Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Enescu la Darabani

Într-o poezie din anii ’60 a lui Nicolae Tăutu găsim un episod interesant din legendele Darabanilor. George Enescu însuşi se ia la întrecere cu lăutarii dărăbăneni, la începutul secolului XX.

… S-a oprit în poala serii
Vechi taraful de ţigani
Care-nveselea boierii
La un han din Darabani.
Căci demult, în altă parte,
Merg boierii la desfăt.
Hanul pustiit de moarte
E-ngropat sub un pomăt.

Un bătrân s-a prins, în seară,
Să repare la docar
Şi-alungind şuviţa-i rară
Vorbi cel mai alb scripcar:
– Rogu-ne, di vă e placul,
Să vă zicem doar un cânt.
Nu mi-o prinde rău pitacul.
Să nu-l azvârliţi în vânt!

Au pornit toţi lăutarii
Lângă spuza de coceni,
Să cutremure stejarii
Să-nfioare largi poieni.
Cântecul purta uşure
Mugetul apei din prund,
Geamătul trist de pădure
Când topoare o pătrund…

Când sfârşiră pe tăcute
Le-a întins un pumn de bani;
– N-am văzut atâtea sute
Nici la han la Darabani!

Iar Enescu blând le zise:
– Acum să vă cânt şi eu!
Alb, trezită ca din vise,
Fluturând un curcubeu,
Luna polei urcuşul
Cu o rază de ninsori…
Părăsind în crâng culcuşul
S-adunau privighetori…

Poate-un ceas, sau poate două,
A cântat acolo-n drum
Pe arcuş se prinse rouă
Strunele pluteau în fum.
A tăcut. Dar lăutarii,
Mai departe neclintiţi,
Ascultau vuind stejarii
De cântare răscoliţi.

Mai târziu cu vorbă rară
Starostele cel bătrân
A prins vechea sa vioară.
A scos banii toţi din sân:
– Mai întâi ti rog primeşte,
Ia-ţi tăţi banii înapoi,
Pentru clipele aieste
Plata o s-o facem noi!

Din strămoşi îmi duc vioară,
Şaptezeci de ani în şir
Ea îmi fuse soţioară,
Bruma prinsă la chimir.
Ca un ram viu din copac
O simţeam din al meu trunchi.
Dar amu ţăndări o fac!
Şi o sparse pe genunchi.

A-mpietrit întreaga ceată!
Doar Enescu lăcrăma:
– O asemenea răplată
N-am primit în viaţa mea.
Lauri mulţi fruntea mea poartă,
Nici nu ştiu cum să-i socot,
Dar pe-aceasta niciodată
Ca să-l uit eu n-am să pot!

Îţi întorc azi sărutarea
Pe obrajii arşi de foc.
Şi ca să nu-mi uiţi cântarea
Ia vioara mea în loc.

2,907 Comments

  1. Vong co ngoc trai

    whoah this blog is magnificent i love reading your articles. Keep up the good work! You know, many people are searching around for this info, you can help them greatly.

    Reply
  2. Qua tang su kien

    Very well written information. It will be helpful to everyone who employess it, as well as myself. Keep doing what you are doing – for sure i will check out more posts.

    Reply

So, what do you think ?