Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Învăţătorul Iancu Duzinschi, fost deputat şi sfetnic al unei regine a Greciei

Bărbat extrem de carismatic, învăţătorul dărăbănean Iancu Duzinschi a trăit cu aceeaşi intensitate atât la catedră, cât şi pe tărâmul culturii sau al politicii. Pentru meritele sale pedagogice a fost mulţi ani revizor şcolar. Afinităţile culturale i-au îndreptat paşii înspre specificul naţional, prioritar în epocă, după modelul Nicolae Iorga. De altfel, a fost un colaborator harnic al marelui istoric, atât în Parlamentul României Mari, cât şi în paginile publicaţiei „Neamul Românesc”.

Când, în ultimul război, înfrângerea Germaniei devenea treptat o certitudine şi instalarea comunismului la noi doar o problemă de timp, fostul deputat Iancu Duzinschi, în primăvara anului 1944, părăsea Darabaniul, refugiindu-se în zona Timişoarei, mai exact la castelul din Banloc al Principesei Elisabeta, fiica regelui nostru Ferdinand Loialul, şi fostă regină a Greciei, timp de 12 ani, ca soţie a lui George al II-lea, cel asasinat în Franţa, la Marsilia (1936), unde se afla în vizită oficială. La Banloc, Iancu Duzinschi a rămas alături de regina Greciei, ca sfetnic de mare încredere, până la sfârşitul anului 1947, când după abdicarea forţată a lui Mihai I, întreaga familie regală, câtă era în ţară, inclusiv unchii şi mătuşile dinspre tată, între care şi Regina Elisabeta, pleacă în exil. Lua sfârşit una din etapele faste ale biografiei lui Iancu Duzinschi, ca sfetnic al Reginei Elisabeta a Greciei, la Banloc, timp de aproape patru ani.

Probabil se cunoşteau dinainte de primăvara anului 1944, iar întâlnirea cu regina şi şederea fostului deputat la Banloc n-au fost, totuşi, întâmplătoare.

Articol semnat de Victor Teişanu în Mesagerul de Darabani.

80,187 Comments

  1. platinum price today

    I do trust all the ideas you’ve introduced in your post.
    They’re really convincing and can certainly work.
    Still, the posts are very brief for newbies. May you please prolong them
    a bit from subsequent time? Thanks for the
    post.

    My blog post :: platinum price today

    Reply
  2. New collector coins

    Unquestionably consider that that you said. Your favourite justification seemed to be on the web the simplest thing to be aware of.
    I say to you, I certainly get irked while other folks consider issues that they plainly do
    not realize about. You managed to hit the nail upon the highest and also outlined out the entire thing without having side effect ,
    other people could take a signal. Will likely be again to get more.
    Thanks

    Here is my website: New collector coins

    Reply
  3. 乱伦色情

    I’m not sure where you are getting your info, but good topic. I needs to spend some time learning more or understanding more. Thanks for great information I was looking for this information for my mission.

    Reply
  4. 247 Tyre Fittings Henley

    Great work! This is the type of info that are meant to be shared around the net.
    Shame on the seek engines for no longer positioning this post
    higher! Come on over and talk over with my website . Thank you =)

    Reply
  5. Specbalkon

    Фасадное остекление балкона в СПб specbalkon.ru

    Что касается крыша на балкон спб на выгодных условиях, обращайтесь к нам. Контактный телефон +7(812)240-94-42 или закажите обратный звонок на указанном сайте. Мы производим монтаж в строго обговоренный срок, часто в течение 1-3 дней. Предоставляется гарантия на изделия в среднем 5 лет, на монтаж — 3 года. Оплата осуществляется по факту выполненных работ, предоплата не потребуется.

    Reply

So, what do you think ?