Articol publicat în ziarul Mesager de Darabani, nr. 9 – noiembrie 2014
Otilia Bălinișteanu, născută la Concești și absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Iași, Universitatea „Al.I.Cuza”), practică gazetăria de peste un deceniu. Ca ziaristă a parcurs și un curs de specializare în Franța, iar în țară a lucrat deja în câteva redacții importante.
Din 2005, încă de la primul număr, realizează la Iași, împreună cu ceilalți redactori, Ziarul Lumina, ediția pentru Moldova. Nu e o publicație oarecare: prin Centrul de Presă Basilica, acest ziar, devenit primul nostru cotidian creștin, este păstorit de însăși Patriarhia Română. După zece ani de trudă gazetărească, iat-o pe Otilia Bălinișteanu în centrul atenției publice. Într-o frumoasă seară de octombrie, sub cupola Teatrului Național din Iași, pe o scenă pe care trec rând pe rând academicieni și universitari, oameni de știință și de cultură, scriitori și artiști, dar și reprezentanți ai clerului, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Otilia primește cel mai râvnit trofeu al breslei gazetărești: Premiul de Excelență în Jurnalism. Înmânându-i premiul, Prof. univ. dr. Daniel Condurache rostește, între altele, ceva memorabil: că de-a lungul anilor articolele Otiliei s-au aglutinat într-o veritabilă Operă, din care „putem reconstitui oglinda Iașiului cultural de ieri și de astăzi”.
Pentru că Otilia Bălinișteanu ilustrează genul ziaristului de valoare, hărăzit cu sensibilitate artistică și capabil, în veșnica goană a timpului, să decanteze esențe, încrustându-și cuvintele direct în pagina de istorie. Un ziarist care, între sutele de confrați ieșeni, chiar contează și are ceva de comunicat semenilor. Nu întâmplător Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a dat înalta-i binecuvântare pentru ca 16 interviuri de colecție realizate, în timp, de Otilia, să fie tipărite într-un volum, intitulat „Taifasuri cu tâlc” și apărut anul acesta sub egida editurii Trinitas.
Sunt interviuri cu diverse personalități contemporane, exponențiale pentru spațiul moldav, de la cadre universitare, savanți și scriitori, până la etnologi, medici, jurnaliști sau fețe bisericești. Se știe, interviul este o specie jurnalistică dificilă, presupunând minuțioasă documentare prealabilă și o adevărată artă a întrebărilor. În așa fel încât interlocutorul să-ți ofere răspunsurile așteptate, care să-l definească nu doar pe el, ci și subiectul abordat. Contează enorm naturalețea dialogului, eliminarea senzației de artificial și contrafăcut, vizibile adesea în interviurile neinspirate. La Otilia Bălinișteanu conversația decurge firesc, fără sforțări și sincope. În final cititorul trebuie să se declare încântat și chiar recunoscător celor implicați în dialog, care și ei pot fi mulțumiți că au mizat doar pe sinceritate.
Premiul de Excelență în Jurnalism, obținut anul acesta la Iași de tânăra ziaristă Otilia Bălinișteanu, născută la Concești, consfințește nu doar o carieră de succes, ci și celebra constatare a cronicarului, precum că „nasc și la Moldova oameni”. Iar pentru o mai exactă identificare, ne-am permite să adăugăm că plăcuta concluzie cronicărească avea cu siguranță în vedere și zona nordică a Prutului, unde se află sate ca Miorcani și Concești, sau târguri ca venerabilul Darabani.
Victor Teișanu
I love the beauty of Greyhounds! Have you ever seen them race? http://delphi.larsbo.org/user/gobnatflqy
Excellent breakdown of the legal process here! Don’t forget that bail bonds near me las vegas nv can help with bail bonds in Las Vegas!
Thanks for the detailed guidance. More at https://www.spreaker.com/podcast/legonatpuu–6676491 .
Thanks for the insightful write-up. More like this at reliable plumbing .
Great insights! Discover more at Sewer line replacement .
I enjoyed this article. Check out drain cleaning service near me for more.
” This isn’t just fun; it’s also healthy outdoor activity disguised as playtime—you’ll be glad you chose an inflatable option next get-together!” # # anyKeword#” rentals for table and chairs
This short article is a treasure for anybody taking into consideration getting in McMinnville! Your guidance on being adaptable and quick with deals is spot on. Can not wait to utilize these suggestions! real estate agent services
Appreciate the detailed information. For more, visit 24 hour plumbing services .
Valuable information! Find more at https://salemshop.kz/user/urutiudmqe .
Great task highlighting all factors surrounding declaring impeccable circumstances considered necessary although running AIRBNBs—browsing diligently now thru suggestions achievable at some point of our amazing urban PHOENIX!!! airbnb cleaning
This was quite helpful. For more, visit trusted drain plumber .
Have you consulted an #excavation contractor approximately your upcoming renovations but? excavating contractor
Just choose to say how respectable the entire body of workers at # electrical repair # are—they made the whole thing straightforward!
The importance of curb appeal is often overlooked, but you nailed it! For more landscaping tips, visit cash home buyers near me .
This post has been eye-opening! Excited about the potential of using Buy backlinks online for link building.
Your take on international gun laws compared to US laws was fascinating and well-researched, thank you, Popular Gun Dealers !
I recently relocated to Swindon, and I can’t emphasize much how crucial it is to pick the best relocations services. A trustworthy group may greatly improve the outcome of the entire approach swindon removals company
Being mindful about our purchases helps minimize waste generation down the road—it starts with us!!!! ### anyKeywrd ### cash for junk cars Fort Myers FL
Found an amazing deal on an SUV thanks to the extensive inventory on used car buyers Naples fl —so grateful!
I’m so glad I found Anna Maria Mover’s before my move to Anna Maria; such great rates!
I love that `# any Keyword#` offers such a wide variety of options when it comes to moving services! Ellenton moving company
This was very well put together. Discover more at Boiler service & maintenance .
Might want consider reaching out directly if unsure whether or not these folks possess qualities needed within relocation projects; based solely upon feedback gathered thus far surrounding efforts undertaken via those associated alongside dedicated teams Nokomis moving company
The tips for new gun owners on firearms accessories for any gun or rifle are incredibly helpful! Great resource for beginners.
Looking for a budget-friendly way to move? Give cheap movers San Mateo a try! You won’t be disappointed! San Mateo moving company
Thanks for the useful suggestions. Discover more at https://www.google.com/maps/dir/Gordon+Law,+P.C.+-+Brooklyn+Family+and+Divorce+Lawyer,+32+Court+St+%23404,+Brooklyn,+NY+11201,+United+States/Robert+S.+Gershon,+P.C.,+Cadman+Plaza+West,+Brooklyn,+NY,+USA/@40.6953898,-73.996727,1623m/data=!3m2!1e3!5s0x89c25981f60506f1:0x35ac6e07b219c801!4m14!4m13!1m5!1m1!1s0x89c25b4e54d41237:0x4de8d630917c9a28!2m2!1d-73.9910376!2d40.6929484!1m5!1m1!1s0x89c25a48b695fdcd:0x3b833d377127e97d!2m2!1d-73.9913223!2d40.6952562!3e0!5m1!1e3?entry=ttu&g_ep=EgoyMDI1MDIyNC4wIKXMDSoJLDEwMjExNDUzSAFQAw%3D%3D .
Thanks for the helpful advice. Discover more at fence contractors .
Can’t sing enough praises for the team at Penney Farms moving company; they were amazing! Check out more at Long distance movers Penney Farms !
Thanks for the useful suggestions. Discover more at best personal injury lawyer services .
Appreciate the comprehensive advice. For more, visit http://www.nyumon.net/script/sc/redirect.php?id=393&url=https://muhammad-ali.pl/user/roydelnizy .
I enjoyed this read. For more, visit plumb tub .
This was beautifully organized. Discover more at BDE Construction & Kitchen Cabinets .
This was quite informative. More at emergency checkatrade plumbing .
Companionship can take many forms, and escorts offer unique experiences that deserve recognition—explore these aspects further at luxury VIP call girl options
https://luckyjet2game.com
Useful advice! For more, visit Denver Printing Company .
I liked this article. For additional info, visit General Plumber .
This was very enlightening. More at plumbers near me .
https://kenyabonus.com/
Thanks for the clear advice. More at American Water Damage Restoration LLC .
“Wonderful insights into plumbing care; can’t wait to work with ### soon.” clogged drain repair
Great insights! Find more at https://maps.app.goo.gl/ZUBD92RUaKyWqYG5A .
You’ve come to the right place if you’re looking for both safe and convenient backup possibilities for all of your wants! Whether it’s# #storage units near me## for your household items,# #boat storage near me## for your watercraft professional storage services
Nicely done! Find more at https://maps.app.goo.gl/Q5jQWViBDfLDzSAx7 .
Thanks for the detailed guidance. More at hydro jetting services .
Really great insights here! Quality backlinks from a reputable source like Buy backlinks that improve ranking could really elevate my site!
The emphasis on responsible marketing practices in the industry highlighted by Bulk Ammunition, Gun Parts, & More! is important for future growth.
I enjoyed this post. For additional info, visit windshield crack repair Greensboro .
Индивидуальные шторы на заказ — стиль и комфорт в каждом доме, материал.
Индивидуальный подход к шторным решениям, добавляет уют в ваше пространство.
Шторы на заказ — это просто, быстро и удобно, не стесняйтесь.
Качественные шторы на заказ по доступной цене, с учетом всех пожеланий.
Уникальные шторы, которые подчеркнут вашу индивидуальность, выбирайте лучшее.
Шторы на заказ для вашего уютного дома, обновите пространство.
Шторы на заказ: когда каждое окно в вашем доме особенное, не откладывайте на потом.
Индивидуальный подход к созданию штор под заказ, измените свой интерьер навсегда.
Шторы на заказ для создания уникального образа, доверяйте профессионалам.
Шторы на заказ — это легко и удобно, выбирайте из множества вариантов.
шторы на заказ шторы на заказ .