Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

“Miroase a premiul Nobel…”

2,159

Săptămânalul Viaţa Medicală aduce, în numărul din 1 iulie, o veste cu adevărat extraordinară. Rezultat al unei cercetări întreprinse vreme de treizeci de ani, academicianul dărăbănean Leon Dănăilă şi biologul Viorel Păiş au făcut o descoperire care ar putea, în timp, revoluţiona lumea medicală.

Spicuiri din interviul cu Leon Dănăilă şi Viorel Păiş pe care îl puteţi găsi, integral, în Viaţa Medicală:

Împreună am descoperit o nouă celulă în creier. Premieră mondială. Cercetarea am început-o în urmă cu trei decenii. Un moment important a fost anul 1986, când am ajuns la o evidenţă, studiind ţintit ateroscleroza cerebrală – am publicat şi două cărţi pe această temă, peste o mie de pagini – dar atunci nu am îndrăznit să venim cu un verdict. Apoi, an de an – se poate vedea şi în bibliografie – am mai adăugat câte ceva, încât azi nu mai avem dubii că este vorba de o entitate citologică morfofuncţional nouă.

Din 2006, am demarat prezentarea rezultatului cercetărilor noastre la trei congrese mondiale (Cape Town, San Diego şi Los Angeles).

Cordocitprotectocitul este o celulă santinelă activă, omniprezentă, implicată în multe fenomene, dar care nu a prea fost băgată în seamă sau a fost confundată cu alte citotipuri. Dar funcţiile ei – stabilite de noi în premieră – nu le veţi găsi enumerate nicăieri în literatura mondială.

Cele trei atlase legate de celula noastră, publicate în 2006, 2008 şi 2011, le-am trimis din Australia până în Canada. Unii au mărturisit că nu ştiu despre ce este vorba şi că vor să cerceteze. Iar alţii au spus: „Miroase a premiul Nobel“

2,159 Comments

  1. neurothrive official

    Neuro-Thrive is a brain health supplement that claims to promote good memory and thinking skills and better quality sleep. This nootropic supplement achieves its cause with its potent blend of natural compounds and extracts that are proven to be effective in sharpening mental acuity. https://neurothrive-web.com/

    Reply
  2. foliprime

    FoliPrime is a simple serum containing a blend of vitamins designed to boost hair health. FoliPrime has 100 percent natural substances that enhance and supplement the vitamins in the scalp to promote hair growth. https://foliprime-web.com/

    Reply
  3. criminal

    I urge you to avoid this platform. My own encounter with it has been nothing but disappointment as well as doubts about scamming practices. Exercise extreme caution, or alternatively, find a more reputable service to fulfill your requirements.

    Reply

So, what do you think ?