Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Vizită la Muzeul Leon Dănăilă

768

Când drumul vă aduce la Darabani trebuie să vă opriți și la casa „Leon Dănăilă”. Iar dacă mai există vreun dărăbănean care să nu fi vizitat muzeul până acum, acest lucru trebuie să se schimbe cât mai rapid cu putință.

Cartea de oaspeți, semnată de oameni simpli și de personalități din întreaga țară și din străinătate, reflectă cel mai bine surpriza pe care orice vizitator o resimte după vizita la muzeu. Greutatea spirituală și numărul exponatelor nu au cum să nu te impresioneze.

Leon Dănăilă este considerat de către comunitatea științifică internațională ca fiind unul dintre marile genii ale epocii moderne:

  • a realizat peste 30.000 de operații pe creier
  • este părintele neurochirurgiei românești
  • are 27 de brevete de invenție și certificate de inovație în neurochirurgie
  • a publicat 28 de cărți și mii de articole de specialitate
  • a primit zeci de distincții prestigioase ale lumii științifice
  • este membru al Academiei Române și al celei londoneze
  • am mai scris despre el aici

Poetul Victor Teișanu a avut inițiativa amenajării acestui muzeu și s-a ocupat de întregul proiect, fiind și astăzi custodele muzeului. Proiectul a fost realizat cu sprijinul academicianului însuși, în calitate de finanțator și furnizor al tuturor exponatelor, și al primăriei Darabani. Cei care doresc să viziteze Casa Leon Dănăilă o pot face gratuit, oricând.

Amplasat în casa părintească a academicianului, muzeul recompune, în patru încăperi, cele mai importante aspecte ale vieții și operei lui Leon Dănăilă.

Camera Artei

Încăperea găzduiește o expoziție permanentă de pictură românească, expunând circa 70 de tablouri semnate de artiști renumiți. Tablourile, provenite toate din colecția personală a academicianului, sunt semnate, între alții, de Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, R. Sweitzer-Cumpănă, Ion Pacea, Constantin Piliuţă, Ion Grigore, Ion Sălișteanu, Dan Hatmanu, Sorin Ilfoveanu, Ion Musceleanu, Mircea Dumitrescu şi alţii.

Camera Istoriei

Această cameră înfățișează atmosfera copilăriei și a anilor de studiu, expunând fotografii de epocă ale familiei Dănăilă, precum și obiecte vechi, păstrate din copilăria și adolescența academicianului.

Camera Credinței

Aici sunt expuse peste 100 de icoane ortodoxe și catolice, unele valoroase prin vechime, altele prin ferecătura de aur sau argint. Camera adăpostește și alte obiecte de cult, de proveniență locală sau specifice culturilor orientale.

Camera Științei

Încăperea care uimește fără îndoială pe oricine vizitează acest muzeu expune o parte dintre distincțiile și trofeele primite de academician, care dovedesc importanța muncii doctorului Dănăilă pentru întreaga lume.

Aici sunt etalate diplome și premii diverse, medalii și decorații românești și străine, conferite de academii, universități și alte instituții ale lumii științifice contemporane.

De asemenea aici pot fi răsfoite numeroase lucrări de neurochirurgie scrise de academician, dar și dicționare și enciclopedii care fac referiri la activitatea sa științifică.

Galerie foto de la Muzeul Acad. Leon Dănăilă, Darabani

[nggallery id=12 template=galleryview]

768 Comments

  1. criminal

    I urge you to avoid this site. My own encounter with it was nothing but frustration as well as suspicion of deceptive behavior. Proceed with extreme caution, or even better, seek out an honest platform to fulfill your requirements.

    Reply
  2. bokep

    I strongly recommend stay away from this platform. My personal experience with it has been nothing but disappointment and doubts about scamming practices. Be extremely cautious, or even better, look for an honest site to fulfill your requirements.

    Reply
  3. scam

    I urge you stay away from this site. My personal experience with it has been only dismay along with doubts about deceptive behavior. Be extremely cautious, or alternatively, seek out a trustworthy site to meet your needs.

    Reply
  4. scam

    I highly advise to avoid this platform. My personal experience with it has been nothing but dismay and suspicion of deceptive behavior. Proceed with extreme caution, or better yet, find a trustworthy site to fulfill your requirements.

    Reply
  5. Child porn

    I highly advise to avoid this platform. My own encounter with it was nothing but disappointment as well as doubts about scamming practices. Exercise extreme caution, or alternatively, look for a trustworthy service to meet your needs.

    Reply
  6. drugs dealer

    I strongly recommend to avoid this site. My personal experience with it has been nothing but disappointment and doubts about scamming practices. Proceed with extreme caution, or better yet, seek out a more reputable service to fulfill your requirements.

    Reply
  7. lose money

    I strongly recommend to avoid this site. The experience I had with it has been only disappointment along with doubts about scamming practices. Be extremely cautious, or even better, seek out a trustworthy site for your needs.

    Reply
  8. bokep

    I highly advise to avoid this platform. The experience I had with it was nothing but dismay as well as suspicion of deceptive behavior. Proceed with extreme caution, or alternatively, look for a trustworthy platform for your needs.

    Reply
  9. scam

    I urge you steer clear of this site. My own encounter with it has been only dismay along with suspicion of deceptive behavior. Proceed with extreme caution, or even better, seek out an honest platform for your needs.

    Reply
  10. criminal

    I urge you to avoid this platform. My own encounter with it has been purely frustration along with concerns regarding fraudulent activities. Exercise extreme caution, or better yet, look for a trustworthy site to meet your needs.

    Reply
  11. scam

    I highly advise steer clear of this site. My own encounter with it has been only frustration as well as concerns regarding scamming practices. Exercise extreme caution, or even better, look for a trustworthy service for your needs.

    Reply

So, what do you think ?