Logofătul Theodor Balș, proprietarul moșiei, a obținut hrisovul de întemeiere a târgului Darabani în 1837, de la domnitorul Mihai Sturza. La întemeierea așezării au luat parte, se pare, patruzeci de familii de evrei.

Doi ani mai târziu, în 1839, Theodor Balș propune evreilor „Învoiala”, un set de legi de natură să favorizeze economic populația minoritară a târgului. „Învoiala” atrage mulți evrei din ținuturile basarabene, care se stabilesc la Darabani, consolidând astfel o comunitate evreiască ce avea să devină decisivă în dezvoltarea comerțului și economiei locale.

„Învoiala” oferea comercianților evrei „loc pentru spital, școală și mormânturi”, precum și diverse facilități economice. Între ele se număra și dreptul, garantat pentru 25 de ani, al evreilor de a locui gratuit și de a face comerț în casele din centrul orașului, construite de către logofătul Balș.

De-a lungul vremii la Darabani au existat opt sinagogi, dintre care șase simultan, în timp ce în târg existau numai două biserici ortodoxe. Cele șase sinagogi care au funcționat vreme de o sută de ani în Darabani erau:

• Sinagoga de paie (Di ștroiene șil) – întemeiată în 1853;
• Sinagoga mare (Di grose șil) – prefăcută din clădirea vechiului ratoș (han), nucleul târgului. A fost rezidită după incendiul din 1876;
• Sinagoga rusească (Di risișe șil) – probabil a evreilor veniți de peste Prut (1853), refăcută în 1880;
• Sinagoga croitorilor (Di șnaderișe șil) – întemeiată în 1853 și refăcută în 1880;
• Sinagoga Ram – întemeiată în 1875, în urma unor certuri între locuitorii orașului;
• Sinagoga harabagiilor (1883).

Vechiul cimitir evreiesc a fost folosit de la înființarea târgului, în 1838, și până în 1883, după care un al doilea a fost dat în folosință. Ambele pot fi astăzi vizitate în Darabani, constituind veritabile incursiuni în istorie.

[nggallery id=9 template=galleryview]

[nggallery id=10 template=galleryview]

În 1874 în târg erau 40 de crâșmari evrei. Apoi s-au ivit și evrei muncitori de pământ, ca în anul 1883 peste 100 de meșteșugari evrei să fie înregistrați în Darabani: croitori, cizmari, cojocari, stoleri, măcelari, harbagii, hamali. Copiii evrei frecventau 20 de școli profesionale (heider) și o Talmud Tora pentru copii. Târgoveții mai înstăriți tocmeau pentru copiii lor un învățător particular.

În acele vremuri (sfârșitul secolului al XIX-lea) venitul comunității evreiești era de 700 de galbeni pe an. Din acești bani comunitatea întreținea un rabin, trei hahami (persoane însărcinate cu tăierea rituală a vitelor și a păsărilor la mozaici), dar și un azil pentru oamenii săraci sau infirmi.

În 1853 a fost înființată la Darabani o Baie, refăcută apoi în 1879. Din veniturile acestei băi se plătea pe atunci salariul rabinului.

După ce George Cimara, ginerele logofătului Balș, a devenit proprietarul moșiei Darabanilor, s-a creat o stare conflictuală între acesta și comunitatea evreiască. Evreii refuzaseră ani la rând să-și achite datoriile (taxele și chiriile) față de proprietarul moșiei, sub pretextul că și-ar fi câștigat între timp dreptul de proprietate asupra clădirilor și terenurilor în care își desfășurau activitățile, deși acestea le fuseseră acordate cu titlu gratuit doar pentru 25 de ani, începând cu 1839. Un incident banal între un țăran român și un evreu a declanșat conflictul de proporții dezbătut în cel mai mare proces din istoria justiției românești de până la 1878.  Procesul, care a suscitat interesul presei românești și internaționale ale vremii și în care au fost implicate mari personalități ale baroului românesc, între care și Titu Maiorescu în calitate de apărător al evreilor, s-a încheiat cu o hotărâre favorabilă românilor.

După 1900 evreii au fost tot mai implicați în viața economică a târgului, dezvoltând aici mai ales activități negustorești. Mai toți aveau magazine bine aprovizionate de conaționalii lor din vest. În primăvara anului 1907, în timpul răscoalei, evreii au fost deosebit de activi în alertarea autorităților centrale pentru că multe din afacerile lor erau pe atunci puse în pericol de răsculați. Apoi, până la mijlocul secolului XX, populația evreiască a continuat să fie extrem de numeroasă, ocupând zonele centrale ale orașului.

Prima publicație tipărită vreodată la Darabani, Haschachar, a fost editată în 1931 de Schmil Weinstein Boiangiu, un viitor scriitor proletcultist de succes în București, unde avea să semneze cu numele A. Ebion. Haschachar era o publicație preponderent culturală care se adresa îndeosebi comunității evreiești din Darabani.

În timpul celui de al doilea război mondial, peste 10.000 de evrei din județul Dorohoi (din care și Darabaniul făcea parte) au fost afectați de pogrom. Conform însemnărilor vremii, 10.638 de evrei din județul Dorohoi au fost deportați în Transnistria în 1941, doar 6.430 întorcându-se din exil în 1943.

După instaurarea comunismului în 1945 a început exodul evreilor către noul lor stat, Israel. Au lăsat în urmă șase sinagogi funcționale, dotate cu cărți și obiecte de cult, și cele două cimitire care pot fi și astăzi vizitate.

Ultimii doi supraviețuitori din numeroasa comunitate evreiască de odinioară, Mois Tălmaciu și Aizic, își câștigau existența din mici activități comerciale. Mois tranzacționa piei de miel, iar Aizic era cantaragiul neoficial al pieței orașului. Amândoi s-au stins după 1980, iar mormintele lor sunt găzduite de noul cimitir evreiesc (cel de lângă stupină).

Astăzi niciun evreu nu mai locuișete în Darabani. Arareori urmași ai evreilor dărăbăneni de altădată vin la Darabani în excursii de rememorare a trecutului Și corespondența cu dărăbănenii, autorități și persoane private, este tot mai firavă.

În ultimii ani, din 1992 până în 2001, Shlomo David, un scriitor evreu de loc din Dorohoi, dar cu rude la Darabani, a publicat 6 volume ale seriei „Generații de iudaism și sionism în județul Dorohoi”, care vorbește pe larg și despre istoria iudaismului dărăbănean.