„Condei de junior” este o rubrică semnată de elevii Școlii Generale „Leon Dănăilă” din Darabani, pasionați de istorie locală, interesați de a învăța secretele scrisului și dornici să facă și altora cunoscute poveștile pe care ei le descoperă.
Acum trei sferturi de secol, la 31 august 1939, Germania nazistă invadează Polonia. Urmează o avalanşă de domino care aduce România anului 1941 în pragul războiului. În urma unor jocuri politice ale vremii, ţara aflată atunci sub conducerea mareşalului Antonescu porneşte lupta de partea Axei.
În acel an comuna urbană Darabani avea, conform recensământului, 12.951 de locuitori. Armata U.R.S.S. – ului ocupa tot ce avea în cale, cucerind localitate după localitate. Basarabenii se refugiază la sud de Prut. Pe teritoriul Darabaniului şi al satului Bajura se duc primele ostilităţi care anunţă teroarea anilor următori. În această perioadă situaţia târgului este descrisă ca fiind „lamentabilă”. Războiul şi neglijenţa transformă localitatea într-o ruină. Nu este luată atitudine, iar anii următori nu aduc îmbunătăţiri.
Data de 2 aprilie 1944 aduce alături de fulgii de nea şi armata sovietică pe teritoriul comunei. Aceasta vine din Rădăuţi Prut şi îşi continuă expansiunea teritorială. Autorităţile dau bir cu fugiţii, lăsând orașul de izbelişte.
În aceşti ani de nelinişte şi de haos total familiile locuitorilor dărăbăneni au stat cu sufletul spre front. Soldaţii care nu s-au temut de moarte, alţii terifiaţi au plecat la luptă împotriva U.R.S.S. – ului la voinţa conducerii vremii. Zile de coşmar în frigul rusesc urmate deseori de alte zile în lagăre au îndurat soldaţii de pe plaiurile dărăbănene.
Anisie Minu, soldat care a luptat în Al Doilea Război Mondial a fost unul dintre cei trimişi pe front pentru a se împotrivi ruşilor, în Crimeea. Acesta locuia în Păltiniş, era asistent medical, soţ şi tată. Soarta a făcut ca în anul 1943 să fie înrolat în armată şi să fie trimis în Crimeea. După lupte crâncene, apare riscul de a fi luat prizonier şi dus în Siberia. Cu un gram de noroc şi cu altul poate de isteţime, soarta îi surâde totuşi şi reuşeşte să scape. Prefăcându-se mort alături de alţi camarazi, reuşeşte să ajungă pe un vas care are ca destinaţie Constanţa.
Aventura sa nu s-a oprit aici. În apropierea destinaţiei, echipajul şi soldaţii fugari ajung în urma bombardamentelor, în voia valurilor. După două zile în care doar credinţa şi speranţa l-au ajutat, soldatul Anisie Minu este salvat şi adus pe pământ românesc. În Constanţa are onoarea de a-l întâlni pe Mareşal. Întoarcerea sa acasă a fost umbrită de către invazia trupelor sovietice. Acesta a trebuit să se ascundă în horn pentru a evita pedeapsa sovieticilor.
Povestea sa, alături de poveștile altor locuitori care s-au născut pe plaiurile noastre, ne face să privim spre trecut pentru a ne cunoaşte mai bine.
Din păcate arhivele cu numele soldaţilor dărăbăneni care au murit în acest conflict armat s-au pierdut, doar câţiva putând fi amintiţi: Sergent Acibotăriţei G.Vasile – Divizia Tudor Vladimirescu; Fruntaş Metanie G. Ioan – Divizia Tudor Vladimirescu; Soldat Bălan G.Constantin; Soldat Cozma T.Teodor – Divizia Tudor Vladimirescu; Soldat Trişcă Constantin;
Date culese de la locuitori din Darabani şi Corneşti: Andruş V.Dumitru; Andruş V.Vasile; Aştefănoaei D.Ghiorghi; Berbece Gheorghe; Dobrincu I.Dumitru; Gherasim Constantin; Prodan Mihai; Scorea Toader; Stredie T.Petru; Vatamanu T.Aurel; Vatamanu T.Toader; Vatamanu P.Ion.
Articol semnat de Miruna Chirilă, elevă în clasa a VIII-a A, Școala Generală „Leon Dănăilă”
Thanks again for the article.Really thank you! Really Cool.
aspirin and acetaminophen are examples of
amitriptyline en espaГ±ol
is amitriptyline a benzodiazepine
I’m genuinely impressed by the depth of your analysis. Great work!
I’m bookmarking this for future reference. Your advice is spot on!
Your insights have added a lot of value to my understanding. Thanks for sharing.
I appreciate the balance and fairness in your writing. Great job!
Thanks so much for the article post. Will read on…
aripiprazole maintena
can allopurinol raise blood sugar
aripiprazole 5 mg tablet
Great, thanks for sharing this post.Really looking forward to read more. Keep writing.
Greetings! Very helpful advice on this article! It is the little changes that make the biggest changes. Thanks a lot for sharing!
Really informative article post.Much thanks again. Keep writing.
Thanks for sharing excellent informations. Your web-site is very cool. I am impressed by the details that you’ve on this blog. It reveals how nicely you perceive this subject. Bookmarked this web page, will come back for extra articles. You, my friend, ROCK! I found simply the information I already searched everywhere and simply could not come across. What an ideal web-site.
Wow, great article post.Thanks Again. Awesome.
ttbslot.com
당신의 삼촌, 당신이 Fang Jifan이라고 생각하고 감히 400 만 냥을 요구합니까?
Hey, thanks for the article post.Really thank you! Keep writing.
ttbslot.com
Yang Yong은 너무 무서워서 다리가 절뚝거리고 거의 일어설 수 없었습니다.
Thanks again for the blog.Thanks Again. Keep writing.
venlafaxine and contrave
This post is a testament to your expertise and hard work. Thank you!
What a compelling enjoy reading! Your arguments were well-presented and convincing.
Your ability to distill complex concepts into enjoy readingable content is admirable.
This article was a delightful enjoy reading. Your passion is clearly visible!
topiramate and contrave
wow, amazing
nice content!nice history!! boba :D
wow, amazing
Thanks for sharing, this is a fantastic article post.Thanks Again. Much obliged.
ttbslot.com
이때 Wang Jinyuan은 서둘러 “젊은 주인, 젊은 주인, 무슨 일이야?”
parrotsav.com
Xie Qian도 안도의 한숨을 쉬고 그 뒤를 따랐습니다.
flomax how to stop
should i increase my effexor dose
I conceive you have observed some very interesting points, thankyou for the post.
Appreciate it for helping out, good information. “It does not do to dwell on dreams and forget to live.” by J. K. Rowling.
raytalktech.com
장마오는 평소에 말이 많은 사람이었는데, 지금은 갑자기 침묵을 지켰다.
flexeril review
Major thanks for the post.Much thanks again.
I appreciate you sharing this article.Thanks Again. Fantastic.
You are so interesting! I don’t suppose I’ve read through
a single thing like this before. So nice to discover someone with some original thoughts on this topic.
Really.. many thanks for starting this up.
This site is something that is needed on the web, someone with some originality!
I think this is a real great blog article.Really looking forward to read more.
diltiazem er cd
wow, amazing
nice content!nice history!! boba :D
nice content!nice history!! boba :D
diltiazem cream for fissures
chutneyb.com
폐하가 그를 너무 신뢰했기 때문에 Fang Jifan은 감히 엉성하지 않았습니다.
I really like and appreciate your post. Awesome.