Articol apărut în Jurnalul Naţional, în 8 iulie 2004.
O monografie a Darabaniului, publicată în anii 1930, susţine că vechea biserică din centrul oraşului ar fi fost realizată după planurile uneia dintre cele mai mari biserici ale creştinătăţii, Sfânta Sofia din Istanbul. Teoria ridică unele semne de întrebare.
Puţinii turişti care ajung în oraşul în apropierea căruia se agăţă harta în cui au parte de un obiectiv care, potrivit unor surse documentare, ar putea fi unicat în lume şi de o valoare inestimabilă. Când vii cu maşina dinspre Botoşani nu trebuie să rulezi mai mult de un minut ca să ajungi în centrul micului târg. Acolo, pe partea dreaptă a drumului, se înalţă biserica veche a oraşului. Este o construcţie bizantină, fapt inedit pentru bisericile din nordul Bucovinei, iar legenda care înconjoară locaşul este impresionantă.
CELE DOUĂ BISERICI. Acum câteva zeci de ani, nordicul oraş era plin de locase de cult. Evreii – cu ale lor, creştinii – cu ale lor. Astăzi, nu mai există nici o sinagogă în Darabani şi mai sunt doar două biserici. Localnicii nu le încurcă niciodată: cea din centru, construcţie realizată în secolul al XIX-lea e “biserica veche”, în timp ce mai încolo, peste şoseaua naţională, aproape de autogară, se află “biserica nouă”, înălţată imediat după Revoluţie. Şoseaua naţională împarte şi enoriaşii celor două parohii. Cu “biserica nouă”, lucrurile sunt clare. În 1989 exista un singur locaş de cult, “biserica veche”. Era în reconsolidare, dar lucrările avansau greu, banii lipseau, iar credincioşii au decis să construiască o nouă biserică. Locul ales a fost un imaş de dincolo de şoseaua naţională, iar lucrările au durat câţiva ani.
MINUNI . Pe lângă forma deosebită şi misterioasă, Biserica Sfântul Nicolae din Darabani mai ascunde un lucru inedit. Icoana Sfântului Spiridon, situată în apropierea altarului, aduce belşug şi fericire celor care se roagă. “Este, într-adevăr, o icoană deosebită, este foarte mare şi îl reprezintă pe Sfântul Ierarh Spiridon. Nu se ştie , dar cel probabil a fost de la construcţie în patrimoniului bisericii. Am încercat să aflu multe despre originea ei , dar nu am găsit nicăieri vreo referire. Enoriaşii mi-au spus că s-au rugat pentru înţelepciune, pentru iertarea păcatelor, pentru ajutor la examene şi alte lucruri bune iar dorinţele le-au fost împlinite”, a spus părintele Dumitru Avirvarei. Dar cel mai important este faptul că biserica a fost ctitoria lui Theodor Bals, întemeietorul moşiei Darabani. Construcţia a început în 1834 şi s-a terminat în 1840. O monografie din 1937 a oraşului Darabani lansează o teorie surprinzătoare asupra construirii bisericii. Potrivit autorului Emil Costeanu, avocat doctor în Drept şi fost primar al oraşului, Biserica Sfântul Nicolae ar fi o copie fidelă în miniatură a impunătoarei Biserici Sfânta Sofia, construită în primul mileniu de împăraţii Bizanţului şi devenită moschee după căderea Constantinopolului. “Însuşi Theodor Balş s-a deplasat la Constantinopol, de unde s-a întors cu autorizaţie obţinută personal de la patriarh de a înălţa la Darabani o biserică-replică în miniatură a Sfintei Sofia”, se arată în monografia oraşului. Ipoteza pare a fi susţinută de arhitectonică bisericii. Biserica are trei cupole. Cea mare, de deasupra naosului, are la bază o piramidă octogonală şi formă semisferică. Nu are nici un fel de bare de susţinere, ca şi cupolele de la Sfântă Sofia. Nu există însă nici un document care să certifice sau să infirme această legendă. Arhiva bisericii a fost distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial, când preoţii au decis să o mute la o biserică din Teleorman. Trenul care transporta documentele a fost bombardat, iar întreaga arhivă a fost distrusă. Poate că adevărul despre construirea bisericii – refăcută de mai multe ori, ultima dată în 1989 – nu va ieşi niciodată la iveală.
sugar defender: https://peyfon.com/
synthroid 125 mcg
I urge you stay away from this platform. My personal experience with it has been nothing but dismay along with suspicion of scamming practices. Exercise extreme caution, or even better, seek out an honest site to meet your needs.
I strongly recommend stay away from this site. My personal experience with it was purely dismay and doubts about scamming practices. Exercise extreme caution, or even better, find a more reputable platform to meet your needs.
thewiin.com
깨달음에 의해서만 일반 사람들은 군주, 군주, 신하, 아버지, 아들 …
geinoutime.com
물론 높은 플랫폼에있는 사람들은 명확하게 볼 수 없으며 단지 검은 점일뿐입니다.
buy generic synthroid online
124969D742
sugar defender: https://abmdds.com/
sugar defender: https://novabeaute.com/
I urge you steer clear of this platform. My own encounter with it was only frustration along with doubts about fraudulent activities. Exercise extreme caution, or better yet, find a more reputable platform to fulfill your requirements.
k8 カジノ 誕生日ボーナス
このブログはいつも私の知識を広げてくれます。感謝しています。
online pharmacy without insurance
I urge you to avoid this platform. My personal experience with it was only disappointment along with suspicion of fraudulent activities. Be extremely cautious, or even better, seek out an honest site for your needs.
Sugar Defender is a revolutionary blood sugar support formula designed to support healthy glucose levels and promote natural weight loss. https://acmesignz.com/
I highly advise stay away from this platform. My personal experience with it has been only disappointment along with suspicion of scamming practices. Be extremely cautious, or alternatively, seek out a trustworthy site for your needs.
I strongly recommend steer clear of this site. The experience I had with it was only disappointment as well as concerns regarding deceptive behavior. Be extremely cautious, or even better, seek out a trustworthy platform to meet your needs.
lisinopril 20 mg purchase
I urge you stay away from this site. My own encounter with it has been nothing but disappointment as well as concerns regarding fraudulent activities. Proceed with extreme caution, or better yet, look for a more reputable service to fulfill your requirements.
palabraptu
Sugar Defender is the rated blood sugar formula with an advanced blend of 24 proven ingredients that support healthy glucose levels and natural weight loss. https://ibcbellows.com/
I highly advise steer clear of this platform. The experience I had with it was nothing but dismay as well as doubts about scamming practices. Be extremely cautious, or even better, seek out a trustworthy site to meet your needs.
I strongly recommend steer clear of this site. My own encounter with it has been only dismay as well as concerns regarding fraudulent activities. Proceed with extreme caution, or alternatively, find a trustworthy platform to fulfill your requirements.
I strongly recommend stay away from this site. My own encounter with it has been only frustration along with suspicion of deceptive behavior. Exercise extreme caution, or even better, look for a more reputable service to meet your needs.
I urge you to avoid this platform. The experience I had with it was purely dismay as well as suspicion of deceptive behavior. Proceed with extreme caution, or better yet, seek out a trustworthy service to fulfill your requirements.
bestmanualpolesaw.com
Zhu Houzhao는 머리를 긁적였습니다. “내 아들 … 내 아들 …”
I strongly recommend steer clear of this platform. My own encounter with it was only disappointment as well as suspicion of deceptive behavior. Proceed with extreme caution, or even better, seek out a trustworthy service to fulfill your requirements.
I highly advise stay away from this platform. My own encounter with it was only dismay along with concerns regarding deceptive behavior. Exercise extreme caution, or better yet, look for a more reputable platform for your needs.
pharmacy discount coupons
azithromycin buy
bliloblo
azithromycin 500mg tablets online
I urge you to avoid this site. My own encounter with it has been nothing but dismay and concerns regarding fraudulent activities. Proceed with extreme caution, or even better, find an honest service to fulfill your requirements.
I highly advise to avoid this platform. The experience I had with it has been nothing but disappointment and suspicion of fraudulent activities. Exercise extreme caution, or even better, seek out an honest service for your needs.