Articol publicat în ziarul Mesager de Darabani, nr. 9 – noiembrie 2014
Otilia Bălinișteanu, născută la Concești și absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Iași, Universitatea „Al.I.Cuza”), practică gazetăria de peste un deceniu. Ca ziaristă a parcurs și un curs de specializare în Franța, iar în țară a lucrat deja în câteva redacții importante.
Din 2005, încă de la primul număr, realizează la Iași, împreună cu ceilalți redactori, Ziarul Lumina, ediția pentru Moldova. Nu e o publicație oarecare: prin Centrul de Presă Basilica, acest ziar, devenit primul nostru cotidian creștin, este păstorit de însăși Patriarhia Română. După zece ani de trudă gazetărească, iat-o pe Otilia Bălinișteanu în centrul atenției publice. Într-o frumoasă seară de octombrie, sub cupola Teatrului Național din Iași, pe o scenă pe care trec rând pe rând academicieni și universitari, oameni de știință și de cultură, scriitori și artiști, dar și reprezentanți ai clerului, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Otilia primește cel mai râvnit trofeu al breslei gazetărești: Premiul de Excelență în Jurnalism. Înmânându-i premiul, Prof. univ. dr. Daniel Condurache rostește, între altele, ceva memorabil: că de-a lungul anilor articolele Otiliei s-au aglutinat într-o veritabilă Operă, din care „putem reconstitui oglinda Iașiului cultural de ieri și de astăzi”.
Pentru că Otilia Bălinișteanu ilustrează genul ziaristului de valoare, hărăzit cu sensibilitate artistică și capabil, în veșnica goană a timpului, să decanteze esențe, încrustându-și cuvintele direct în pagina de istorie. Un ziarist care, între sutele de confrați ieșeni, chiar contează și are ceva de comunicat semenilor. Nu întâmplător Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a dat înalta-i binecuvântare pentru ca 16 interviuri de colecție realizate, în timp, de Otilia, să fie tipărite într-un volum, intitulat „Taifasuri cu tâlc” și apărut anul acesta sub egida editurii Trinitas.
Sunt interviuri cu diverse personalități contemporane, exponențiale pentru spațiul moldav, de la cadre universitare, savanți și scriitori, până la etnologi, medici, jurnaliști sau fețe bisericești. Se știe, interviul este o specie jurnalistică dificilă, presupunând minuțioasă documentare prealabilă și o adevărată artă a întrebărilor. În așa fel încât interlocutorul să-ți ofere răspunsurile așteptate, care să-l definească nu doar pe el, ci și subiectul abordat. Contează enorm naturalețea dialogului, eliminarea senzației de artificial și contrafăcut, vizibile adesea în interviurile neinspirate. La Otilia Bălinișteanu conversația decurge firesc, fără sforțări și sincope. În final cititorul trebuie să se declare încântat și chiar recunoscător celor implicați în dialog, care și ei pot fi mulțumiți că au mizat doar pe sinceritate.
Premiul de Excelență în Jurnalism, obținut anul acesta la Iași de tânăra ziaristă Otilia Bălinișteanu, născută la Concești, consfințește nu doar o carieră de succes, ci și celebra constatare a cronicarului, precum că „nasc și la Moldova oameni”. Iar pentru o mai exactă identificare, ne-am permite să adăugăm că plăcuta concluzie cronicărească avea cu siguranță în vedere și zona nordică a Prutului, unde se află sate ca Miorcani și Concești, sau târguri ca venerabilul Darabani.
Victor Teișanu
largestcatbreed.com
“이리 와 봐, 노인.” 장모도 눈앞의 현실을 받아들였다.
landuse Casting porn lancdcuse.pHo2bqNtPDW
ashwagandha plant
bruce willis | bruce willis facebook
jenniferroy ランダムポルノ japanesexxporns.BHV0ZMGqTqM
|Before you spend money on extras, make sure you have the essentials covered. Buy pieces that complement each other and are timeless. A neutral pencil skirt will be fashionable for years to come and can be updated for the seasons with a fashionable new top.
paxil vs celexa
Your post resonated with me on many levels. Thank you for writing it!
I’m impressed by your ability to convey such nuanced ideas with clarity.
ladyandtherose Lesbians porn backlinkseox.QCQZktZ2RCB
Your passion for this subject shines through your words. Inspiring!
goodhere BBW porn vurucutewet.ak2S63st4aY
baclofen buy
generic celebrex
what are the side effects of bupropion
bupropion dosage for depression
This post was a breath of fresh air. Thank you for your unique insights!
qiyezp.com
황태후를 구할 수 없다면, 나는…
qiyezp.com
Liang Chu는 눈물을 닦고 평정을 되찾았습니다. “무슨 일이야?”
A masterpiece of writing! You’ve covered all bases with elegance.
coupon for celebrex
mikaspa.com
Fang Jifan이 오늘 말한 책에는 진실이 없습니까?
nikontinoll.com
관료도 아닌 세상 쓰레기의 깃발이 돛대에 높이 펄럭이고 있다.
sandyterrace.com
한 사람이 떨었고 모두가 갑자기 힘을 얻었습니다.
доставка цветов саратов недорого заводской http://www.flowerssaratov.ru/ .
sandyterrace.com
사람들은 서로 다른 표정을 짓는 왕수인에게 집중하지 않을 수 없었다.
доставка цветов саратов недорого ленинский район https://www.flowerssaratov.ru .
доставка цветов саратов солнечный http://flowerssaratov.ru/ .
how to stop taking baclofen
sandyterrace.com
“오.” Fang Jifan은 Xiao Jing을 옆으로 밀었습니다. “비켜, 방해하지 마십시오.”
qiyezp.com
그는 그것을 원하지 않습니다. 그것은 단지 한 가지를 의미합니다. 이 아들은 더 많은 것을 원합니다.
This post is a testament to your expertise and hard work. Thank you!
This post is a testament to your expertise and hard work. Thank you!
can i give my dog augmentin 875
This blog is a treasure trove of knowledge. Thank you for your contributions!
Incredibly informative post! I learned a lot and look forward to more.
Your creativity and intelligence shine through this post. Amazing job!
augmentin with food
cougarsbkjersey.com
この記事の書き方が大好きです。明確で分かりやすい。
Incredibly informative post! I learned a lot and look forward to more.
Your ability to distill complex concepts into enjoy readingable content is admirable.
A masterpiece of writing! You’ve covered all bases with elegance.
This blog is a treasure trove of knowledge. Thank you for your contributions!
This is a brilliant piece of writing. You’ve nailed it perfectly!
Your post resonated with me on many levels. Thank you for writing it!
I appreciate the unique viewpoints you bring to your writing. Very insightful!
Your writing style is captivating! I was engaged from start to finish.
I’m impressed by your ability to convey such nuanced ideas with clarity.
This post is a testament to your expertise and hard work. Thank you!
Your attention to detail is remarkable. I appreciate the thoroughness of your post.