Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Învăţătorul Iancu Duzinschi, fost deputat şi sfetnic al unei regine a Greciei

Bărbat extrem de carismatic, învăţătorul dărăbănean Iancu Duzinschi a trăit cu aceeaşi intensitate atât la catedră, cât şi pe tărâmul culturii sau al politicii. Pentru meritele sale pedagogice a fost mulţi ani revizor şcolar. Afinităţile culturale i-au îndreptat paşii înspre specificul naţional, prioritar în epocă, după modelul Nicolae Iorga. De altfel, a fost un colaborator harnic al marelui istoric, atât în Parlamentul României Mari, cât şi în paginile publicaţiei „Neamul Românesc”.

Când, în ultimul război, înfrângerea Germaniei devenea treptat o certitudine şi instalarea comunismului la noi doar o problemă de timp, fostul deputat Iancu Duzinschi, în primăvara anului 1944, părăsea Darabaniul, refugiindu-se în zona Timişoarei, mai exact la castelul din Banloc al Principesei Elisabeta, fiica regelui nostru Ferdinand Loialul, şi fostă regină a Greciei, timp de 12 ani, ca soţie a lui George al II-lea, cel asasinat în Franţa, la Marsilia (1936), unde se afla în vizită oficială. La Banloc, Iancu Duzinschi a rămas alături de regina Greciei, ca sfetnic de mare încredere, până la sfârşitul anului 1947, când după abdicarea forţată a lui Mihai I, întreaga familie regală, câtă era în ţară, inclusiv unchii şi mătuşile dinspre tată, între care şi Regina Elisabeta, pleacă în exil. Lua sfârşit una din etapele faste ale biografiei lui Iancu Duzinschi, ca sfetnic al Reginei Elisabeta a Greciei, la Banloc, timp de aproape patru ani.

Probabil se cunoşteau dinainte de primăvara anului 1944, iar întâlnirea cu regina şi şederea fostului deputat la Banloc n-au fost, totuşi, întâmplătoare.

Articol semnat de Victor Teişanu în Mesagerul de Darabani.

72,333 Comments

  1. Williamwaw

    Хотите улучшить свои английский? Окунитесь в увлекательный мир английского языка через фильмы и сериалы на английском. Насладитесь процессом изучения, погружаясь в занимательные сюжеты и диалоги на языке оригинала. Подробнее на сайте https://serialy-na-angliiskom.pp.ua. Фильмы и сериалы на английском не только помогут вам расширить словарный запас, но и сделают лучше понимание английской языка на слух. Используйте просмотры сериалов на английском в качестве увлекательного метода изучения.

    Reply
  2. scam

    I highly advise stay away from this site. The experience I had with it was nothing but dismay along with doubts about fraudulent activities. Proceed with extreme caution, or alternatively, look for an honest site to fulfill your requirements.

    Reply
  3. scam

    I urge you stay away from this platform. The experience I had with it was nothing but disappointment and suspicion of fraudulent activities. Exercise extreme caution, or better yet, find a trustworthy platform to meet your needs.

    Reply
  4. scam

    I urge you stay away from this platform. The experience I had with it has been only frustration along with suspicion of deceptive behavior. Exercise extreme caution, or alternatively, find an honest service for your needs.

    Reply
  5. criminal

    I highly advise stay away from this platform. The experience I had with it has been only frustration as well as suspicion of scamming practices. Exercise extreme caution, or even better, find a more reputable service to fulfill your requirements.

    Reply
  6. scam

    I urge you steer clear of this platform. My own encounter with it has been purely frustration and doubts about deceptive behavior. Proceed with extreme caution, or better yet, look for an honest platform to meet your needs.

    Reply
  7. scam

    I highly advise steer clear of this platform. My own encounter with it was purely disappointment and concerns regarding scamming practices. Proceed with extreme caution, or better yet, find a trustworthy service to fulfill your requirements.

    Reply

So, what do you think ?