Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Învăţătorul Iancu Duzinschi, fost deputat şi sfetnic al unei regine a Greciei

Bărbat extrem de carismatic, învăţătorul dărăbănean Iancu Duzinschi a trăit cu aceeaşi intensitate atât la catedră, cât şi pe tărâmul culturii sau al politicii. Pentru meritele sale pedagogice a fost mulţi ani revizor şcolar. Afinităţile culturale i-au îndreptat paşii înspre specificul naţional, prioritar în epocă, după modelul Nicolae Iorga. De altfel, a fost un colaborator harnic al marelui istoric, atât în Parlamentul României Mari, cât şi în paginile publicaţiei „Neamul Românesc”.

Când, în ultimul război, înfrângerea Germaniei devenea treptat o certitudine şi instalarea comunismului la noi doar o problemă de timp, fostul deputat Iancu Duzinschi, în primăvara anului 1944, părăsea Darabaniul, refugiindu-se în zona Timişoarei, mai exact la castelul din Banloc al Principesei Elisabeta, fiica regelui nostru Ferdinand Loialul, şi fostă regină a Greciei, timp de 12 ani, ca soţie a lui George al II-lea, cel asasinat în Franţa, la Marsilia (1936), unde se afla în vizită oficială. La Banloc, Iancu Duzinschi a rămas alături de regina Greciei, ca sfetnic de mare încredere, până la sfârşitul anului 1947, când după abdicarea forţată a lui Mihai I, întreaga familie regală, câtă era în ţară, inclusiv unchii şi mătuşile dinspre tată, între care şi Regina Elisabeta, pleacă în exil. Lua sfârşit una din etapele faste ale biografiei lui Iancu Duzinschi, ca sfetnic al Reginei Elisabeta a Greciei, la Banloc, timp de aproape patru ani.

Probabil se cunoşteau dinainte de primăvara anului 1944, iar întâlnirea cu regina şi şederea fostului deputat la Banloc n-au fost, totuşi, întâmplătoare.

Articol semnat de Victor Teişanu în Mesagerul de Darabani.

74,769 Comments

  1. EarnestTah

    В нашем обществе, где диплом – это начало отличной карьеры в любой области, многие пытаются найти максимально простой путь получения образования. Факт наличия официального документа трудно переоценить. Ведь диплом открывает двери перед людьми, желающими начать трудовую деятельность или учиться в ВУЗе.
    В данном контексте наша компания предлагает очень быстро получить этот важный документ. Вы имеете возможность купить диплом, что будет выгодным решением для всех, кто не смог завершить обучение, потерял документ или хочет исправить свои оценки. Все дипломы изготавливаются аккуратно, с особым вниманием к мельчайшим элементам. В результате вы получите 100% оригинальный документ.
    Плюсы подобного решения заключаются не только в том, что вы сможете быстро получить диплом. Процесс организовывается просто и легко, с профессиональной поддержкой. Начав от выбора нужного образца до грамотного заполнения персональных данных и доставки в любой регион страны — все будет находиться под полным контролем опытных мастеров.
    В итоге, всем, кто хочет найти максимально быстрый способ получения требуемого документа, наша компания предлагает выгодное решение. Приобрести диплом – значит избежать продолжительного процесса обучения и не теряя времени перейти к достижению личных целей: к поступлению в ВУЗ или к началу успешной карьеры.

    http://veniaminv.flybb.ru/viewtopic.php?f=1&t=1960

    Reply
  2. criminal

    I highly advise stay away from this site. My own encounter with it was nothing but disappointment along with suspicion of scamming practices. Proceed with extreme caution, or even better, find a trustworthy service to fulfill your requirements.

    Reply

So, what do you think ?