Bărbat extrem de carismatic, învăţătorul dărăbănean Iancu Duzinschi a trăit cu aceeaşi intensitate atât la catedră, cât şi pe tărâmul culturii sau al politicii. Pentru meritele sale pedagogice a fost mulţi ani revizor şcolar. Afinităţile culturale i-au îndreptat paşii înspre specificul naţional, prioritar în epocă, după modelul Nicolae Iorga. De altfel, a fost un colaborator harnic al marelui istoric, atât în Parlamentul României Mari, cât şi în paginile publicaţiei „Neamul Românesc”.
Când, în ultimul război, înfrângerea Germaniei devenea treptat o certitudine şi instalarea comunismului la noi doar o problemă de timp, fostul deputat Iancu Duzinschi, în primăvara anului 1944, părăsea Darabaniul, refugiindu-se în zona Timişoarei, mai exact la castelul din Banloc al Principesei Elisabeta, fiica regelui nostru Ferdinand Loialul, şi fostă regină a Greciei, timp de 12 ani, ca soţie a lui George al II-lea, cel asasinat în Franţa, la Marsilia (1936), unde se afla în vizită oficială. La Banloc, Iancu Duzinschi a rămas alături de regina Greciei, ca sfetnic de mare încredere, până la sfârşitul anului 1947, când după abdicarea forţată a lui Mihai I, întreaga familie regală, câtă era în ţară, inclusiv unchii şi mătuşile dinspre tată, între care şi Regina Elisabeta, pleacă în exil. Lua sfârşit una din etapele faste ale biografiei lui Iancu Duzinschi, ca sfetnic al Reginei Elisabeta a Greciei, la Banloc, timp de aproape patru ani.
Probabil se cunoşteau dinainte de primăvara anului 1944, iar întâlnirea cu regina şi şederea fostului deputat la Banloc n-au fost, totuşi, întâmplătoare.
Articol semnat de Victor Teişanu în Mesagerul de Darabani.
I strongly recommend stay away from this site. The experience I had with it has been purely frustration and doubts about deceptive behavior. Exercise extreme caution, or alternatively, find a more reputable site to meet your needs.
Excellent write-up
great article
I highly advise stay away from this site. My personal experience with it was only frustration as well as concerns regarding deceptive behavior. Exercise extreme caution, or even better, look for a trustworthy site to meet your needs.
buying metformin er
great article
I highly advise steer clear of this site. My personal experience with it has been only dismay and suspicion of fraudulent activities. Exercise extreme caution, or better yet, find a more reputable service to fulfill your requirements.
Thank you for great article. Hello Administ .Seo Paketi Skype: By_uMuT@KRaLBenim.Com -_- live:by_umut
Thank you great post. Hello Administ .Seo Paketi Skype: By_uMuT@KRaLBenim.Com -_- live:by_umut
After all, what a great site and informative posts, I will upload inbound link – bookmark this web site? Regards, Reader.Seo Paketi Skype: By_uMuT@KRaLBenim.Com -_- live:by_umut
Thank you great posting about essential oil. Hello Administ . Seo Paketi Skype: By_uMuT@KRaLBenim.Com -_- live:by_umut
Thank you for great content. Hello Administ. Seo Paketi Skype: By_uMuT@KRaLBenim.Com -_- live:by_umut