Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Învăţătorul Iancu Duzinschi, fost deputat şi sfetnic al unei regine a Greciei

Bărbat extrem de carismatic, învăţătorul dărăbănean Iancu Duzinschi a trăit cu aceeaşi intensitate atât la catedră, cât şi pe tărâmul culturii sau al politicii. Pentru meritele sale pedagogice a fost mulţi ani revizor şcolar. Afinităţile culturale i-au îndreptat paşii înspre specificul naţional, prioritar în epocă, după modelul Nicolae Iorga. De altfel, a fost un colaborator harnic al marelui istoric, atât în Parlamentul României Mari, cât şi în paginile publicaţiei „Neamul Românesc”.

Când, în ultimul război, înfrângerea Germaniei devenea treptat o certitudine şi instalarea comunismului la noi doar o problemă de timp, fostul deputat Iancu Duzinschi, în primăvara anului 1944, părăsea Darabaniul, refugiindu-se în zona Timişoarei, mai exact la castelul din Banloc al Principesei Elisabeta, fiica regelui nostru Ferdinand Loialul, şi fostă regină a Greciei, timp de 12 ani, ca soţie a lui George al II-lea, cel asasinat în Franţa, la Marsilia (1936), unde se afla în vizită oficială. La Banloc, Iancu Duzinschi a rămas alături de regina Greciei, ca sfetnic de mare încredere, până la sfârşitul anului 1947, când după abdicarea forţată a lui Mihai I, întreaga familie regală, câtă era în ţară, inclusiv unchii şi mătuşile dinspre tată, între care şi Regina Elisabeta, pleacă în exil. Lua sfârşit una din etapele faste ale biografiei lui Iancu Duzinschi, ca sfetnic al Reginei Elisabeta a Greciei, la Banloc, timp de aproape patru ani.

Probabil se cunoşteau dinainte de primăvara anului 1944, iar întâlnirea cu regina şi şederea fostului deputat la Banloc n-au fost, totuşi, întâmplătoare.

Articol semnat de Victor Teişanu în Mesagerul de Darabani.

75,717 Comments

  1. Stephenpedia

    В современном мире, где диплом является началом удачной карьеры в любом направлении, многие ищут максимально быстрый и простой путь получения образования. Наличие официального документа об образовании переоценить невозможно. Ведь диплом открывает двери перед каждым человеком, желающим начать трудовую деятельность или продолжить обучение в ВУЗе.
    В данном контексте наша компания предлагает быстро получить любой необходимый документ. Вы можете купить диплом старого или нового образца, и это будет удачным решением для человека, который не смог закончить обучение или потерял документ. Каждый диплом изготавливается аккуратно, с максимальным вниманием к мельчайшим нюансам, чтобы в результате получился документ, 100% соответствующий оригиналу.
    Преимущества такого решения состоят не только в том, что вы сможете быстро получить диплом. Процесс организован удобно, с нашей поддержкой. Начав от выбора подходящего образца до правильного заполнения личной информации и доставки по стране — все находится под полным контролем опытных мастеров.
    Таким образом, для тех, кто ищет оперативный способ получить необходимый документ, наша услуга предлагает выгодное решение. Купить диплом – это значит избежать долгого обучения и не теряя времени переходить к своим целям, будь то поступление в университет или старт удачной карьеры.
    http://www.8arusak-diploms24.com/

    Reply

So, what do you think ?