Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

O ziaristă din Concești obţine, la Iași, Premiul de Excelenţă în Jurnalism

816

Articol publicat în ziarul Mesager de Darabani, nr. 9 – noiembrie 2014


o2
Otilia Bălinișteanu, născută la Concești și absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Iași, Universitatea „Al.I.Cuza”), practică gazetăria de peste un deceniu. Ca ziaristă a parcurs și un curs de specializare în Franța, iar în țară a lucrat deja în câteva redacții importante.

Din 2005, încă de la primul număr, realizează la Iași, împreună cu ceilalți redactori, Ziarul Lumina, ediția pentru Moldova. Nu e o publicație oarecare: prin Centrul de Presă Basilica, acest ziar, devenit primul nostru cotidian creștin, este păstorit de însăși Patriarhia Română. După zece ani de trudă gazetărească, iat-o pe Otilia Bălinișteanu în centrul atenției publice. Într-o frumoasă seară de octombrie, sub cupola Teatrului Național din Iași, pe o scenă pe care trec rând pe rând academicieni și universitari, oameni de știință și de cultură, scriitori și artiști, dar și reprezentanți ai clerului, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Otilia primește cel mai râvnit trofeu al breslei gazetărești: Premiul de Excelență în Jurnalism. Înmânându-i premiul, Prof. univ. dr. Daniel Condurache rostește, între altele, ceva memorabil: că de-a lungul anilor articolele Otiliei s-au aglutinat într-o veritabilă Operă, din care „putem reconstitui oglinda Iașiului cultural de ieri și de astăzi”.

o1Pentru că Otilia Bălinișteanu ilustrează genul ziaristului de valoare, hărăzit cu sensibilitate artistică și capabil, în veșnica goană a timpului, să decanteze esențe, încrustându-și cuvintele direct în pagina de istorie. Un ziarist care, între sutele de confrați ieșeni, chiar contează și are ceva de comunicat semenilor. Nu întâmplător Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a dat înalta-i binecuvântare pentru ca 16 interviuri de colecție realizate, în timp, de Otilia, să fie tipărite într-un volum, intitulat „Taifasuri cu tâlc” și apărut anul acesta sub egida editurii Trinitas.

Sunt interviuri cu diverse personalități contemporane, exponențiale pentru spațiul moldav, de la cadre universitare, savanți și scriitori, până la etnologi, medici, jurnaliști sau fețe bisericești. Se știe, interviul este o specie jurnalistică dificilă, presupunând minuțioasă documentare prealabilă și o adevărată artă a întrebărilor. În așa fel încât interlocutorul să-ți ofere răspunsurile așteptate, care să-l definească nu doar pe el, ci și subiectul abordat. Contează enorm naturalețea dialogului, eliminarea senzației de artificial și contrafăcut, vizibile adesea în interviurile neinspirate. La Otilia Bălinișteanu conversația decurge firesc, fără sforțări și sincope. În final cititorul trebuie să se declare încântat și chiar recunoscător celor implicați în dialog, care și ei pot fi mulțumiți că au mizat doar pe sinceritate.

o3Premiul de Excelență în Jurnalism, obținut anul acesta la Iași de tânăra ziaristă Otilia Bălinișteanu, născută la Concești, consfințește nu doar o carieră de succes, ci și celebra constatare a cronicarului, precum că „nasc și la Moldova oameni”. Iar pentru o mai exactă identificare, ne-am permite să adăugăm că plăcuta concluzie cronicărească avea cu siguranță în vedere și zona nordică a Prutului, unde se află sate ca Miorcani și Concești, sau târguri ca venerabilul Darabani.

Victor Teișanu

816 Comments

  1. bot

    Have you already played all the best Slots by EGT? Well, now’s your chance! EGT’S range isn’t just restricted to slots, either. European Roulette and Joker Poker are decent casinos games that follow EGT’s smart aesthetic and smooth gameplay. Some veterans are of the opinion that the slots are graphically a little outdated as compared to offerings from other market leaders. However, the simplicity and ease of playing are crucial determinants that keep wowing the newbies. EGT slot demo play is mobile-friendly, ensuring access to portable devices. Straightforward nature makes them suitable for beginners, offering an enjoyable experience anytime, anywhere. Trigger in-game free spin rounds by collecting three bonus scatters on the same spin. A free spins feature is a bonus round with a free rotation number. Other bonus rounds trigger randomly or by collecting specific symbols. Back to free spins rounds in free EGT slots online, they are triggered by:
    https://titussdsc344555.look4blog.com/63967381/article-under-review
    The best blackjack game options, including live blackjack, can be found at Wild Casino, making it our preferred overall choice. The welcome bonuses provided can give you the best opportunity for free plays to strengthen your playing technique . Every online US blackjack player is encouraged to take advantage of the promotions and tournaments that Wild Casino offers. One of the best things about 247 Blackjack is all the options it comes with! When you are on the home screen (or in the game, push the Menu button – three lines with three dots – in the bottom right to get to home screen – don’t worry, you can resume!), click the middle Options button which looks like a wrench. Here you can select the number of decks you’d like to use, whether to auto bet your previous bet, whether a dealer hits on a soft 17 (soft seventeen is where an ace is used as eleven in the dealer’s hand), whether you want the insurance option during the game, and whether you’d like auto advice (which turns the game advice on for every hand).

    Reply

So, what do you think ?