Articol publicat în ziarul Mesager de Darabani, nr. 9 – noiembrie 2014
Otilia Bălinișteanu, născută la Concești și absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Iași, Universitatea „Al.I.Cuza”), practică gazetăria de peste un deceniu. Ca ziaristă a parcurs și un curs de specializare în Franța, iar în țară a lucrat deja în câteva redacții importante.
Din 2005, încă de la primul număr, realizează la Iași, împreună cu ceilalți redactori, Ziarul Lumina, ediția pentru Moldova. Nu e o publicație oarecare: prin Centrul de Presă Basilica, acest ziar, devenit primul nostru cotidian creștin, este păstorit de însăși Patriarhia Română. După zece ani de trudă gazetărească, iat-o pe Otilia Bălinișteanu în centrul atenției publice. Într-o frumoasă seară de octombrie, sub cupola Teatrului Național din Iași, pe o scenă pe care trec rând pe rând academicieni și universitari, oameni de știință și de cultură, scriitori și artiști, dar și reprezentanți ai clerului, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Otilia primește cel mai râvnit trofeu al breslei gazetărești: Premiul de Excelență în Jurnalism. Înmânându-i premiul, Prof. univ. dr. Daniel Condurache rostește, între altele, ceva memorabil: că de-a lungul anilor articolele Otiliei s-au aglutinat într-o veritabilă Operă, din care „putem reconstitui oglinda Iașiului cultural de ieri și de astăzi”.
Pentru că Otilia Bălinișteanu ilustrează genul ziaristului de valoare, hărăzit cu sensibilitate artistică și capabil, în veșnica goană a timpului, să decanteze esențe, încrustându-și cuvintele direct în pagina de istorie. Un ziarist care, între sutele de confrați ieșeni, chiar contează și are ceva de comunicat semenilor. Nu întâmplător Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a dat înalta-i binecuvântare pentru ca 16 interviuri de colecție realizate, în timp, de Otilia, să fie tipărite într-un volum, intitulat „Taifasuri cu tâlc” și apărut anul acesta sub egida editurii Trinitas.
Sunt interviuri cu diverse personalități contemporane, exponențiale pentru spațiul moldav, de la cadre universitare, savanți și scriitori, până la etnologi, medici, jurnaliști sau fețe bisericești. Se știe, interviul este o specie jurnalistică dificilă, presupunând minuțioasă documentare prealabilă și o adevărată artă a întrebărilor. În așa fel încât interlocutorul să-ți ofere răspunsurile așteptate, care să-l definească nu doar pe el, ci și subiectul abordat. Contează enorm naturalețea dialogului, eliminarea senzației de artificial și contrafăcut, vizibile adesea în interviurile neinspirate. La Otilia Bălinișteanu conversația decurge firesc, fără sforțări și sincope. În final cititorul trebuie să se declare încântat și chiar recunoscător celor implicați în dialog, care și ei pot fi mulțumiți că au mizat doar pe sinceritate.
Premiul de Excelență în Jurnalism, obținut anul acesta la Iași de tânăra ziaristă Otilia Bălinișteanu, născută la Concești, consfințește nu doar o carieră de succes, ci și celebra constatare a cronicarului, precum că „nasc și la Moldova oameni”. Iar pentru o mai exactă identificare, ne-am permite să adăugăm că plăcuta concluzie cronicărească avea cu siguranță în vedere și zona nordică a Prutului, unde se află sate ca Miorcani și Concești, sau târguri ca venerabilul Darabani.
Victor Teișanu
The post provoked a lot of thought and taught me something new. Thank you for such engaging content.
Brilliant writing! You’ve captured the essence perfectly, much like a photographer captures a stunning landscape.
mylan-tadalafil
Compelling read with well-presented arguments. I almost felt persuaded. Almost.
Each article you write is like a step in a dance, moving us gracefully through The thoughts.
This post is packed with insights, each one a gentle nudge to my intellect and curiosity.
Reading The article was a joy. The enthusiasm for the topic is really motivating.
You’ve presented a hard to understand topic in a clear and engaging way. Bravo!
The Writing is like a favorite coffee shop where the drinks are always warm and the atmosphere is inviting.
Very good written article. It will be beneficial to anybody who utilizes it, including myself. Keep doing what you are doing – for sure i will check out more posts.
I’m so grateful for the information you’ve shared. It’s been incredibly enlightening!
The work is truly inspirational. It’s as if you’ve found a way to whisper sweet nothings to my intellect.
The Writing is a go-to resource for me. Thanks for all the hard work!
Beautifully written and incredibly informative, The post has made a lasting impression on me. Thank you for sharing The thoughts.
Every post of Thes is a learning opportunity for me. Thanks for sharing The expertise.
Elegant and insightful, you tackle hard to understand issues like you’re dancing through words. Shall we dance some more?
Discovering The Writing felt like finding the perfect match. The intellect and charm are a rare combo.
I appreciate how you’ve explained things so clearly. It really helped me understand the topic better.
The insights light up my intellect like fireworks. Thanks for the show!
The unique viewpoints you bring to The writing are as captivating as The online presence. Always a pleasure.
With havin so much content and articles do you ever run into any problems of plagorism or copyright violation? My website has a lot of exclusive content I’ve either created myself or outsourced but it seems a lot of it is popping it up all over the web without my authorization. Do you know any methods to help stop content from being stolen? I’d certainly appreciate it.
The article was a delightful read, and The passion shines as brightly as The intellect. Quite the combination!
The piece was both informative and thought-provoking. Thanks for the great work!