Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Învăţătorul Iancu Duzinschi, fost deputat şi sfetnic al unei regine a Greciei

Bărbat extrem de carismatic, învăţătorul dărăbănean Iancu Duzinschi a trăit cu aceeaşi intensitate atât la catedră, cât şi pe tărâmul culturii sau al politicii. Pentru meritele sale pedagogice a fost mulţi ani revizor şcolar. Afinităţile culturale i-au îndreptat paşii înspre specificul naţional, prioritar în epocă, după modelul Nicolae Iorga. De altfel, a fost un colaborator harnic al marelui istoric, atât în Parlamentul României Mari, cât şi în paginile publicaţiei „Neamul Românesc”.

Când, în ultimul război, înfrângerea Germaniei devenea treptat o certitudine şi instalarea comunismului la noi doar o problemă de timp, fostul deputat Iancu Duzinschi, în primăvara anului 1944, părăsea Darabaniul, refugiindu-se în zona Timişoarei, mai exact la castelul din Banloc al Principesei Elisabeta, fiica regelui nostru Ferdinand Loialul, şi fostă regină a Greciei, timp de 12 ani, ca soţie a lui George al II-lea, cel asasinat în Franţa, la Marsilia (1936), unde se afla în vizită oficială. La Banloc, Iancu Duzinschi a rămas alături de regina Greciei, ca sfetnic de mare încredere, până la sfârşitul anului 1947, când după abdicarea forţată a lui Mihai I, întreaga familie regală, câtă era în ţară, inclusiv unchii şi mătuşile dinspre tată, între care şi Regina Elisabeta, pleacă în exil. Lua sfârşit una din etapele faste ale biografiei lui Iancu Duzinschi, ca sfetnic al Reginei Elisabeta a Greciei, la Banloc, timp de aproape patru ani.

Probabil se cunoşteau dinainte de primăvara anului 1944, iar întâlnirea cu regina şi şederea fostului deputat la Banloc n-au fost, totuşi, întâmplătoare.

Articol semnat de Victor Teişanu în Mesagerul de Darabani.

73,063 Comments

  1. Stol_cvor

    стол для сварочного аппарата [url=http://www.jetstanki.ru/]http://www.jetstanki.ru/[/url] .

    Reply
  2. PuffWow

    Thank you for the auspicious writeup. It in fact
    was a amusement account it. Look advanced to more
    added agreeable from you! By the way, how can we communicate?

    my page; PuffWow

    Reply
  3. BIG TITS

    Hi there, all is going fine here and ofcourse every
    one is sharing information, that’s genuinely fine,
    keep up writing.

    Reply
  4. tazret cream online

    My brother recommended I may like this website. He was entirely right.

    This post truly made my day. You cann’t believe just how much time I had spent for this info!
    Thank you!

    Reply
  5. آموزش طراحی سایت

    My programmer is trying to persuade me to move to .net from PHP.
    I have always disliked the idea because of the expenses.

    But he’s tryiong none the less. I’ve been using WordPress
    on a variety of websites for about a year and am concerned about switching to another platform.
    I have heard very good things about blogengine.net.
    Is there a way I can transfer all my wordpress content into it?
    Any kind of help would be greatly appreciated!

    Reply
  6. diplom ivKl

    Купить диплом с доставкой до дома, онлайн.
    Как купить диплом без риска, без заморочек.
    Какой диплом купить, важная информация.
    Преимущества покупки диплома, рассказываем.
    Как купить диплом безопасно, без риска.
    Купить диплом по выгодной цене, важные моменты.
    Дипломы на заказ по лучшим ценам, подробности на сайте.
    Почему стоит купить диплом, важная информация.
    Как быстро купить диплом, срочно и выгодно.
    Как купить диплом онлайн, лучшие условия.
    Почему стоит купить диплом у нас, гарантированное качество.
    Безопасное приобретение документов об образовании, без рисков.
    Почему стоит заказать диплом, гарантированный результат.
    Дипломы на всех условиях, лучшие предложения.
    Как купить дипломы онлайн, безопасность на первом месте.
    Купить дипломы легко, подробности на сайте.
    Официальная покупка диплома, важные детали.
    Официальный документ об образовании, подробности у нас.
    купить диплом https://7arusak-diploms.com/ .

    Reply

So, what do you think ?