Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Posts Categorized / Turism

În vizită la Cernăuți

Prin vama de la Siret ajungi de la Darabani la Cernăuți în cam două ore. Prin cea de la Racovăț drumul e chiar mai scurt, putându-se apropia de numai o oră. E drept că timpului petrecut pe drum i se adaugă uneori chiar și câteva ore petrecute în vamă, dacă ai ghinionul să urmezi unor […]

18,433

Vizită la Muzeul Leon Dănăilă

Când drumul vă aduce la Darabani trebuie să vă opriți și la casa „Leon Dănăilă”. Iar dacă mai există vreun dărăbănean care să nu fi vizitat muzeul până acum, acest lucru trebuie să se schimbe cât mai rapid cu putință. Cartea de oaspeți, semnată de oameni simpli și de personalități din întreaga țară și din […]

433

Sfântul de la Horodiștea

La câțiva kilometri de Darabani, în comuna Horodiștea, s-a născut în 1913 Ilie, cel care avea să devină Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Casa în care el și-a petrecut copilăria este la numai câteva minute de Darabani și este deschisă turiștilor și credincioșilor, fiind amenajată ca și casă memorială (foto aici). Sfântul Ioan Iacob de la […]

1,136

Casa unui sfânt

Ziua de 5 august este un prilej de sărbătoare pentru ortodocșii de pretutindeni și pentru dărăbăneni în special. Calendarul ortodox îl prăznuiește atunci pe  Sfântului Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul), sfântul născut la Horodiștea. La nici 15 kilometri depărtare de Darabani, o plimbare plăcută cu mașina te poate aduce la casa părintească a sfântului. O căsuță ascunsă într-un […]

236

Mănăstirea Sfânta Treime de la Eşanca

La data de 3 ianuarie 2009 a avut loc sfinţirea mănăstirii din satul Eşanca, aflat în componenţa Darabanilor. Acest eveniment a beneficiat de prezenţa Episcopului Vicar Mitropolitan Calinic Botoşăneanul. Noul aşezământ monahal se numeşte  Sfânta Treime şi are două hramuri: al Sfintei Cuvioase Parascheva şi al Sfântului Serafim. Ideea unui locaş de rugăciune, aici pe valea […]

408