Înainte de 1989 autoritățile locale din Darabani se străduiau să-i convingă pe mai marii țării de utilitatea câtorva proiecte majore de investiții la Darabani. Câteva dintre ele chiar au primit girul Bucureștiului, în timp ce altele s-au ales numai cu acorduri de principiu și cu amânări repetate, pe fondul situației economice tot mai proaste prin care trecea țara.
Drumul de fier
În 1989 construcția liniei ferate ajunsese deja la Săveni, eveniment privit cu oarecare gelozie de către dărăbănenii nerăbdători să vadă calea ferată la ei acasă. Construcția drumului de fier din nordul țării a continuat apoi către Drăgușeni și Mileanca, unde se finalizase deja terasamentul până în toamna lui 1989. Urma amenajarea liniilor ferate propriu-zise și construirea a mai puțin de 10 kilometri de cale ferată până la Darabani. Gara de la Darabani urma să fie amplasată în zona fostului Obor (actuala fabrică Sagrod, de prelucrare a cărnii). După Revoluție însă proiectul căii ferate a fost oprit, iar gara de la Săveni (foto) a fost închisă (1992).
Revoluția industrială
La alți 10 kilometri distanță de Darabani a fost descoperit în anii ’80 cel mai mare zăcământ de gips din România și al patrulea ca mărime din Europa. Geologii l-au convins pe Ceaușescu să investească 80 de milioane de dolari la Ivancăuți, în industria de exploatare şi prelucrare a zăcământului de gips. Decretul prezidenţial semnat la 1 decembrie 1989 prevedea începerea lucrărilor de construcție a unor combinate industriale în nordul judeţului în chiar anul următor. Probabil că investiția ar fi schimbat definitiv viața Darabaniului, dar e greu de spus dacă această industrializare ar fi fost cu adevărat benefică sau nu. Cert e că unora dintre dărăbănenii contemporani cu evenimentul nu le pare prea rău că proiectul industrial a fost anulat: răsuflă ușurați la gândul că pot în continuare respira aer curat la Darabani.
Orașul verde
Înainte de 1989 autoritățile plănuiau să schimbe fața orașului. Visul tuturor primarilor de la finalul secolului trecut a fost construirea unui ștrand pe valea Rătușanu (actuala alee Theodor Balș), așa că proiectul a fost mereu inclus în planurile mandatelor electorale. Înainte de Revoluție s-a ajuns chiar la aprobarea Planului Urbanistic General al orașului, care cuprindea, pe lângă proiectul de agrement de la Rătușanu, și alte amenajări vaste de zone verzi, noi clădiri de interes public și ansambluri de locuințe care urmau să completeze cele două cartiere de blocuri ale orașului.
Noi edificii de cultură și sport
Tot în centru urma să se construiască o clădire impunătoare, noua Casă de Cultură. Ridicarea acestui ateneu a fost principalul angajament al primarilor din ’70 încoace, niciunul nereușind însă mare lucru în acest sens. La începutul anilor ’80 primăria a primit autorizația de începere a lucrărilor: Casa de Cultură Darabani, care avea să se numească oficial „Clubul muncitoresc”, urma să găzduiască, printre altele, o sală de spectacole cu 500 de locuri. Lucrările au început câțiva ani mai târziu, dar nu au fost finalizate nici până astăzi.
Tot 500 de locuri, în tribune de această dată, urma să aibă și noul stadion al orașului. Proiectul, semnat chiar în 1989 de un arhitect sucevean, cuprindea o bază de sport modernă dotată cu vestiare, dușuri și gradene. Noul stadion urma să aibă un gazon perfromant, cu drenaj, iar primăria intenționa să înceapă lucrările în 1990.
Regrete?
E greu de spus dacă aceste proiecte ar fi fost cu adevărat puse în practică dacă Revoluția nu ar fi avut loc. Datoria externă apăsase greu pe umerii guvernului comunist, care probabil și-ar fi continuat politica de reducere a cheltuielilor și de limitare a investițiilor. De altfel, înainte să învinovățim Revoluția pentru lipsurile infrastructurii dărăbănene, e bine să ne amintim și de proiectele recente menite să schimbe fața orașului, dar care au fost și ele amânate mereu.
Unul dintre laitmotivele anilor ’90 la Darabani a fost asfaltarea străzilor. Cei 2 kilometri de asfalt care au apărut în ultimii 20 de ani sunt puțini în comparație cu cei din visele dărăbănenilor sau din planurile administrațiilor locale de după Revoluție. În mai multe rânduri s-a vorbit despre atragerea de noi instituții bancare la Darabani, care ar fi urmat să cumpere clădiri publice sau private din centrul orașului (între care și clădirea vechii Poște), însă băncile se lasă încă așteptate. La mijlocul anilor ’90 oficialii orașului primiseră toate aprobările necesare pentru extinderea rețelei de gaz metan la Darabani. Proiectul a fost însă tărăgănat și, mai apoi, anulat din cauza mutării centralei companiei energetice de la Mediaș la București.
După 50 de ani agitați, petrecuți egal de o parte și de alta a Revoluției, clădirea Casei de Cultură, care și-a schimbat între timp stăpânul, stă și astăzi neterminată. Un schelet trist, dar – să recunoaștem – promițător, ne privește în fiecare zi din centrul orașului, vrând parcă să ne facă pe toți să înțelegem ce am putea fi.
Your creativity and intelligence shine through this post. Amazing job!
What a refreshing take on this subject. I completely agree with your points!
ਵੱਡੇ ਕੁੱਕੜ ਪੋਰਨ madisonivysex.zpVrWfz2d3c
This article really resonated with me. I’ve been struggling with the same issue for a while now, and it’s refreshing to see someone else articulate it so well
कट्टर अश्लीलता hkyonet.Bl6bkxoOqyi
qiyezp.com
Zhu Houzhao는 땀을 많이 흘리고 있었고 정오 였고 식사 시간이었습니다.
Thank you for sharing your personal experience. It’s inspiring to see how you overcame such obstacles, and it gives me hope for my own journey
बीबीडब्ल्यू अश्लील txechdyzxca.vob5DKKnjuu
I found the tips in this article incredibly practical and actionable. Can’t wait to implement them in my own life
Die neue Avenger fake uhren Kollektion umfasst vier verschiedene Formate,die jeweils sorgfältig gefertigt sind und aus einer Auswahl an Militärlederarmbändern mit Dornfaltschließe oder dreireihigen Edelstahlarmbändern mit mikroverstellbarer Faltschließe bestehen.
instagram begeni satin al
Such a well-researched piece! It’s evident how much effort you’ve put in.
I admire the way you tackled this complex issue. Very enlightening!
I admire the way you tackled this complex issue. Very enlightening!
हेनतई, एनीमे अश्लील बा hjkvbasdfzxzz.vfYXz6konfX
स्विंगर्स अश्लील qqyyooppxx.XliLiBsEfQe
falbobrospizzamadison Bisexual porn jkkıjxxx.lpoPBuEkC3J
landuse Fake Taxi porn lancdcuse.hOhw6UGpMyo
jenniferroy 黒と白のポルノ japanesexxporns.i1K1amzI0Qy
This post is a testament to your expertise and hard work. Thank you!
I admire the way you tackled this complex issue. Very enlightening!
Your attention to detail is remarkable. I appreciate the thoroughness of your post.
ladyandtherose MILF porn backlinkseox.V5YtVd3VERt
goodhere Ebony porn vurucutewet.fV68k7V69kH
Thank you for sharing your personal experience. It’s inspiring to see how you overcame such obstacles, and it gives me hope for my own journey
MV Lehti:n Wikipedia-sivu on ollut kiistanalainen ja usein muokattu, sillä sen sisältöön on liitetty useita väitteitä ja kiistoja sen puolueellisuudesta ja luotettavuudesta. Sivustolla käytävä keskustelu heijastaa laajempaa debattia median luotettavuudesta ja objektiivisuudesta.
fashionflag hd pirn free fashionflag.MBLjJZ2Trp7
I found the tips in this article incredibly practical and actionable. Can’t wait to implement them in my own life
Muchos Gracias for your post.Really looking forward to read more. Really Cool.
Wow, I never thought about it that way before. Great food for thought
slots for real money free slots Loading…
Im grateful for the article.Really looking forward to read more. Great.
kolay yemek tarifleri
I think this is a real great blog.Thanks Again. Want more.
A big thank you for your post.Thanks Again. Will read on…
I love how practical the tips in this post are. Definitely going to implement them
I’m in awe of the way you handle topics with both grace and authority.
A round of applause for your article.Really looking forward to read more. Want more.
I really enjoy the article.Really looking forward to read more. Fantastic.
Very informative blog.Thanks Again. Great.
I appreciate the unique viewpoints you bring to your writing. Very insightful!
Very informative article.Thanks Again. Want more.
En İyi Kadın Blogu
I value the blog.Really looking forward to read more.
Im thankful for the blog article.Thanks Again. Great.
You’ve presented a complex topic in a clear and engaging way. Bravo!
Thanks a lot for the article post.Really thank you! Cool.
Appreciate you sharing, great blog article.Thanks Again. Keep writing.
I appreciate you sharing this blog article. Much obliged.
I love your writing style! It’s engaging and easy to follow, which makes reading your posts a pleasure.