Dacă familia Balș numai într-un interval de vreo 70 de ani a înzestrat Darabanii cu așezăminte ce fac cinste puținelor localități din ținut, e ușor de presupus ce ar fi însemnat Darabanii dacă Theodor Balș și urmașii săi ar fi apărut mai devreme și ar fi plecat mai târziu.
Din însemnările avocatului dărăbănean Emil Costeanu, 1937
Scurta poveste a Bălșeștilor la Darabani a început în 1824, când Theodor, pe atunci mare logofăt al Moldovei, decide înființarea unui târg pe moșia familiei sale din Darabani și construcția unui conac în localitate. Câteva decenii mai târziu scrierile vremii vorbeau despre un târg al Darabanilor care rivaliza ca mărime cu cel al Brăilei, fiind un nod negustoresc important și o comunitate în plină dezvoltare. Au trecut de-atunci aproape două secole, iar Bălșeștii nu mai sunt demult pe aici. Ne-au rămas așezămintele lor, neegalate încă în termeni de importanță și frumusețe, precum și amintirea unor conducători ai Moldovei care s-au stabilit cândva la Darabani.
Theodor Balș la Darabani
Moșia Darabanilor se afla deja în proprietatea Bălșeștilor de trei generații când Theodor Balș a hotărât să investească mai mult în regiune. Prin achiziții succesive, Theodor C. Balș a dublat întinderea de teren a moșiei, față de cea moștenită de la tatăl său Constantin, apoi a decis începerea construcției conacului și a bisericii din localitate. A cerut și primit de la domnitorul Mihail Sturdza hrisovul de transformare a așezării în târg și a facilitat dezvoltarea comerțului în regiune, prin oferirea de înlesniri economice comercianților.
Printre realizările lui Theodor Balș la Darabani:
- 1824-1834: Construcția conacului Balș, care avea să devină, după plecarea Bălșeștilor din Darabani, sediul primăriei și al judecătoriei, iar – în prezent – al bibliotecii locale;
- 1834-1840: Construcția bisericii Sf. Nicolae din Darabani, după planul catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol. În 1955 biserica a fost declarată monument istoric;
- 1837: Obținerea, prin Hrisovul Gospod Nr. 28 din 21 iunie 1837, a statutului de târg pentru Darabani, eveniment care avea să schimbe în bine pentru totdeauna soarta așezării;
- 1838-1839: Promulgarea „Învoielii” prin care Theodor Balș oferea înlesniri economice atrăgătoare comercianților români și evrei care alegeau să se stabilească pe moșia sa. „Învoiala” a adus mari beneficii pe termen scurt târgului, dar s-a transformat, după expirarea ei, în cauza unora dintre cele mai mari neajunsuri ale localității: blocaj economic și social, lupte politice între români și evrei, ba chiar o ceartă „oficială”, de mare anvergură, purtată în instanță de către cele două etnii;
- 1841: Înființarea la Darabani, tot cu acordul și ajutorul domnitorului Mihail Sturdza, a primei școli sătești de stat din țara Moldovei;
- 1850-1860: Pietruirea Uliței Principale și aducerea telegrafului la Darabani.
Citește și:
Partea I: Întemeietorul
Partea a II-a: Viața de familie
Partea a III-a: Portretul
Partea a IV-a: Moștenirea
accutane tablets in india
buy flagyl online without prescription
purchase tetracycline online
safe online pharmacy
pharmacy express
accutane price canada
lipitor generic price
cost of lopressor 50 mg
diflucan over the counter nz
sildalis in india
prednisone 20 mg price india
erectafil 5mg
online valtrex
acyclovir topical cream
diflucan price australia
can you buy doxycycline over the counter uk
canadian pharmacy without prescription
inderal over the counter canada
valtrex generic over the counter
abilify 2mg cost
cymbalta online coupon
nolvadex 40mg price in india
tetracycline 3 cream
buy cheap sildalis
how much is dexamethasone cost
sildalis tablets
I just want to say to everyone that it always does the trick. Every time I order from here or else just had to comment and give y’all some feedback on y’all great services choose to ordered products and blue jays about 5-10 days to arrive.
louis vuitton outlet online https://www.louisvuittonsoutlet.com/
I just want to say to everyone that it always does the trick. Every time I order from here and it could be just had to comment and give y’all some feedback on y’all great services simillar to the ordered products and in any event about 5-10 days to arrive.
louis vuitton outlet https://www.louisvuittonsoutlet.com/
generic cymbalta best price
indocin 25 mg price
where to purchase antabuse
price of 20 mg lexapro
uk pharmacy no prescription
northern pharmacy canada
robaxin 750 over the counter
piroxicam gel
ampicillin capsules usa
phenergan mexico pharmacy
albuterol tablet brand name
glucophage purchase online
generic zoloft 25 mg
piroxicam 5 mg
inderal medicine
buy sertraline online
cost of acyclovir cream in india
erectafil online
tetracycline 500mg price
diflucan pill over the counter
suhagra 25 mg tablet price
atenolol 100mg cost