„Condei de junior” este o rubrică semnată de elevii Școlii Generale „Leon Dănăilă” din Darabani, pasionați de istorie locală, interesați de a învăța secretele scrisului și dornici să facă și altora cunoscute poveștile pe care ei le descoperă.

La înființare se numea „Filatura de Fire Cardate și Pieptănate, din bumbac și poliester” și era dependentă de întreprinderea „Textila” din Botoșani.

Propunerea pentru înființarea Filaturii Darabani a venit încă din anii 1975-1977, în acea perioadă primar la Darabani fiind Constantin Bobu. Construcția Filaturii Darabani a început în 1978, diriginte de șantier fiind maistrul Dumitru Hrițcu din Bajura, iar conducerea lucrărilor efective era făcută de un maistru constructor pe nume Bancu, din Botoșani. Primele secții de producție au fost date în folosință începând cu 1980, primul director al filaturii fiind inginerul mecanic Victor Stoian din Darabani. Următoarele cadre de specialitate care au venit la Filatura Darabani după anul 1980 au fost Nelu Pujină, inginer texilist și Constantin Crăciunescu, inginer electrician.

Utilajele principale folosite erau cardele, flaierele, mașinile de filat și utilaje din atelierul mecanic folosite pentru întreținere. Materia primă, bumbacul, era adusă din Egipt, India și din alte țări producătoare cu care România avea relații comerciale în acele vremuri. Poliesterul era adus de la Săvinești și Tîrgu Mureș .

La scurt timp după venirea inginerului textilist Nelu Pujină, acesta a fost numit directorul întreprinderii, inginerul mecanic Victor Stoian plecând la S.M.A Darabani, de unde provenise.

Numărul maxim de angajați în istoria fabricii a fost de circa 1300, aici intrând: muncitoarele de la mașini, inginerii, maiștrii, ajutorii de maistru, contabilii, pompierii, oamenii de serviciu, paznicii, oamenii de la atelierul de întreținere etc.

După inginerul Nelu Pujină, la conducerea Filaturii Darabani a venit inginerul Constantin Crăciunescu, cel care a fost contestat după 1989, anul revoluției române împotriva comunismului. După 1990, în condițiile noilor reorganizări post-revoluționare, mulți dintre muncitori și maiștri au plecat de bună voie, în timp ce alții au fost disponibilizați și trimiși în șomaj în cadrul programului de reducere a personalului.

Începând cu anul 1992 unitatea a contractat mai multe credite bancare pe care, începând cu 1994, nu a mai putut să le ramburseze la scadență, așa că Banca a trecut la executare silită, adică la vânzarea unor utilaje și bunuri ale filaturii din care să-și recupereze creditul. Practic, începând din octombrie 1994, Filatura Darabani și-a încetat activitatea. Majoritatea personalului a fost trimisă în șomaj, în afară de câteva persoane care urmau să-i facă lichidarea.

Unitatea este lichidată integral până în anul 2000, multe dintre utilaje fiind vândute la fier vechi.

FPS (Fondul Proprietății de Stat) vinde ulterior unei unități numite Formens, din Botoșani, clădirea și terenul. Compania cumpărătoare era patronată și de un francez pe nume Gerrard Justine Joseph, care înființează în vechea Filatură din Darabani o croitorie. În jurul anului 2010 croitoria este închisă, afacerea fiind mutată în Republica Moldova.

Articol semnat de Gabriel Rotariu, elev în clasa a VIII-a A, Școala Generală „Leon Dănăilă”