. Înăuntru, pe Evanghelia dăruită bisericii în 1848, și-a lăsat semnătura. Peste drum, urmașii i-au ridicat o statuie, iar de partea cealaltă au numit o stradă cu numele Theodor Balș.

Citește și:

Partea I: Întemeietorul

Partea a II-a: Viața de familie

Partea a III-a: Portretul

Partea a IV-a: Moștenirea


1,470 Comments

  1. scam

    I participated on this online casino site and succeeded a significant sum of money, but eventually, my mom fell sick, and I wanted to withdraw some funds from my account. Unfortunately, I encountered difficulties and could not complete the withdrawal. Tragically, my mom died due to this gambling platform. I plead for your assistance in reporting this website. Please assist me in seeking justice, so that others won’t experience the hardship I am going through today, and avert them from crying tears like mine. 😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭

    Reply
  2. scam

    I engaged on this gambling website and managed a considerable amount, but after some time, my mother fell ill, and I needed to withdraw some earnings from my account. Unfortunately, I experienced problems and was unable to finalize the cashout. Tragically, my mom died due to this online casino. I implore for your support in lodging a complaint against this site. Please support me in seeking justice, so that others won’t experience the hardship I am going through today, and avert them from crying tears like mine. 😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭

    Reply
  3. RobertfooSe

    кракен kraken kraken darknet top
    Скрытая сеть, это, тайную, сеть, на, сети, вход, получается, путем, определенные, программы и, технологии, обеспечивающие, конфиденциальность участников. Один из, подобных, технических решений, считается, Тор браузер, который, обеспечивает защиту, безопасное, подключение к интернету, в даркнет. С помощью, его же, сетевые пользователи, имеют возможность, безопасно, обращаться к, сайты, не видимые, обычными, поисковыми сервисами, создавая тем самым, обстановку, для организации, различных, запрещенных действий.

    Киберторговая площадка, в результате, часто связывается с, темной стороной интернета, как, торговая площадка, для осуществления обмена, криминалитетом. На данной платформе, можно, купить, различные, непозволительные, вещи, начиная с, наркотических средств и огнестрельного оружия, вплоть до, услугами хакеров. Система, предоставляет, высокий уровень, криптографической защиты, и также, защиты личной информации, что, создает, данную систему, желанной, для, стремится, предотвратить, преследований, со стороны соответствующих правоохранительных органов.

    Reply
  4. RobertfooSe

    Kraken darknet market зеркало
    Даркнет, является, анонимную, инфраструктуру, в, глобальной сети, подключение, осуществляется, через, уникальные, приложения а также, технические средства, предоставляющие, невидимость участников. Из числа, подобных, технических решений, считается, браузер Тор, обеспечивает, предоставляет, приватное, подключение в сеть Даркнет. При помощи, этот, участники, имеют возможность, незаметно, обращаться к, веб-сайты, не видимые, стандартными, сервисами поиска, создавая тем самым, условия, для осуществления, разносторонних, запрещенных операций.

    Крупнейшая торговая площадка, в свою очередь, часто ассоциируется с, темной стороной интернета, в качестве, рынок, для торговли, криминалитетом. На данной платформе, есть возможность, приобрести, разные, нелегальные, товары и услуги, начиная от, наркотических средств и стволов, доходя до, хакерскими действиями. Платформа, гарантирует, высокую степень, криптографической защиты, а, защиты личной информации, что, делает, эту площадку, желанной, для тех, кто, желает, избежать, наказания, со стороны соответствующих органов порядка

    Reply
  5. mirsadovnikov.ru

    I don’t even know how I ended up here, but I thought this post was good. I don’t know who you are but definitely you are going to a famous blogger if you are not already ;) Cheers!

    Reply
  6. AlbertRearf

    get paid $1 per click
    Understanding the processes and protocols within a Professional Tenure Committee (PTC) is crucial for faculty members. This Frequently Asked Questions (FAQ) guide aims to address common queries related to PTC procedures, voting, and membership.

    1. Why should members of the PTC fill out vote justification forms explaining their votes?
    Vote justification forms provide transparency in decision-making. Members articulate their reasoning, fostering a culture of openness and ensuring that decisions are well-founded and understood by the academic community.

    2. How can absentee ballots be cast?
    To accommodate absentee voting, PTCs may implement secure electronic methods or designated proxy voters. This ensures that faculty members who cannot physically attend meetings can still contribute to decision-making processes.

    3. How will additional members of PTCs be elected in departments with fewer than four tenured faculty members?
    In smaller departments, creative solutions like rotating roles or involving faculty from related disciplines can be explored. Flexibility in election procedures ensures representation even in departments with fewer tenured faculty members.

    4. Can a faculty member on OCSA or FML serve on a PTC?
    Faculty members involved in other committees like the Organization of Committee on Student Affairs (OCSA) or Family and Medical Leave (FML) can serve on a PTC, but potential conflicts of interest should be carefully considered and managed.

    5. Can an abstention vote be cast at a PTC meeting?
    Yes, PTC members have the option to abstain from voting if they feel unable to take a stance on a particular matter. This allows for ethical decision-making and prevents uninformed voting.

    6. What constitutes a positive or negative vote in PTCs?
    A positive vote typically indicates approval or agreement, while a negative vote signifies disapproval or disagreement. Clear definitions and guidelines within each PTC help members interpret and cast their votes accurately.

    7. What constitutes a quorum in a PTC?
    A quorum, the minimum number of members required for a valid meeting, is essential for decision-making. Specific rules about quorum size are usually outlined in the PTC’s governing documents.

    Our Plan Packages: Choose The Best Plan for You
    Explore our plan packages designed to suit your earning potential and preferences. With daily limits, referral bonuses, and various subscription plans, our platform offers opportunities for financial growth.

    Blog Section: Insights and Updates
    Stay informed with our blog, providing valuable insights into legal matters, organizational updates, and industry trends. Our recent articles cover topics ranging from law firm openings to significant developments in the legal landscape.

    Testimonials: What Our Clients Say
    Discover what our clients have to say about their experiences. Join thousands of satisfied users who have successfully withdrawn earnings and benefited from our platform.

    Conclusion:
    This FAQ guide serves as a resource for faculty members engaging with PTC procedures. By addressing common questions and providing insights into our platform’s earning opportunities, we aim to facilitate a transparent and informed academic community.

    Reply
  7. prostadine

    Prostadine is a natural supplement that helps keep the prostate healthy and lowers the chances of it getting bigger. It’s not like medicines with bad effects – it’s made from natural things.

    Reply
  8. sumatra slim belly tonic

    Sumatra Slim Belly Tonic is a unique weight loss supplement that sets itself apart from others in the market. Unlike other supplements that rely on caffeine and stimulants to boost energy levels, Sumatra Slim Belly Tonic takes a different approach. It utilizes a blend of eight natural ingredients to address the root causes of weight gain. By targeting inflammation and improving sleep quality, Sumatra Slim Belly Tonic provides a holistic solution to weight loss. These natural ingredients not only support healthy inflammation but also promote better sleep, which are crucial factors in achieving weight loss goals. By addressing these underlying issues, Sumatra Slim Belly Tonic helps individuals achieve sustainable weight loss results.

    Reply
  9. scam

    I played on this online casino site and succeeded a substantial amount, but after some time, my mother fell sick, and I required to take out some funds from my balance. Unfortunately, I faced problems and couldn’t withdraw the funds. Tragically, my mom died due to such casino site. I request for your support in lodging a complaint against this website. Please assist me in seeking justice, so that others do not undergo the hardship I am going through today, and stop them from shedding tears like mine. 😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭

    Reply
  10. ya.forum2.net

    Hello! I know this is kinda off topic but I was wondering which blog platform are you using for this site? I’m getting tired of WordPress because I’ve had issues with hackers and I’m looking at options for another platform. I would be great if you could point me in the direction of a good platform.

    Reply

So, what do you think ?