Bărbat extrem de carismatic, învăţătorul dărăbănean Iancu Duzinschi a trăit cu aceeaşi intensitate atât la catedră, cât şi pe tărâmul culturii sau al politicii. Pentru meritele sale pedagogice a fost mulţi ani revizor şcolar. Afinităţile culturale i-au îndreptat paşii înspre specificul naţional, prioritar în epocă, după modelul Nicolae Iorga. De altfel, a fost un colaborator harnic al marelui istoric, atât în Parlamentul României Mari, cât şi în paginile publicaţiei „Neamul Românesc”.
Când, în ultimul război, înfrângerea Germaniei devenea treptat o certitudine şi instalarea comunismului la noi doar o problemă de timp, fostul deputat Iancu Duzinschi, în primăvara anului 1944, părăsea Darabaniul, refugiindu-se în zona Timişoarei, mai exact la castelul din Banloc al Principesei Elisabeta, fiica regelui nostru Ferdinand Loialul, şi fostă regină a Greciei, timp de 12 ani, ca soţie a lui George al II-lea, cel asasinat în Franţa, la Marsilia (1936), unde se afla în vizită oficială. La Banloc, Iancu Duzinschi a rămas alături de regina Greciei, ca sfetnic de mare încredere, până la sfârşitul anului 1947, când după abdicarea forţată a lui Mihai I, întreaga familie regală, câtă era în ţară, inclusiv unchii şi mătuşile dinspre tată, între care şi Regina Elisabeta, pleacă în exil. Lua sfârşit una din etapele faste ale biografiei lui Iancu Duzinschi, ca sfetnic al Reginei Elisabeta a Greciei, la Banloc, timp de aproape patru ani.
Probabil se cunoşteau dinainte de primăvara anului 1944, iar întâlnirea cu regina şi şederea fostului deputat la Banloc n-au fost, totuşi, întâmplătoare.
Articol semnat de Victor Teişanu în Mesagerul de Darabani.
I urge you stay away from this site. My own encounter with it has been purely dismay as well as suspicion of scamming practices. Exercise extreme caution, or even better, find a more reputable service to meet your needs.
Big fat ebony cock for a young milf
https://amateur-cornudos-lovers.fetish-matters.com/?breana-ayla
lalablublu
lacolinaecuador.com
Hongzhi 황제는 방금 하녀의 모습을 흉내 냈지만 부드럽게 껍질을 벗겼습니다.
I appreciate you sharing this blog.Really thank you! Cool.
Create an environment of total acceptance and unconditional love between you and your partner
Как рассчитывается стоимость строительной экспертизы.
Проведение строительной экспертизы Москва https://www.stroitelnaya-expertiza-moskva.ru/ .
Thanks for the blog post.Much thanks again. Awesome.
Ladarnas provides in-depth journalism and insight into the news and trends impacting the convenience store space. https://ladarnas.com
view it now https://1inch-app.org/2023/11/17/the-scalability-of-1inch-exchange-handling-high-transaction-volumes/
I strongly recommend to avoid this site. My own encounter with it was purely dismay as well as doubts about scamming practices. Proceed with extreme caution, or better yet, look for a trustworthy site to fulfill your requirements.
discount cialis