Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

“Miroase a premiul Nobel…”

2,416

Săptămânalul Viaţa Medicală aduce, în numărul din 1 iulie, o veste cu adevărat extraordinară. Rezultat al unei cercetări întreprinse vreme de treizeci de ani, academicianul dărăbănean Leon Dănăilă şi biologul Viorel Păiş au făcut o descoperire care ar putea, în timp, revoluţiona lumea medicală.

Spicuiri din interviul cu Leon Dănăilă şi Viorel Păiş pe care îl puteţi găsi, integral, în Viaţa Medicală:

Împreună am descoperit o nouă celulă în creier. Premieră mondială. Cercetarea am început-o în urmă cu trei decenii. Un moment important a fost anul 1986, când am ajuns la o evidenţă, studiind ţintit ateroscleroza cerebrală – am publicat şi două cărţi pe această temă, peste o mie de pagini – dar atunci nu am îndrăznit să venim cu un verdict. Apoi, an de an – se poate vedea şi în bibliografie – am mai adăugat câte ceva, încât azi nu mai avem dubii că este vorba de o entitate citologică morfofuncţional nouă.

Din 2006, am demarat prezentarea rezultatului cercetărilor noastre la trei congrese mondiale (Cape Town, San Diego şi Los Angeles).

Cordocitprotectocitul este o celulă santinelă activă, omniprezentă, implicată în multe fenomene, dar care nu a prea fost băgată în seamă sau a fost confundată cu alte citotipuri. Dar funcţiile ei – stabilite de noi în premieră – nu le veţi găsi enumerate nicăieri în literatura mondială.

Cele trei atlase legate de celula noastră, publicate în 2006, 2008 şi 2011, le-am trimis din Australia până în Canada. Unii au mărturisit că nu ştiu despre ce este vorba şi că vor să cerceteze. Iar alţii au spus: „Miroase a premiul Nobel“

2,416 Comments

  1. Java Burn Review

    I must admit that your post is really interesting. I have spent a lot of my spare time reading your content. Thank you a lot!a fantastic read

    Reply
  2. Java Burn Review

    Yοu could certainly ѕee your skillps wіthin the worк you write.The sector hopes for more passionate writers sch as you who are notafrɑid ttо mention how they believe. Always gοafter your heart.Also vvisit my blog; Kunjungi Situs

    Reply

So, what do you think ?