Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Învăţătorul Iancu Duzinschi, fost deputat şi sfetnic al unei regine a Greciei

Bărbat extrem de carismatic, învăţătorul dărăbănean Iancu Duzinschi a trăit cu aceeaşi intensitate atât la catedră, cât şi pe tărâmul culturii sau al politicii. Pentru meritele sale pedagogice a fost mulţi ani revizor şcolar. Afinităţile culturale i-au îndreptat paşii înspre specificul naţional, prioritar în epocă, după modelul Nicolae Iorga. De altfel, a fost un colaborator harnic al marelui istoric, atât în Parlamentul României Mari, cât şi în paginile publicaţiei „Neamul Românesc”.

Când, în ultimul război, înfrângerea Germaniei devenea treptat o certitudine şi instalarea comunismului la noi doar o problemă de timp, fostul deputat Iancu Duzinschi, în primăvara anului 1944, părăsea Darabaniul, refugiindu-se în zona Timişoarei, mai exact la castelul din Banloc al Principesei Elisabeta, fiica regelui nostru Ferdinand Loialul, şi fostă regină a Greciei, timp de 12 ani, ca soţie a lui George al II-lea, cel asasinat în Franţa, la Marsilia (1936), unde se afla în vizită oficială. La Banloc, Iancu Duzinschi a rămas alături de regina Greciei, ca sfetnic de mare încredere, până la sfârşitul anului 1947, când după abdicarea forţată a lui Mihai I, întreaga familie regală, câtă era în ţară, inclusiv unchii şi mătuşile dinspre tată, între care şi Regina Elisabeta, pleacă în exil. Lua sfârşit una din etapele faste ale biografiei lui Iancu Duzinschi, ca sfetnic al Reginei Elisabeta a Greciei, la Banloc, timp de aproape patru ani.

Probabil se cunoşteau dinainte de primăvara anului 1944, iar întâlnirea cu regina şi şederea fostului deputat la Banloc n-au fost, totuşi, întâmplătoare.

Articol semnat de Victor Teişanu în Mesagerul de Darabani.

71,132 Comments

  1. cerebrozen reviews

    Cerebrozen is an excellent liquid ear health supplement purported to relieve tinnitus and improve mental sharpness, among other benefits. The Cerebrozen supplement is made from a combination of natural ingredients, and customers say they have seen results in their hearing, focus, and memory after taking one or two droppers of the liquid solution daily for a week. https://cerebrozen-try.com/

    Reply
  2. Dyson_hmoi

    dyson стайлер официальный магазин [url=https://dyson-kupit.com]dyson официальный интернет магазин[/url] .

    Reply
  3. Consulta Completa Cpf

    I am curious to find out what blog system you’re utilizing?
    I’m experiencing some minor security issues with my latest blog and I would like to find
    something more secure. Do you have any recommendations?

    Feel free to surf to my webpage Consulta Completa Cpf

    Reply
  4. تقویم خرداد ۱۴۰۳

    Superb blog! Do you have any recommendations for aspiring writers?
    I’m planning to start my own website soon but I’m
    a little lost on everything. Would you recommend starting
    with a free platform like WordPress or go for a paid option? There are so many options out there that I’m totally confused ..
    Any ideas? Appreciate it!

    Reply
  5. puravive official

    Unlock the incredible potential of Puravive! Supercharge your metabolism and incinerate calories like never before with our unique fusion of 8 exotic components. Bid farewell to those stubborn pounds and welcome a reinvigorated metabolism and boundless vitality. Grab your bottle today and seize this golden opportunity! https://puravive-web.com/

    Reply

So, what do you think ?