Bărbat extrem de carismatic, învăţătorul dărăbănean Iancu Duzinschi a trăit cu aceeaşi intensitate atât la catedră, cât şi pe tărâmul culturii sau al politicii. Pentru meritele sale pedagogice a fost mulţi ani revizor şcolar. Afinităţile culturale i-au îndreptat paşii înspre specificul naţional, prioritar în epocă, după modelul Nicolae Iorga. De altfel, a fost un colaborator harnic al marelui istoric, atât în Parlamentul României Mari, cât şi în paginile publicaţiei „Neamul Românesc”.
Când, în ultimul război, înfrângerea Germaniei devenea treptat o certitudine şi instalarea comunismului la noi doar o problemă de timp, fostul deputat Iancu Duzinschi, în primăvara anului 1944, părăsea Darabaniul, refugiindu-se în zona Timişoarei, mai exact la castelul din Banloc al Principesei Elisabeta, fiica regelui nostru Ferdinand Loialul, şi fostă regină a Greciei, timp de 12 ani, ca soţie a lui George al II-lea, cel asasinat în Franţa, la Marsilia (1936), unde se afla în vizită oficială. La Banloc, Iancu Duzinschi a rămas alături de regina Greciei, ca sfetnic de mare încredere, până la sfârşitul anului 1947, când după abdicarea forţată a lui Mihai I, întreaga familie regală, câtă era în ţară, inclusiv unchii şi mătuşile dinspre tată, între care şi Regina Elisabeta, pleacă în exil. Lua sfârşit una din etapele faste ale biografiei lui Iancu Duzinschi, ca sfetnic al Reginei Elisabeta a Greciei, la Banloc, timp de aproape patru ani.
Probabil se cunoşteau dinainte de primăvara anului 1944, iar întâlnirea cu regina şi şederea fostului deputat la Banloc n-au fost, totuşi, întâmplătoare.
Articol semnat de Victor Teişanu în Mesagerul de Darabani.
Dr. Nikki Goldstein, sexologist and author of Single But Dating, tells MarieClaire.com that sexual empowerment is not about doing everything sexually.
and inspected by among our workers members for tears and damage. These in inventory dolls have been cleared as being in terrific ailment and when you will discover any important damages
SightCare formula aims to maintain 20/20 vision without the need for any surgical process. This supplement is a perfect solution for people facing issues as they grow older. https://sightcare-web.com/
tulip happy family
valtrex coupon canada
synthroid brand name cost
8muses free sexics and adult cartoons full pornics 3d porn
https://sex-with-stranger-daddy-dom.fetish-matters.com/?ayana-ava
фен дайсон стайлер dyson-feny.com .
lisinopril 20mg pill
can i buy azithromycin over the counter
фен дайсон купить https://www.dyson-feny.com .
Appreciating the persistence you put into your blog and in depth information you offer.
It’s awesome to come across a blog every once in a while that
isn’t the same old rehashed material. Wonderful read!
I’ve bookmarked your site and I’m adding your RSS feeds to my Google account.
Frye-Nekrasova also offers other options. ラブドール sexYou can minimize the mess by showering before period sex,
online pharmacy delivery usa
Используйте наши промокоды, чтобы получить фриспины и увеличить свои шансы на выигрыш.
Leading porn sites caught by new eu law to police online content
https://love-coed-panties.fetish-matters.com/?baylee-rachel
k8 カジノ 口コミ
このブログはいつも期待を超えてきます。素晴らしい!
I’m gone to say to my little brother, that he should also visit this webpage on regular basis to obtain updated from newest gossip.
“I’m not into missionary because I feel like I’m being crushed. I don’t know. Maybe the guys I’m sleeping with don’t have enough upper body strength. I always feel like I can’t breathe. It just isn’t for me.”
сколько стоит фен дайсон https://dyson-feny.com/ .
Nice post. I learn something totally new and challenging on websites
geinoutime.com
그리고 역시나 두툼해서 가격도 저렴하고 양도 충분하다고 할 수 있습니다.
This was beautiful Admin. Thank you for your reflections.
zanetvize.com
이 왕자는 이 탕자보다 돈을 더 사랑합니다!
When you’re in a good mood, sex work is the best work. But if you’re feeling down, usually the last thing you want to do is get naked in a room full of strangers.
Within the manufacture: “Sino Dolls are not basically silicone sex dolls, They can be a work of art.” We could not agree far more!
I just like the helpful information you provide in your articles
k8 スポーツ ブック
このブログはいつも私の知識を広げてくれます。大変感謝しています。