Darabani.org

Cel mai nordic oraş de pe internetul românesc

Theodor Balș: Întemeietorul (I)

Dacă familia Balș numai într-un interval de vreo 70 de ani a înzestrat Darabanii cu așezăminte ce fac cinste puținelor localități din ținut, e ușor de presupus ce ar fi însemnat Darabanii dacă Theodor Balș și urmașii săi ar fi apărut mai devreme și ar fi plecat mai târziu.

Din însemnările avocatului dărăbănean Emil Costeanu, 1937

Scurta poveste a Bălșeștilor la Darabani a început în 1824, când Theodor, pe atunci mare logofăt al Moldovei, decide înființarea unui târg pe moșia familiei sale din Darabani și construcția unui conac în localitate. Câteva decenii mai târziu scrierile vremii vorbeau despre un târg al Darabanilor care rivaliza ca mărime cu cel al Brăilei, fiind un nod negustoresc important și o comunitate în plină dezvoltare. Au trecut de-atunci aproape două secole, iar Bălșeștii nu mai sunt demult pe aici. Ne-au rămas așezămintele lor, neegalate încă în termeni de importanță și frumusețe, precum și amintirea unor conducători ai Moldovei care s-au stabilit cândva la Darabani.

Theodor Balș la Darabani

Moșia Darabanilor se afla deja în proprietatea Bălșeștilor de trei generații când Theodor Balș a hotărât să investească mai mult în regiune. Prin achiziții succesive, Theodor C. Balș a dublat întinderea de teren a moșiei, față de cea moștenită de la tatăl său Constantin, apoi a decis începerea construcției conacului și a bisericii din localitate. A cerut și primit de la domnitorul Mihail Sturdza hrisovul de transformare a așezării în târg și a facilitat dezvoltarea comerțului în regiune, prin oferirea de înlesniri economice comercianților.

Printre realizările lui Theodor Balș la Darabani:

  • 1824-1834: Construcția conacului Balș, care avea să devină, după plecarea Bălșeștilor din Darabani, sediul primăriei și al judecătoriei, iar – în prezent – al bibliotecii locale;
  • 1834-1840: Construcția bisericii Sf. Nicolae din Darabani, după planul catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol. În 1955 biserica a fost declarată monument istoric;
  • 1837: Obținerea, prin Hrisovul Gospod Nr. 28 din 21 iunie 1837, a statutului de târg pentru Darabani, eveniment care avea să schimbe în bine pentru totdeauna soarta așezării;
  • 1838-1839: Promulgarea „Învoielii” prin care Theodor Balș oferea înlesniri economice atrăgătoare comercianților români și evrei care alegeau să se stabilească pe moșia sa. „Învoiala” a adus mari beneficii pe termen scurt târgului, dar s-a transformat, după expirarea ei, în cauza unora dintre cele mai mari neajunsuri ale localității: blocaj economic și social, lupte politice între români și evrei, ba chiar o ceartă „oficială”, de mare anvergură, purtată în instanță de către cele două etnii;
  • 1841: Înființarea la Darabani, tot cu acordul și ajutorul domnitorului Mihail Sturdza, a primei școli sătești de stat din țara Moldovei;
  • 1850-1860: Pietruirea Uliței Principale și aducerea telegrafului la Darabani.

Citește și:

Partea I: Întemeietorul

Partea a II-a: Viața de familie

Partea a III-a: Portretul

Partea a IV-a: Moștenirea


27,464 Comments

  1. Robertinnon

    bahagia4d
    Download Program 888 dan Menangkan Hadiah: Petunjuk Singkat

    **App 888 adalah pilihan sempurna untuk Para Pengguna yang membutuhkan aktivitas bermain digital yang menyenangkan dan bernilai. Melalui hadiah tiap hari dan opsi memikat, app ini sedia menyediakan keseruan bertaruhan terbaik. Berikut panduan praktis untuk memanfaatkan pemakaian Program 888.

    Unduh dan Mulai Raih

    Platform Tersedia:
    Aplikasi 888 mampu diunduh di Perangkat Android, iOS, dan Laptop. Segera main dengan praktis di media apa pun.

    Hadiah Sehari-hari dan Bonus

    Reply
  2. RonaldEneno

    duatoto
    Pasang Aplikasi 888 dan Raih Kemenangan: Panduan Pendek

    **Aplikasi 888 adalah opsi sempurna untuk Para Pengguna yang menginginkan permainan bermain digital yang seru dan bernilai. Melalui imbalan sehari-hari dan kemampuan menggiurkan, app ini bersiap menawarkan permainan bermain optimal. Inilah instruksi cepat untuk mengoptimalkan penggunaan Perangkat Lunak 888.

    Unduh dan Mulailah Raih

    Perangkat Tersedia:
    App 888 bisa di-download di Sistem Android, HP iOS, dan Windows. Mulai main dengan tanpa kesulitan di gadget apa saja.

    Bonus Setiap Hari dan Bonus

    Keuntungan Mendaftar Setiap Hari:

    Mendaftar setiap masa untuk mengambil imbalan sampai 100K pada waktu ketujuh.
    Tuntaskan Tugas:

    Dapatkan kesempatan undi dengan menyelesaikan tugas terkait. Masing-masing pekerjaan menawarkan Para Pengguna satu kesempatan pengeretan untuk mendapatkan hadiah sebesar 888K.
    Pengumpulan Mandiri:

    Keuntungan harus dikumpulkan langsung di dalam perangkat lunak. Jangan lupa untuk mengambil hadiah tiap periode agar tidak habis masa berlakunya.
    Prosedur Lotere

    Kesempatan Undi:

    Tiap periode, Anda bisa meraih satu peluang lotere dengan mengerjakan tugas.
    Jika kesempatan undian selesai, selesaikan lebih banyak aktivitas untuk mengklaim extra peluang.
    Tingkat Keuntungan:

    Dapatkan imbalan jika akumulasi pengeretan Pengguna melebihi 100K dalam waktu satu hari.
    Ketentuan Esensial

    Pengklaiman Bonus:

    Imbalan harus diambil langsung dari perangkat lunak. Jika tidak, hadiah akan langsung diklaim ke akun pribadi Para Pengguna setelah 1 waktu.
    Syarat Betting:

    Hadiah harus ada setidaknya sebuah bertaruh berlaku untuk digunakan.
    Akhir
    App 888 menghadirkan pengalaman berjudi yang mengasyikkan dengan hadiah tinggi. Instal program saat ini dan rasakan kemenangan signifikan pada periode!

    Untuk info lebih rinci tentang diskon, top up, dan agenda undangan, lihat laman home aplikasi.

    Reply
  3. Glenngap

    можем хренакнуть все, чтоб принести фрахт на сохранности и на короткие сроки. Да мы с тобой поддержим провести погрузку и разгрузку, у потребности подбросим ваш груз ут двери.
    https://www.gruzogazel.ru/express-dostavka-gruza.html

    Reply
  4. AndrewUsaph

    Free Virtual Wagering Games: A Pleasurable and Beneficial Encounter

    Complimentary virtual wagering offerings have emerged as progressively popular among users aiming for a thrilling and secure interactive encounter. These games grant a wide variety of advantages, establishing them as a selected alternative for a significant number of. Let’s explore how complimentary slot-based offerings can benefit customers and why they are so extensively experienced.

    Amusement Factor
    One of the main reasons players experience partaking in free poker machine offerings is for the entertainment value they grant. These offerings are developed to be captivating and thrilling, with lively imagery and immersive audio that bolster the overall gaming experience. Regardless of whether you’re a leisure-oriented user looking to while away the hours or a avid gaming aficionado desiring thrills, complimentary slot-based offerings provide pleasure for everyone.

    Skill Development

    Interacting with gratis electronic gaming activities can as well help develop helpful faculties such as decision-making. These experiences necessitate customers to render rapid decisions reliant on the hands they are obtained, enabling them enhance their critical-thinking aptitudes and cognitive dexterity. Additionally, players can try out various methods, honing their skills devoid of the possibility of financial impact of parting with monetary resources.

    Simplicity and Approachability
    An additional upside of no-cost virtual wagering experiences is their user-friendliness and reachability. These offerings can be played on the internet from the comfort of your own residence, eradicating the requirement to make trips to a land-based gaming venue. They are as well present at all times, allowing customers to relish them at whichever time that aligns with them. This simplicity renders free poker machine games a popular option for customers with demanding schedules or those seeking a rapid interactive remedy.

    Communal Engagement

    Numerous complimentary slot-based experiences likewise present collaborative elements that allow users to engage with fellow users. This can feature messaging platforms, interactive platforms, and group-based modes where participants can pit themselves against each other. These shared experiences inject an further aspect of fulfillment to the gaming encounter, permitting participants to communicate with like-minded individuals who have in common their affinities.

    Stress Relief and Relaxation
    Playing complimentary slot-based games can likewise be a excellent approach to relax and relax after a prolonged duration. The straightforward engagement and soothing audio can help diminish stress and anxiety, delivering a desired break from the obligations of normal living. Additionally, the thrill of earning digital rewards can enhance your mood and leave you feeling refreshed.

    Summary

    No-cost virtual wagering experiences grant a broad array of benefits for players, including pleasure, competency enhancement, simplicity, interpersonal connections, and worry mitigation and relaxation. Regardless of whether you’re seeking to hone your poker abilities or merely enjoy yourself, free poker machine activities provide a advantageous and enjoyable encounter for customers of every types.

    Reply

So, what do you think ?