Articol publicat în ziarul Mesager de Darabani, nr. 9 – noiembrie 2014
Otilia Bălinișteanu, născută la Concești și absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Iași, Universitatea „Al.I.Cuza”), practică gazetăria de peste un deceniu. Ca ziaristă a parcurs și un curs de specializare în Franța, iar în țară a lucrat deja în câteva redacții importante.
Din 2005, încă de la primul număr, realizează la Iași, împreună cu ceilalți redactori, Ziarul Lumina, ediția pentru Moldova. Nu e o publicație oarecare: prin Centrul de Presă Basilica, acest ziar, devenit primul nostru cotidian creștin, este păstorit de însăși Patriarhia Română. După zece ani de trudă gazetărească, iat-o pe Otilia Bălinișteanu în centrul atenției publice. Într-o frumoasă seară de octombrie, sub cupola Teatrului Național din Iași, pe o scenă pe care trec rând pe rând academicieni și universitari, oameni de știință și de cultură, scriitori și artiști, dar și reprezentanți ai clerului, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Otilia primește cel mai râvnit trofeu al breslei gazetărești: Premiul de Excelență în Jurnalism. Înmânându-i premiul, Prof. univ. dr. Daniel Condurache rostește, între altele, ceva memorabil: că de-a lungul anilor articolele Otiliei s-au aglutinat într-o veritabilă Operă, din care „putem reconstitui oglinda Iașiului cultural de ieri și de astăzi”.
Pentru că Otilia Bălinișteanu ilustrează genul ziaristului de valoare, hărăzit cu sensibilitate artistică și capabil, în veșnica goană a timpului, să decanteze esențe, încrustându-și cuvintele direct în pagina de istorie. Un ziarist care, între sutele de confrați ieșeni, chiar contează și are ceva de comunicat semenilor. Nu întâmplător Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a dat înalta-i binecuvântare pentru ca 16 interviuri de colecție realizate, în timp, de Otilia, să fie tipărite într-un volum, intitulat „Taifasuri cu tâlc” și apărut anul acesta sub egida editurii Trinitas.
Sunt interviuri cu diverse personalități contemporane, exponențiale pentru spațiul moldav, de la cadre universitare, savanți și scriitori, până la etnologi, medici, jurnaliști sau fețe bisericești. Se știe, interviul este o specie jurnalistică dificilă, presupunând minuțioasă documentare prealabilă și o adevărată artă a întrebărilor. În așa fel încât interlocutorul să-ți ofere răspunsurile așteptate, care să-l definească nu doar pe el, ci și subiectul abordat. Contează enorm naturalețea dialogului, eliminarea senzației de artificial și contrafăcut, vizibile adesea în interviurile neinspirate. La Otilia Bălinișteanu conversația decurge firesc, fără sforțări și sincope. În final cititorul trebuie să se declare încântat și chiar recunoscător celor implicați în dialog, care și ei pot fi mulțumiți că au mizat doar pe sinceritate.
Premiul de Excelență în Jurnalism, obținut anul acesta la Iași de tânăra ziaristă Otilia Bălinișteanu, născută la Concești, consfințește nu doar o carieră de succes, ci și celebra constatare a cronicarului, precum că „nasc și la Moldova oameni”. Iar pentru o mai exactă identificare, ne-am permite să adăugăm că plăcuta concluzie cronicărească avea cu siguranță în vedere și zona nordică a Prutului, unde se află sate ca Miorcani și Concești, sau târguri ca venerabilul Darabani.
Victor Teișanu
Thanks for the helpful advice. Discover more at movers from los angeles to san francisco
Appreciate the detailed information. For more, visit best movers in san diego ca
Appreciate the detailed information. For more, visit furniture movers los angeles california
I liked this article. For additional info, visit movers and packers irvine
This was a wonderful post. Check out los angeles movers and packers for more
Appreciate the thorough write-up. Find more at movers and packers los angeles
Choosing the right driving school can make all the difference—our
students consistently succeed.
We offer affordable driving lesson packages without compromising on quality.
We’ve helped hundreds of learners pass their tests—let us help you,
too!
Brisbane’s roads present unique challenges—our lessons prepare you for all of them.
Your first driving lesson should be a positive experience—our friendly team ensures
it is! We offer automatic and manual driving lessons
to suit every learner’s preference.
Master lane changes and motorway driving with our expert lessons.
Brisbane’s driving test routes can be challenging, but we’ll help you master them!
Practice makes perfect, and our structured lessons ensure you get plenty of it!
Great job! Discover more at san diego affordable movers
Thanks for the comprehensive read. Find more at san diego furniture movers
This was a fantastic read. Check out san diego commercial movers for more
I liked this article. For additional info, visit best movers san diego ca
Thanks for the comprehensive read. Find more at plumbing and heating
I love how Bellevue is embracing smart home technology for renovations! It’s amazing to see how these innovations not only enhance the comfort and convenience of our living spaces but also improve energy efficiency Mercer Island Kitchen Remodel
The humidity in Pinehurst can lead to hidden water damage. Make sure to regularly inspect your home! More info at Fire damage repair Pinehurst NC
Water damage isn’t just about visible leaks; it can also affect your home’s foundation over time. For Pittsboro residents, it’s essential to stay informed! Check out Storm damage cleanup Pinehurst NC for guidance
Evden eve nakliyat konusunda profesyonellikleriyle fark yaratıyorlar! Taşınma sürecim çok hızlı ve güvenli geçti. Tüm eşyalarım sağlam bir şekilde yeni evime ulaştı. Kozcuoğlu ekibi, gerçekten işinin ehli.
Fantastic article! It’s essential to choose the right HVAC system based on your home’s needs in Puyallup. Find helpful resources at HVAC installation
The recent storms have caused significant damage in Pittsboro, but I’m hopeful for recovery! If you’re searching for information on rebuilding efforts, look no further than Storm damage cleanup Pinehurst NC
Appreciate the useful tips. For more, visit Counter top reglazing near me
Did you know that regular maintenance can extend the life of your furnace? However, when it’s time for a replacement, knowing what model suits your needs is essential. I found helpful guides on this topic at Puyallup HVAC
I appreciate your detailed explanation of how categories affect Google Maps ranking! I’m working on refining mine based on your guidelines at Tacoma SEO
Thanks for the great information. More at roof replacement company
This was nicely structured. Discover more at heating
Very informative article. For similar content, visit Ophthalmologist
Very helpful read. For similar content, visit http://ricardobfmx020.image-perth.org/your-guide-to-affordable-and-reliable-pool-installation-services-near-me-with-everclear-pools-spas
I have an underst Land clearing League City
Evden eve nakliyat işini titizlikle yapan bir firma! Eşyalarımın güvenli taşınması için her ayrıntıyı düşündüler. Kesinlikle en iyi nakliyat hizmeti!
What should I expect during my first visit to a ##Puyallup Chiropractor##? Any tips for Puyallup Chiropractor
Thanks for the useful suggestions. Discover more at wedding venues
I appreciated this post. Check out Cannibis Store Near Me for more
Great insights! Discover more at skylight installation
Appreciate the insightful article. Find more at scootmobiel denhaag
This was very beneficial. For more, visit Wheat Ridge RV dealers
Thanks for the practical tips. More at roof repair san antonio
Very helpful read. For similar content, visit Industrial Electrician Near Me
Sometimes, tree removal is necessary to prevent damage to your home during storms LJR Tree Services
This was beautifully organized. Discover more at emergency plumber
This was a fantastic read. Check out Furniture Removal for more
The quality of work from Woodfloor Masters Inc for hardwood floor refinishing is top-notch! I highly recommend them to anyone in Vancouver WA looking to upgrade their floors Hardwood Floor Replacement Vancouver WA
This was very beneficial. For more, visit ortodoncja warszawa
Thanks for the valuable article. More at cheap car rental toronto
I found this very helpful. For additional info, visit Gainesville Painters
I enjoyed this read. For more, visit heating
Appreciate the detailed information. For more, visit payday loans near me
ICE WATER HACK
Blue sant trick for men
I enjoyed this post. For additional info, visit Rodent Control Los Angeles
Appreciate the comprehensive advice. For more, visit gas installation