Acest articol a fost publicat în anul 2005 în Ziarul Lumina. L-a semnat Otilia Bălinișteanu, o apropiată a Darabanilor. Otilia Bălinișteanu s-a născut la Concești, lângă Darabani, a studiat jurnalismul la Iași și este în prezent al Ziarului Lumina. Îi mulțumim pentru permisiunea de a republica acest articol aici pe Darabani.org.

În cel mai nordic oraş al ţării, Darabani, aproape de mijlocul secolului al XIX-lea, boierul Theodor Balş avea să pună bazele unui lăcaş sătesc de educaţie, cel mai vechi consemnat în documente ca fiind susţinut de stat din toată istoria Moldovei.

Darabaniul este un orăşel liniştit, situat la limita extrem-nordică a judeţului Botoşani. O urbe mică, aproape inexistentă din punct de vedere economic, dar care are norocul de-a adăposti un pumn de intelectuali valoroşi, care au ştiut să preţuiască istoria comunităţii, patrimoniul istoric şi cultural şi care au făcut eforturi de a le promova. În fruntea listei celor care au ştiut să-şi respecte rădăcinile stă numele neobositului poet dărăbănean Victor Teişanu.

La Darabani, educaţia instituţionalizată are rădăcini adânci. Boierul şi logofătul Theodor Balş a înfiinţat aici prima şcoală sătească susţinută de stat din istoria Moldovei. Spirit luminat, marele logofăt a ridicat şi o biserică în centrul vechiului târg şi o casă în care venea să se odihnească la fiecare început de primăvară, când avea obiceiul să-şi viziteze moşia de la Darabani.

Clădirea primei şcoli săteşti de stat din Moldova este în prezent în curs de renovare, oamenii de cultură din Darabani şi în special poetul şi directorul Bibliotecii Orăşeneşti, Victor Teişanu, străduindu-se să obţină fonduri pentru a reface clădirea aşa cum era în secolul al XIX-lea şi de a înfiinţa în interior un muzeu al învăţământului. “Înaintea acesteia au mai existat în Moldova şcoli care aveau caracter local şi care erau întreţinute de boieri. Şcoala din Darabani a intrat însă în vederile statului şi a constituit subiect pentru un regulament şcolar, întocmit de Gheorghe Asachi, iar Epitropia Şcolilor din Moldova trimitea aici 1.000 de lei anual, pentru uzul şcolii”, ne-a explicat dl. Victor Teişanu, directorul Bibliotecii Orăşeneşti din Darabani, instituţie adăpostită într-o altă clădire construită de logofătul Balş.

Şcoala sătească din Darabani a fost înfiinţată în toamna anului 1841, pe cheltuiala marelui logofăt, care deţinea la acea vreme şi moşia Darabanilor. Aceasta se află situată în curtea actualului spital orăşenesc din Darabani. La 1841 Theodor Balş cumpără clădirea în care avea să funcţioneze cel dintâi lăcaş public de învăţământ sătesc din toată ţara Moldovei, de la un alt proprietar cu stare, pe numele său Popovici.

La început, şcoala servea nevoilor comunităţii dărăbănene, la descifrarea “buchelor” trudind în primul an vreo 14 şcolari, sub privirile unui învăţător înzestrat, Gheorghe Crudu. “Primul învăţător, Gheorghe Crudu, era absolvent al Seminarului de la Socola, din Iaşi. Şi din acest motiv şcoala este considerată de stat, învăţătorul nefiind numit de boier, ci de Epitropia Şcolilor din Moldova, un fel de Minister al Învăţământului din zilele noastre”, a mai precizat dl. Teişanu.

Gheorghe Crudu, un om cu virtuţi alese şi dedicat meseriei pe care o practica, era bunicul celui ce avea să devină un mare cărturar al Moldovei, Tiberiu Crudu.

Faptul că şcoala înfiinţată de Th. Balş la Darabani este prima şcoală sătească de stat din ţara Moldovei este confirmat de documentele de specialitate, N.C. Enescu, un monograf al învăţământului din Moldova, făcând această afirmaţie în lucrarea sa “Asachi, organizatorul şcolilor din Moldova”, argumentând că “primul învăţător a fost trimis şi nu angajat de boier, învăţământul, cu micile lui cheltuieli, era bugetat de stat, respectiv de Epitropia Şcolilor, iar existenţa acestei şcoli l-a determinat pe Gheorghe Asachi să întocmească un regulament de funcţionare a şcolilor săteşti”, după cum ne-a explicat dl. Teişanu. Regulamentul a constituit la acea vreme un soi de soluţionare a unei probleme consemnate de Gheorghe Crudu într-un memoriu adresat Epitropiei şi anume faptul că acesta nu ştia cum să procedeze cu copiii în timpul iernii. În aceste condiţii, Gheorghe Asachi a întocmit un regulament foarte serios, valabil pentru toate şcolile din Moldova, în care ia în discuţie şi problema funcţionării lor în timpul iernii, respectiv alocarea de bani pentru lemne de foc şi pentru alte cheltuieli.

Alte două clădiri care rezistă de pe vremea lui Theodor Balş sunt clădirea în care astăzi activează Biblioteca Orăşenească şi Clubul copiilor, clădire impunătoare, cu uşi din lemn masiv, pe care orice localnic ţi-o indică drept “Castelul Balş“ şi Biserica “Sf. Nicolae”, situată în centrul oraşului.

“Castelul Balş“ , în picioare de mai bine de 170 de ani

Casa în care Theodor Balş îşi petrecea câteva săptămâni pe an, la fiecare început de primăvară, atunci când venea să-şi regleze treburile pe moşia Darabanilor, a fost ridicat\ de meşteri străini, între 1824 şi 1834. “Noi îi spunem castel, deşi clădirea are aspectul unui conac boieresc, tip secolul XIX. Este construită din cărămidă şi are un zid gros de 80 de centimetri, cărămida fiind adusă din Austria, meşterii din străinătate, iar forţa de muncă autohtonă”, ne-a mai explicat dl. Teişanu.

Clădirea este masivă, impunătoare în contextul clădirilor de mici dimensiuni din jur, şi însuma la acea vreme un număr impresionant de încăperi – 28. “Exista o sufragerie foarte mare la început, o bucătărie impresionantă, locuri pentru slugi, camere boiereşti, sală de mese, sală de oaspeţi. Între timp s-au mai făcut unele modificări, unii pereţi fiind dărâmaţi pentru a mări spaţiile”, a precizat directorul bibliotecii dărăbănene.

Dacă acum reşedinţa Balş este lăcaş de cultură, adăpostind cele 35.000 de volume din patrimoniul bibliotecii orăşeneşti, pe la mijlocul secolului XIX ea servea drept locuinţă particulară a marelui boier, persoană cu mari demnităţi în epocă, fiind hatman al Moldovei şi mare logofăt la Curtea Domnească din Iaşi. Aceste responsabilităţi politice îi umpleau timpul boierului Balş, fapt pentru care cea mai mare parte a anului şi-o petrecea veghind “trebile ţării”, la Iaşi. “Aici Theodor Balş venea primăvara şi, câteodată, vara, moşia Darabani fiind în întregime a sa. Avea vreo 7.000- 8.000 de hectare de pământ, dintre care 200-300 de hectare erau numai de pădure”, ne-a mai explicat Victor Teişanu, unul dintre autorii monografiei oraşului Darabani.

Cărămida austriacă folosită la ridicarea “Castelului Balş“ era inscripţionată cu iniţialele boierului “Th. B”, iar bârnele de lemn la fel.
Pe treptele “castelului”, la fiecare început de an, învăţătorul şi şcolarii dărăbăneni erau primiţi de marele logofăt, fiecare elev primind în dar din partea sa câte doi lei.

Biserica “Sf. Nicolae”, a treia clădire ce rezistă de la Balş încoace

Boier luminat şi cu dare de mână, după încheierea lucrărilor de construcţie la conac, în 1834, Theodor Balş se gândeşte să ridice şi o biserică, în epocă acest lucru constituind aproape o tradiţie. “În secolul XIX, orice boier luminat făcea aceste trei lucruri: o casă, o biserică şi o şcoală”, a explicat directorul bibliotecii.

Lucrările de înălţare a lăcaşului încep în 1834, în 1837 este finalizată, interioarele fiind amenajate ulterior, până la 1841, când are loc slujba de sfinţire. Biserica ce poartă şi acum hramul Sfântului Nicolae a fost proiectată şi înălţată după modelul Bisericii “Sf. Sofia” din Constantinopol. Legenda spune că Balş ar fi bătut la poarta Patriarhiei din Constantinopol să obţină o aprobare ca biserica din Darabani să fie înălţată după modelul “Sf. Sofia” din Constantinopol.