„Condei de junior” este o rubrică semnată de elevii Școlii Generale „Leon Dănăilă” din Darabani, pasionați de istorie locală, interesați de a învăța secretele scrisului și dornici să facă și altora cunoscute poveștile pe care ei le descoperă.
Motto: „Chiar dacă omul e trecător, poporul și țara sunt eterne. Ceea ce pentru noi, maturii, apare ca un fapt cunoscut și chiar arhicunoscut, pentru cei mici constituie o noutate indiscutabilă cu care își ilustrează conștiința, fără alt efort decât cel al recepționării unor nume și întâmplări, interesante, atrăgătoare și dragi.”
Pentru români, Al Doilea Război Mondial a început la 22 iunie 1941 şi s-a terminat pe 9 mai 1945, în ziua de Paşte.
Născut la data de 10 noiembrie 1923, veteran Al Celui De-al Doilea Război Mondial, Gheorghe Apachiţei a fost recrutat în armată pe când avea 20 de ani. Deși instructajul obișnuit înaintea plecării pe front ar fi trebuit să dureze 12 luni, împărțite în două perioade, urgența situației de pe câmpul de luptă a făcut ca soldatul Apachiței să ajungă pe front după numai o lună de instrucție.
Regimentul 23 „Vânători de munte”, căruia i s-a alăturat dărăbăneanul Apachiței, făcea parte din Armata a XII-a, condusă de generalul german Schorner, care avea să devină mai târziu field-mareșal.
La puțin timp de la încorporare și la capătul unui marș de trei zile de la Darabani la Iași, Gheorghe Apachiței avea să ia parte la o luptă lungă și grea, la nord de capitala Moldovei. După două săptămâni de luptă în prima linie, la ofensiva rușilor, Apachiței a fost rănit la genunchiul piciorului drept. Un camarad, pe nume Gheorghe Timiță, i-a sărit în ajutor și l-a dus la mașina Salvării. Apoi soldatul dărăbănean a fost transportat la spitalul “Regina Maria” din Brașov, iar de acolo mutat la spitalul „Timișul de Sus”, pentru a fi stabilizat într-un final la București. A fost externat abia după un an de spitalizare în București și decorat cu mai multe medalii, pe care le amintim mai jos.
- Medalia comemorativă A Celui De-al Doilea Razboi Mondial, acordată foștilor combatanți și veterani de război prin decretul nr.64, supra 1967, semnat de președintele României atunci, Emil Constantinescu.
- Medalia „Serviciul Credincios” cu spade, acordată gradelor inferioare pentru fapte de vitejie în linia 1 a frontului, uneori acordându-se și un pumnal ce se acordă subofițerilor români, el fiind fabricat la firma “SOLINGEN” din Germania.
- Medalia “Victoria împotriva fascismului”, acordată de autoritațile comuniste foștilor combatanți, în special celor care au luptat după 23 august 1944 în Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia.
- „Za pobeda” pentru victoria împotriva fascismului, medalie rusească cu chipul lui Stalin, acordată celor care au luptat în războiul din Apus până la 9 mai 1945 când s-a încheiat războiul în Europa, prin căderea Berlinului.
Articol semnat de Vlad Guceanu, elev în clasa a VIII-a A, Școala „Leon Dănăilă”
I delight in the knowledge on your web site. Thnx.
https://www.dziennikpowiatowy.pl
I adore this website – its so usefull and helpfull.
https://www.kronikatygodnia.pl
I love looking at your site. Thanks for your time!
https://www.oferujemyprace.pl
Love the website– very individual pleasant and whole lots to see!
https://czas.tygodnik.pl
Good Web site, Continue the fantastic job. Thanks!
mojegliwice.pl
Hi-ya, well put together web-site you’ve in here.
https://www.kariera24.info
Great website! It looks extremely good! Keep up the excellent job!
https://www.nowytydzien.pl
Gerakl24: Опытная Реставрация Основания, Венцов, Полов и Перемещение Домов
Организация Gerakl24 профессионально занимается на оказании всесторонних сервисов по реставрации фундамента, венцов, полов и передвижению домов в населённом пункте Красноярск и за пределами города. Наша команда профессиональных специалистов гарантирует превосходное качество реализации всех типов ремонтных работ, будь то из дерева, с каркасом, из кирпича или бетонные конструкции здания.
Достоинства работы с Gerakl24
Навыки и знания:
Весь процесс проводятся только высококвалифицированными специалистами, с многолетним многолетний практику в области строительства и реставрации домов. Наши специалисты эксперты в своей области и осуществляют работу с высочайшей точностью и вниманием к мелочам.
Полный спектр услуг:
Мы предлагаем полный спектр услуг по восстановлению и восстановлению зданий:
Реставрация фундамента: усиление и реставрация старого основания, что гарантирует долговечность вашего дома и устранить проблемы, связанные с оседанием и деформацией строения.
Смена венцов: восстановление нижних венцов деревянных зданий, которые наиболее часто гниют и разрушаются.
Установка новых покрытий: замена старых полов, что кардинально улучшает визуальное восприятие и функциональные характеристики.
Перенос строений: безопасное и качественное передвижение домов на новые места, что помогает сохранить здание и избегает дополнительных затрат на возведение нового.
Работа с любыми видами зданий:
Дома из дерева: реставрация и усиление деревянных элементов, обработка от гниения и насекомых.
Каркасные строения: усиление каркасных конструкций и реставрация поврежденных элементов.
Кирпичные дома: реставрация кирпичной кладки и укрепление стен.
Бетонные дома: восстановление и укрепление бетонных структур, ремонт трещин и дефектов.
Качество и надежность:
Мы работаем с лишь качественные материалы и передовые технологии, что гарантирует долгий срок службы и прочность всех выполненных задач. Каждый наш проект проходят тщательную проверку качества на каждом этапе выполнения.
Личный подход:
Каждому клиенту мы предлагаем индивидуальные решения, с учетом всех особенностей и пожеланий. Наша цель – чтобы результат нашей работы полностью удовлетворял ваши ожидания и требования.
Почему выбирают Геракл24?
Сотрудничая с нами, вы найдете надежного партнера, который возьмет на себя все хлопоты по восстановлению и ремонту вашего здания. Мы обеспечиваем выполнение всех работ в установленные сроки и с соблюдением всех строительных норм и стандартов. Обратившись в Геракл24, вы можете не сомневаться, что ваше здание в надежных руках.
Мы предлагаем консультацию и ответить на ваши вопросы. Свяжитесь с нами, чтобы обсудить детали вашего проекта и получить больше информации о наших услугах. Мы сохраним и улучшим ваш дом, сделав его безопасным и комфортным для проживания на долгие годы.
Gerakl24 – ваш партнер по реставрации и ремонту домов в Красноярске и окрестностях.
Looking forward to reading more. Great blog post.Thanks Again. Much obliged.
bliloblo
A big thank you for your blog post.Really thank you! Awesome.
Great, thanks for sharing this blog.Thanks Again. Will read on…
Rather insightful, looking forth to returning.
https://extrawalcz.pl
Wow cuz this is excellent work! Congrats and keep it up.
https://zyciesiedleckie.pl/pl/
Maintain the amazing work !! Lovin’ it!
https://www.igryfino.pl
Great post.Much thanks again. Awesome.
124969D742
Awesome article post.Really thank you! Want more.
Thank you ever so for you article. Will read on…
Appreciate you sharing, great blog post.Really looking forward to read more. Want more.
I cannot thank you enough for the blog.Thanks Again. Cool.
What is Sugar Defender? Is it safe for blood sugar? The inventor of Sugar Defender, a natural supplement that supports glucose levels, is Tom Green.
Fantastic blog.Thanks Again. Cool.
Fantastic post.Really thank you! Fantastic.
blibliblu
FitSpresso is a weight loss supplement designed for individuals dealing with stubborn body fat.
link kantorbola
Психолог онлайн
👁️ Eyes wide open! Spot the exclusive deets tucked in the fifth line of the post?
This is one awesome article.Really looking forward to read more. Really Great.
I strongly recommend stay away from this platform. My personal experience with it was only dismay along with concerns regarding fraudulent activities. Exercise extreme caution, or better yet, look for a trustworthy site for your needs.
I strongly recommend stay away from this platform. The experience I had with it has been nothing but frustration as well as concerns regarding scamming practices. Be extremely cautious, or better yet, look for a more reputable service for your needs.
I really enjoy the blog article.Much thanks again. Really Great.
I urge you to avoid this platform. My personal experience with it was nothing but frustration along with concerns regarding fraudulent activities. Exercise extreme caution, or better yet, find a more reputable platform to fulfill your requirements.
I urge you to avoid this site. My personal experience with it has been nothing but disappointment along with suspicion of scamming practices. Exercise extreme caution, or better yet, look for a more reputable service to fulfill your requirements.
Great blog article.Really looking forward to read more. Keep writing.
I really like and appreciate your article post.Much thanks again.
Hi, Neat post. There’s an issue together with your site in internet explorer, may check this… IE still is the marketplace chief and a big part of folks will omit your magnificent writing due to this problem.
Great internet site! It looks extremely expert!
Keep up the good job!
www
I cannot thank you enough for the blog article.Thanks Again. Want more.
Sustain the helpful work and producing in the group!
https://jg24.pl/
Wow, lovely site. Thnx …
https://www.placpigal.pl
Sustain the good work and bringing in the crowd!
https://www.polskibiznes24.pl
What’s up, excellent websites you’ve gotten in here.
siemianowice.net.pl
Incredible this is a important site.
https://www.polskibiznes24.pl
I appreciate reading through your websites. Many thanks!
https://www.oferujemyprace.pl
Thanks so much for the article post.Really looking forward to read more. Much obliged.
palabraptu