Bărbat extrem de carismatic, învăţătorul dărăbănean Iancu Duzinschi a trăit cu aceeaşi intensitate atât la catedră, cât şi pe tărâmul culturii sau al politicii. Pentru meritele sale pedagogice a fost mulţi ani revizor şcolar. Afinităţile culturale i-au îndreptat paşii înspre specificul naţional, prioritar în epocă, după modelul Nicolae Iorga. De altfel, a fost un colaborator harnic al marelui istoric, atât în Parlamentul României Mari, cât şi în paginile publicaţiei „Neamul Românesc”.
Când, în ultimul război, înfrângerea Germaniei devenea treptat o certitudine şi instalarea comunismului la noi doar o problemă de timp, fostul deputat Iancu Duzinschi, în primăvara anului 1944, părăsea Darabaniul, refugiindu-se în zona Timişoarei, mai exact la castelul din Banloc al Principesei Elisabeta, fiica regelui nostru Ferdinand Loialul, şi fostă regină a Greciei, timp de 12 ani, ca soţie a lui George al II-lea, cel asasinat în Franţa, la Marsilia (1936), unde se afla în vizită oficială. La Banloc, Iancu Duzinschi a rămas alături de regina Greciei, ca sfetnic de mare încredere, până la sfârşitul anului 1947, când după abdicarea forţată a lui Mihai I, întreaga familie regală, câtă era în ţară, inclusiv unchii şi mătuşile dinspre tată, între care şi Regina Elisabeta, pleacă în exil. Lua sfârşit una din etapele faste ale biografiei lui Iancu Duzinschi, ca sfetnic al Reginei Elisabeta a Greciei, la Banloc, timp de aproape patru ani.
Probabil se cunoşteau dinainte de primăvara anului 1944, iar întâlnirea cu regina şi şederea fostului deputat la Banloc n-au fost, totuşi, întâmplătoare.
Articol semnat de Victor Teişanu în Mesagerul de Darabani.
ラブドール えろI see him again a little while later,taking a redhead from behind against the fireplace,
game1kb.com
따라서 Wang Shouren은 예방 조치를 취하기 위해 결정적인 결정을 내 렸습니다.
I highly advise stay away from this site. My personal experience with it was only dismay and suspicion of scamming practices. Exercise extreme caution, or even better, find an honest service to fulfill your requirements.
울산콜걸
I strongly recommend stay away from this platform. My personal experience with it was only disappointment and doubts about scamming practices. Proceed with extreme caution, or even better, find a more reputable site for your needs.
Pull my ass apart to pet my pretty prolapse
https://milf-anal-hot-jock-big-cock.fetish-matters.com/?kaitlynn-alia
Have you ever thought about creating an ebook or guest authoring on other websites?
I have a blog centered on the same ideas you discuss and would love
to have you share some stories/information. I know my subscribers would value your work.
If you’re even remotely interested, feel free to shoot me an e mail.
Hello, every time i used to check web site posts here in the
early hours in the daylight, since i enjoy to gain knowledge of more and more.