Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Învăţătorul Iancu Duzinschi, fost deputat şi sfetnic al unei regine a Greciei

Bărbat extrem de carismatic, învăţătorul dărăbănean Iancu Duzinschi a trăit cu aceeaşi intensitate atât la catedră, cât şi pe tărâmul culturii sau al politicii. Pentru meritele sale pedagogice a fost mulţi ani revizor şcolar. Afinităţile culturale i-au îndreptat paşii înspre specificul naţional, prioritar în epocă, după modelul Nicolae Iorga. De altfel, a fost un colaborator harnic al marelui istoric, atât în Parlamentul României Mari, cât şi în paginile publicaţiei „Neamul Românesc”.

Când, în ultimul război, înfrângerea Germaniei devenea treptat o certitudine şi instalarea comunismului la noi doar o problemă de timp, fostul deputat Iancu Duzinschi, în primăvara anului 1944, părăsea Darabaniul, refugiindu-se în zona Timişoarei, mai exact la castelul din Banloc al Principesei Elisabeta, fiica regelui nostru Ferdinand Loialul, şi fostă regină a Greciei, timp de 12 ani, ca soţie a lui George al II-lea, cel asasinat în Franţa, la Marsilia (1936), unde se afla în vizită oficială. La Banloc, Iancu Duzinschi a rămas alături de regina Greciei, ca sfetnic de mare încredere, până la sfârşitul anului 1947, când după abdicarea forţată a lui Mihai I, întreaga familie regală, câtă era în ţară, inclusiv unchii şi mătuşile dinspre tată, între care şi Regina Elisabeta, pleacă în exil. Lua sfârşit una din etapele faste ale biografiei lui Iancu Duzinschi, ca sfetnic al Reginei Elisabeta a Greciei, la Banloc, timp de aproape patru ani.

Probabil se cunoşteau dinainte de primăvara anului 1944, iar întâlnirea cu regina şi şederea fostului deputat la Banloc n-au fost, totuşi, întâmplătoare.

Articol semnat de Victor Teişanu în Mesagerul de Darabani.

64,725 Comments

  1. child porn

    Oh my goodness, you’ve done an exceptional job this time! Your commitment to excellence is evident in every aspect of this work. I just had to take a moment to express my gratitude for sharing such awesome work with us. You are exceptionally talented and dedicated. Keep up the amazing work! 🌟👏👍

    Reply
  2. scam

    Absolutely fantastic, you’ve done an outstanding job this time! Your commitment to excellence is evident in every aspect of this piece. I just had to take a moment to express my gratitude for creating such outstanding work with us. Your talent and dedication are truly admirable. Keep up the excellent work! 🌟👏👍

    Reply
  3. strona

    Greetings! Quick question that’s totally off topic. Do you know how
    to make your site mobile friendly? My web site looks weird when viewing from my iphone 4.

    I’m trying to find a template or plugin that might be able to fix this issue.
    If you have any recommendations, please share.
    With thanks!

    Reply
  4. scam

    Wow, you’ve truly surpassed expectations this time! Your effort and dedication shine through in every aspect of this content. I couldn’t help but express my appreciation for producing such incredible content with us. Your talent and dedication are truly admirable. Keep up the fantastic work! 🌟👏👍

    Reply
  5. خرید شومیز

    Hey I know this is off topic but I was wondering if you
    knew of any widgets I could add to my blog that automatically tweet my newest twitter
    updates. I’ve been looking for a plug-in like this
    for quite some time and was hoping maybe you would have some experience with
    something like this. Please let me know if you run into anything.

    I truly enjoy reading your blog and I look forward to
    your new updates.

    Reply
  6. scam

    This is amazing, you’ve done an outstanding job this time! Your effort and creativity are truly commendable of this piece. I simply had to thank you for sharing such awesome work with us. Your dedication and talent are truly remarkable. Keep up the incredible work! 🌟👏👍

    Reply
  7. puravive reviews

    My brother suggested I might like this website He was totally right This post actually made my day You cannt imagine just how much time I had spent for this information Thanks

    Reply
  8. https://sitescrawl.com

    Thanks for some other informative web site. The place else
    could I am getting that type of info written in such an ideal way?
    I have a challenge that I am simply now working on, and I’ve been on the look out for
    such information.

    Reply

So, what do you think ?