Bărbat extrem de carismatic, învăţătorul dărăbănean Iancu Duzinschi a trăit cu aceeaşi intensitate atât la catedră, cât şi pe tărâmul culturii sau al politicii. Pentru meritele sale pedagogice a fost mulţi ani revizor şcolar. Afinităţile culturale i-au îndreptat paşii înspre specificul naţional, prioritar în epocă, după modelul Nicolae Iorga. De altfel, a fost un colaborator harnic al marelui istoric, atât în Parlamentul României Mari, cât şi în paginile publicaţiei „Neamul Românesc”.
Când, în ultimul război, înfrângerea Germaniei devenea treptat o certitudine şi instalarea comunismului la noi doar o problemă de timp, fostul deputat Iancu Duzinschi, în primăvara anului 1944, părăsea Darabaniul, refugiindu-se în zona Timişoarei, mai exact la castelul din Banloc al Principesei Elisabeta, fiica regelui nostru Ferdinand Loialul, şi fostă regină a Greciei, timp de 12 ani, ca soţie a lui George al II-lea, cel asasinat în Franţa, la Marsilia (1936), unde se afla în vizită oficială. La Banloc, Iancu Duzinschi a rămas alături de regina Greciei, ca sfetnic de mare încredere, până la sfârşitul anului 1947, când după abdicarea forţată a lui Mihai I, întreaga familie regală, câtă era în ţară, inclusiv unchii şi mătuşile dinspre tată, între care şi Regina Elisabeta, pleacă în exil. Lua sfârşit una din etapele faste ale biografiei lui Iancu Duzinschi, ca sfetnic al Reginei Elisabeta a Greciei, la Banloc, timp de aproape patru ani.
Probabil se cunoşteau dinainte de primăvara anului 1944, iar întâlnirea cu regina şi şederea fostului deputat la Banloc n-au fost, totuşi, întâmplătoare.
Articol semnat de Victor Teişanu în Mesagerul de Darabani.
howeversuppose you added a headline that makes people desire more?I mean Calligraphy Held in 2014 – JAAI is a little boring.You might glance at Yahoo’s front page and note how they create news headlines to getviewers to click.セックス ドール
What’s Going down i am new to this, I stumbled upon this I’ve discovered It
absolutely helpful and it has helped me out loads.
I am hoping to give a contribution & help other customers like its aided me.
Great job.
Here is my website :: ZOG909 Situs Judi Online Slot5000 Gampang Menang
game1kb.com
Fang Jifan은 똑바로 앉았습니다. “당신이 말한대로 말하세요. 내 감정은 신경 쓰지 마세요.”
animehangover.com
Hongzhi 황제는 마차에 앉아 마차 밖에서 소음을 들었습니다.
Everyone loves what you guys tend to be up too. Such clever work and exposure!
Keep up the terrific works guys I’ve incorporated you
guys to my own blogroll.
my website :: ceramic coating santa clarita
I needed to thank you for this fantastic read!!
I certainly loved every little bit of it. I’ve got you book-marked
to look at new stuff you post…
Feel free to visit my web-site :: mobile car detailing santa clarita
augmentin xr
List of categories on yuvutu homemade amateur porn movies
https://pain-youtuber.fetish-matters.net/?kaela-martha
Please let me know if you’re looking for a writer for your blog.
You have some really good articles and I
think I would be a good asset. If you ever want to take some of the load off, I’d really like
to write some content for your blog in exchange for a link back to mine.
Please send me an e-mail if interested. Many thanks!
Take a look at my page; mobile car detailing santa clarita
While I settled in,locating the pre-ordered Asti Spumante in the mini-fridge and figuring out the purpose of each of the many,人形 エロ
Hello, I enjoy reading through your article.
I wanted to write a little comment to support you.
Also visit my web page … santa clarita car detailing
diflucan prescription cost
What’s up everyone, it’s my first visit at this website, and paragraph is genuinely fruitful in favor of me, keep up posting these types of
content.
Here is my site :: Joshua Maddux
albuterol tablets cost
Feldhaus Klinker https://www.kirpich-bruschatka.ru/ .