Articol publicat în ziarul Mesager de Darabani, nr. 9 – noiembrie 2014
Otilia Bălinișteanu, născută la Concești și absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Iași, Universitatea „Al.I.Cuza”), practică gazetăria de peste un deceniu. Ca ziaristă a parcurs și un curs de specializare în Franța, iar în țară a lucrat deja în câteva redacții importante.
Din 2005, încă de la primul număr, realizează la Iași, împreună cu ceilalți redactori, Ziarul Lumina, ediția pentru Moldova. Nu e o publicație oarecare: prin Centrul de Presă Basilica, acest ziar, devenit primul nostru cotidian creștin, este păstorit de însăși Patriarhia Română. După zece ani de trudă gazetărească, iat-o pe Otilia Bălinișteanu în centrul atenției publice. Într-o frumoasă seară de octombrie, sub cupola Teatrului Național din Iași, pe o scenă pe care trec rând pe rând academicieni și universitari, oameni de știință și de cultură, scriitori și artiști, dar și reprezentanți ai clerului, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Otilia primește cel mai râvnit trofeu al breslei gazetărești: Premiul de Excelență în Jurnalism. Înmânându-i premiul, Prof. univ. dr. Daniel Condurache rostește, între altele, ceva memorabil: că de-a lungul anilor articolele Otiliei s-au aglutinat într-o veritabilă Operă, din care „putem reconstitui oglinda Iașiului cultural de ieri și de astăzi”.
Pentru că Otilia Bălinișteanu ilustrează genul ziaristului de valoare, hărăzit cu sensibilitate artistică și capabil, în veșnica goană a timpului, să decanteze esențe, încrustându-și cuvintele direct în pagina de istorie. Un ziarist care, între sutele de confrați ieșeni, chiar contează și are ceva de comunicat semenilor. Nu întâmplător Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a dat înalta-i binecuvântare pentru ca 16 interviuri de colecție realizate, în timp, de Otilia, să fie tipărite într-un volum, intitulat „Taifasuri cu tâlc” și apărut anul acesta sub egida editurii Trinitas.
Sunt interviuri cu diverse personalități contemporane, exponențiale pentru spațiul moldav, de la cadre universitare, savanți și scriitori, până la etnologi, medici, jurnaliști sau fețe bisericești. Se știe, interviul este o specie jurnalistică dificilă, presupunând minuțioasă documentare prealabilă și o adevărată artă a întrebărilor. În așa fel încât interlocutorul să-ți ofere răspunsurile așteptate, care să-l definească nu doar pe el, ci și subiectul abordat. Contează enorm naturalețea dialogului, eliminarea senzației de artificial și contrafăcut, vizibile adesea în interviurile neinspirate. La Otilia Bălinișteanu conversația decurge firesc, fără sforțări și sincope. În final cititorul trebuie să se declare încântat și chiar recunoscător celor implicați în dialog, care și ei pot fi mulțumiți că au mizat doar pe sinceritate.
Premiul de Excelență în Jurnalism, obținut anul acesta la Iași de tânăra ziaristă Otilia Bălinișteanu, născută la Concești, consfințește nu doar o carieră de succes, ci și celebra constatare a cronicarului, precum că „nasc și la Moldova oameni”. Iar pentru o mai exactă identificare, ne-am permite să adăugăm că plăcuta concluzie cronicărească avea cu siguranță în vedere și zona nordică a Prutului, unde se află sate ca Miorcani și Concești, sau târguri ca venerabilul Darabani.
Victor Teișanu
zyprexa dosage for bipolar
I’m always excited to see your posts in my feed. Another excellent article!
indian pharmacy paypal https://indiaph24.store/# online shopping pharmacy india
buy prescription drugs from india
курсы барбера с нуля спб http://www.burberi.ru .
You’ve articulated your points with such finesse. Truly a pleasure to enjoy reading.
I’m so grateful for the information you’ve shared. It’s been incredibly enlightening!
Your dedication to quality content is evident. Keep up the great work!
mexican rx online: Mexican Pharmacy Online – pharmacies in mexico that ship to usa
I’m amazed by the depth and b enjoy readingth of your knowledge. Thanks for sharing!
This post is a testament to your expertise and hard work. Thank you!
Thank you for making complex topics accessible and engaging.
обучение парикмахеров мужские стрижки https://www.burberi.ru .
академия барберов https://burberi.ru .
грузы из китая dostavka-gruzov-is-kitaya.ru .
medication from mexico pharmacy: mexico pharmacy – mexico drug stores pharmacies
define zyprexa
Your ability to distill complex concepts into enjoy readingable content is admirable.
I appreciate the unique viewpoints you bring to your writing. Very insightful!
грузоперевозки из китая http://www.dostavka-gruzov-is-kitaya.ru/ .
грузоперевозки грузов из китая http://www.dostavka-gruzov-is-kitaya.ru/ .
Your thoughtful analysis has really made me think. Thanks for the great enjoy reading!
Your blog is a constant source of inspiration and knowledge. Thank you!
excellent post, very informative. I wonder why the other experts of this sector don’t notice this. You must continue your writing. I’m confident, you’ve a huge readers’ base already!
I appreciate the balance and fairness in your writing. Great job!
withdrawals from wellbutrin
zetia 10 mg generic
Some truly nice and useful information on this internet site, besides I conceive the style and design has got good features.
Your post has been incredibly helpful. Thank you for the guidance!
I’m genuinely impressed by the depth of your analysis. Great work!
I’m so glad I stumbled upon this article. It was exactly what I needed to enjoy reading!