Săptămânalul Viaţa Medicală aduce, în numărul din 1 iulie, o veste cu adevărat extraordinară. Rezultat al unei cercetări întreprinse vreme de treizeci de ani, academicianul dărăbănean Leon Dănăilă şi biologul Viorel Păiş au făcut o descoperire care ar putea, în timp, revoluţiona lumea medicală.
Spicuiri din interviul cu Leon Dănăilă şi Viorel Păiş pe care îl puteţi găsi, integral, în Viaţa Medicală:
Împreună am descoperit o nouă celulă în creier. Premieră mondială. Cercetarea am început-o în urmă cu trei decenii. Un moment important a fost anul 1986, când am ajuns la o evidenţă, studiind ţintit ateroscleroza cerebrală – am publicat şi două cărţi pe această temă, peste o mie de pagini – dar atunci nu am îndrăznit să venim cu un verdict. Apoi, an de an – se poate vedea şi în bibliografie – am mai adăugat câte ceva, încât azi nu mai avem dubii că este vorba de o entitate citologică morfofuncţional nouă.
Din 2006, am demarat prezentarea rezultatului cercetărilor noastre la trei congrese mondiale (Cape Town, San Diego şi Los Angeles).
Cordocitprotectocitul este o celulă santinelă activă, omniprezentă, implicată în multe fenomene, dar care nu a prea fost băgată în seamă sau a fost confundată cu alte citotipuri. Dar funcţiile ei – stabilite de noi în premieră – nu le veţi găsi enumerate nicăieri în literatura mondială.
Cele trei atlase legate de celula noastră, publicate în 2006, 2008 şi 2011, le-am trimis din Australia până în Canada. Unii au mărturisit că nu ştiu despre ce este vorba şi că vor să cerceteze. Iar alţii au spus: „Miroase a premiul Nobel“…
Testosil is a natural polyherbal testosterone booster designed to help men increase their testosterone levels safely and effectively. https://testosil-web.com/
Find the latest technology news and expert tech product reviews. Learn about the latest gadgets and consumer tech products for entertainment, gaming, lifestyle and more. https://axget.com/
WeJiJ is here to help get you the best gaming setup, gaming PC and guide you through the games you like to play with news, reviews and guides. https://wejij.com/
cialis bestellen deutschland
Say, you got a nice article post.Thanks Again. Will read on…
boba :D
1SS3D249742
blibliblu
how to take levitra
Thanks-a-mundo for the blog post. Much obliged.
blublun
canadian cialis reviews
Thanks a lot for the article.Much thanks again. Fantastic.
bliloblo
tadalafil 20mg generico
Im thankful for the article post.Thanks Again. Want more.
I highly advise steer clear of this site. My own encounter with it has been only frustration as well as concerns regarding deceptive behavior. Proceed with extreme caution, or even better, find a trustworthy service to fulfill your requirements.
Brilliant writing! You’ve perfectly captured the essence of the topic.
Fantastic job breaking down this topic, like a demolition crew for my misconceptions.
cululutata
SightCare formula aims to maintain 20/20 vision without the need for any surgical process. This supplement is a perfect solution for people facing issues as they grow older. https://sightcare-web.com/