Pentru mai bine de jumătate din populaţia României locul unde se agaţă harta în cui se indentifică cu locaţia oraşului Darabani. Şi mai mulţi nici măcar nu au auzit decât la ştiri de acest oraş şi de cele mai multe ori îi stâlcesc numele.
Puţini ştiu, însă, că Darabaniul trăieşte. Trăieşte ca orice mic orăşel în anonimat, un anonimat care din câte se pare asigură confortul şi liniştea sufletelor de aici. Din când în când mai apare câte o minte luminată care aminteşte lumii de Darabani. În rest viaţa aici e tăcută şi timidă. Sunt multe lucruri pe care Darabaniul le are de arătat lumii. De asta m-au convins oamenii de pe aceste meleaguri. Ca un venetic ce sunt, ochii mei sunt acaparaţi de orice mişcă atunci când intru în Darabani. Portul, temperamentul, tristeţea de pe feţele oamenilor, mersul grăbit, însă, abia acum, după mai mulţi ani, am început încetul cu încetul să-i cunosc pe cei care locuiesc aici. Cel puţin aşa cred.
Dărăbăneanul vrea în primul rând respect. Nu te deranjează şi nu-ţi spune “dă-te deoparte” atât timp cât nu-l calci pe opincă, sau pe bătături, ca să nu fiu prost înţeles. Are orgoliu şi te străfulgeră cu privirea atunci când îndrăzneşti să-i pui la încercare personalitatea. Dărăbăneanul e un fel de Moromete căruia îi place să vorbească puţin. Nu se întinde la discuţii inutile, iar dacă e cazul, îţi retează lălăiala fără milă. Sunt oameni cu care nu te împrieteneşti în cinci minute. Te analizează, te studiază, te pune la încercare. În schimb prieteniile legate aici greu se destramă. Îşi iubesc istoria şi cultura.
După sute de ani amintesc cu demnitate de boierii care au cârmuit aceste pământuri, semn că rădăcinile lor sunt aici de multă vreme şi nu pot fi clintiţi sub nicio formă. Unii cârcotaşi spun că mulţi dintre dărăbăneni sunt rusofili convinşi din tată în fiu datorită celor două lungimi de băţ care-i desparte de graniţă. E drept. Am cunoscut şi eu rusofili convinşi în Darabani pentru care istoria fostului URSS a devenit în timp o carte de căpătâi. Diferenţa este că aceşti oameni au luat şi şi-au însuşit doar ceea ce au crezut ei de cuviinţă din tradiţia, cultura şi istoria rusă. Mesele dărăbănenilor gem din toţi rărunchii în timpul sărbătorilor, iar băuturile curg la fel ca la vecinii noştri.
Nu acceptă compomisuri şi vei rămâne veşnic un vizitator dacă încerci să le schimbi stilul de viaţă. Oamenii ăştia se îndârjesc să existe chiar dacă în acest colţ uitat de lume nu foarte mulţi şefuleţi ajung să se perinde vreodată în viaţă. Nu se laudă cu cine ştie ce industrie măreaţă însă au învăţat să se descurce.
Ştiu încă din cele mai vechi timpuri că în iernile geroase străinii, fie ei şi comercianţi avizi după îmbogăţire, uită pentru o perioadă de ei. În tot acest timp viaţa merge înainte. Orice descriere a zonei nu poate cuprinde toată viaţa din Darabani. Nu există decât o singură posibilitate. Porţile dărăbănenilor sunt în permanenţă deschise. Veniţi şi convingeţi-vă singuri, chiar dacă trebuie să ajunge-ţi în locul unde se agaţă harta în cui său, după cum spun unii, acolo unde intră crivăţul în ţară.
Editorial semnat de Marius Prelipceanu în Momentul de Darabani.
Thanks so much for the blog. Much obliged.
I value the blog post.Much thanks again. Really Cool.
Wow, great article. Cool.
Major thanks for the post.Really looking forward to read more. Awesome.
fun88 ทางเข าเด ทท อป เป็นที่นิยมในการเดิมพันกีฬาที่หลากหลาย คุณสามารถเลือกเดิมพันในกีฬาที่คุณชื่นชอบได้ นอกจากนี้ยังมีคาสิโนสดที่น่าตื่นเต้นรอคุณอยู่ เช่น บาคาร่า รูเล็ต และสล็อตออนไลน์อีกมากมาย
Very informative post.
Im obliged for the article post.Really looking forward to read more. Fantastic.
Major thanks for the blog.Much thanks again. Fantastic.
Looking forward to reading more. Great post.Much thanks again. Keep writing.
This is one awesome article.Really thank you! Fantastic.
Really appreciate you sharing this article.Much thanks again. Cool.
Thanks a lot for the article post. Will read on…
Thanks a lot for the blog post.Much thanks again. Much obliged.
Im grateful for the blog.Really looking forward to read more. Cool.
Wow, great article post.Thanks Again. Cool.
Major thanks for the post.Thanks Again. Much obliged.
Great, thanks for sharing this blog. Fantastic.
Great blog article.Really thank you!
Really informative blog post.Really thank you! Much obliged.
Im thankful for the blog article. Keep writing.
Thank you for your blog post.Really looking forward to read more. Really Cool.
The most talked about weight loss product is finally here! FitSpresso is a powerful supplement that supports healthy weight loss the natural way. Clinically studied ingredients work synergistically to support healthy fat burning, increase metabolism and maintain long lasting weight loss. https://fitspresso-try.com/
A big thank you for your article post.Really thank you!
Im thankful for the blog article. Fantastic.
Thanks again for the post. Will read on…
Muchos Gracias for your article.Really looking forward to read more. Want more.
I really like and appreciate your post. Fantastic.
Hey, thanks for the post.Really thank you! Much obliged.
Awesome blog article.Really looking forward to read more. Really Cool.
A big thank you for your blog. Want more.
Say, you got a nice blog post.Really looking forward to read more. Fantastic.