Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Învăţătorul Iancu Duzinschi, fost deputat şi sfetnic al unei regine a Greciei

Bărbat extrem de carismatic, învăţătorul dărăbănean Iancu Duzinschi a trăit cu aceeaşi intensitate atât la catedră, cât şi pe tărâmul culturii sau al politicii. Pentru meritele sale pedagogice a fost mulţi ani revizor şcolar. Afinităţile culturale i-au îndreptat paşii înspre specificul naţional, prioritar în epocă, după modelul Nicolae Iorga. De altfel, a fost un colaborator harnic al marelui istoric, atât în Parlamentul României Mari, cât şi în paginile publicaţiei „Neamul Românesc”.

Când, în ultimul război, înfrângerea Germaniei devenea treptat o certitudine şi instalarea comunismului la noi doar o problemă de timp, fostul deputat Iancu Duzinschi, în primăvara anului 1944, părăsea Darabaniul, refugiindu-se în zona Timişoarei, mai exact la castelul din Banloc al Principesei Elisabeta, fiica regelui nostru Ferdinand Loialul, şi fostă regină a Greciei, timp de 12 ani, ca soţie a lui George al II-lea, cel asasinat în Franţa, la Marsilia (1936), unde se afla în vizită oficială. La Banloc, Iancu Duzinschi a rămas alături de regina Greciei, ca sfetnic de mare încredere, până la sfârşitul anului 1947, când după abdicarea forţată a lui Mihai I, întreaga familie regală, câtă era în ţară, inclusiv unchii şi mătuşile dinspre tată, între care şi Regina Elisabeta, pleacă în exil. Lua sfârşit una din etapele faste ale biografiei lui Iancu Duzinschi, ca sfetnic al Reginei Elisabeta a Greciei, la Banloc, timp de aproape patru ani.

Probabil se cunoşteau dinainte de primăvara anului 1944, iar întâlnirea cu regina şi şederea fostului deputat la Banloc n-au fost, totuşi, întâmplătoare.

Articol semnat de Victor Teişanu în Mesagerul de Darabani.

71,231 Comments

  1. ufanance

    This is really interesting, You’re a very skilled blogger. I’ve joined your feed and look forward to seeking more of your magnificent post. Also, I’ve shared your site in my social networks!

    Reply
  2. 1ufabet

    Very well presented. Every quote was awesome and thanks for sharing the content. Keep sharing and keep motivating others.

    Reply
  3. scam

    I urge you steer clear of this platform. My personal experience with it was nothing but frustration and doubts about fraudulent activities. Exercise extreme caution, or better yet, look for an honest site to fulfill your requirements.

    Reply
  4. scam

    I highly advise steer clear of this platform. My personal experience with it was purely disappointment as well as doubts about fraudulent activities. Be extremely cautious, or even better, find a more reputable service to meet your needs.

    Reply
  5. criminal

    I urge you stay away from this platform. My personal experience with it has been purely dismay along with suspicion of deceptive behavior. Proceed with extreme caution, or better yet, find a more reputable site to fulfill your requirements.

    Reply
  6. scam

    I highly advise steer clear of this site. The experience I had with it has been purely frustration and suspicion of fraudulent activities. Proceed with extreme caution, or better yet, find an honest platform for your needs.

    Reply
  7. lose money

    I strongly recommend to avoid this platform. My personal experience with it was purely disappointment as well as doubts about deceptive behavior. Exercise extreme caution, or even better, find a more reputable site for your needs.

    Reply

So, what do you think ?