Spicuiri din „Monografia laconică a localității Darabani”, publicată de profesorul dărăbănean Octav Teioșanu în 2007.

După mai mulți ani de așteptare, Ministerul Învăţământului a aprobat prin „Planul Naţional de Şcolarizare” funcţionarea unei clase cu profil real la Darabani.

În consecinţă se înfiinţează, la Darabani, în 1957, liceul. Având la început aprobată doar o clasă de real, liceul nu se putea constitui ca o instituţie separată. Ca urmare, o perioadă de timp până a crescut „în greutate” (ca număr de elevi şi profesori) a funcţionat împreună cu Şcoala Elementară de 7 ani din localitate.

De la formarea sa, liceul dărăbănean a purtat mai multe nume: primul – Şcoala Medie Mixtă cu clasele VIII-XI Darabani. Cu acest nume a ,,defilat” din anul întemeierii (1957) până în anul 1964. În 1964 s-a dat în folosinţă un local nou (actualul Corp A al Şcolii ,,Leon Dănăilă”) (sursa foto: 360.koket.org) construit însă după tipicul arhitecturii socialism comunismului: un ,,cub” din cărămidă şi ciment, cu ferestre şi uşi exterioare la intrarea profesorilor şi la cea a elevilor, fără un acoperiş caracteristic construcţiilor româneşti, ci unul plat, din smoală şi ciment.

Bucuria intrării într-un nou local de şcoală a fost însă imensă atât pentru părinţi, cât şi pentru elevii dărăbăneni sau din satele şi comunele apropiate şi chiar mai îndepărtate. Se păstra cu sfinţenie curăţenia în clase şi în şcoală în general, elevii venind cu papuci în geantă pentru a intra la ore. Era într-un fel ,,un pas înainte” faţă de şcolile existente în privinţa luminozităţii, a mărimii, a dotării, a gradului de confort şi chiar civilizaţie.

Din 1964 va primi denumirea cuvenită şi firească de Liceul Darabani şi, apoi, probabil, pentru a face deosebirea faţă de şcolile profesionale (la modă în vremea aceea!) se va împodobi cu încă o ,,nestemată” adjectivală parazitară, devenind astfel Liceul Teoretic Darabani.

În 1972 are loc o nouă schimbare a denumirii instituţiei liceale în Liceul de Cultură Generală, nume care s-a păstrat doar puţini ani, până în 1977.

Ceauşescu dorea o industrializare masivă şi rapidă, așa că, în plin proletcultism, în plin „avânt muncitoresc”, liceul dărăbănean nu mai putea purta o denumire „depăşită” de ,,realismul socialist”. Consecinţa ,,firească” a fost o nouă ,,rebotezare” a liceului în Liceul Industrial Darabani. Dacă din punct de vedere material s-a produs o schimbare benefică, convenabilă (în situaţia în care liceul era ,,patronat” de Întreprinderea Electrocontact Botoşani şi de Ministerul Construcţiilor de Maşini – care au ajutat substanţial liceul) din punctul de vedere al calităţii învăţării „substanţa” s-a diluat considerabil.

Creşterea numărului elevilor a atras după sine şi necesitatea unor noi clădiri pentru învăţământ. Astfel, în 1968 se construieşte un nou local pentru liceu în faţa şi în curtea Castelului Balş şi apoi, în 1981, o altă clădire cu destinaţia învăţământului liceal, în apropiere (actualmente fiind principalul corp al liceului dărăbănean), construindu-se totodată şi o sală de sport ce avea şi are la parter ateliere şcolare.

Nu se putea ca după evenimentele de 1989, situaţia liceului, sub toate aspectele, să rămână la fel. Nici măcar în privinţa denumirii instituţiei. Se revine la vechiul nume de Liceul Teoretic Darabani, în anul 1990.

Din multe considerente (mai ales cele practice, de finanţare, de dotare), Consiliul profesoral, Consiliul de administraţie şi directorii au hotărât ca liceul să-şi schimbe din nou denumirea: din 1995 se va numi Grupul Şcolar Darabani, având incluse şi câte un rând de clase I-VIII, precum şi (se subînţelege) Şcoala de Arte şi Meserii.